Cum ajung terorişti mii de tineri crescuţi în Europa. „Jihadiştii sunt toţi tâmpiţi, proşti, drogaţi şi n-au loc de muncă“

Cum ajung terorişti mii de tineri crescuţi în Europa. „Jihadiştii sunt toţi tâmpiţi, proşti, drogaţi şi n-au loc de muncă“

Magazin din Molenbeek

Serialul „Reportaj în «dormitorul» teroriştilor europeni“ analizează în episodul de astăzi modul în care peste 4.000 de cetăţeni europeni s-au înrolat în organizaţii teroriste care luptă în Orientul Mijlociu. Reporterii „Adevărul“ au încercat să afle, în cartierul bruxellez Molenbeek, de ce ajung tineri născuţi, crescuţi şi educaţi în Uniunea Europeană autori ai celor mai abominabile atentate îndreptate împotriva civilizaţiei occidentale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Serialul „Reportaj în «dormitorul» teroriştilor europeni“ încearcă să răspundă astăzi cum au ajuns tineri din Molenbeek “carne de tun” pentru organizaţiile teroriste pentru care sunt gata să se arunce în aer şi să ucidă zeci de oameni. 
 
“Terorismul este un fenomen global, dar şi extrem de local, pentru că majoritatea celor care-l făptuiesc sunt cetăţenii noştri. Născuţi şi crescuţi în ţările noastre, educaţi în şcolile noastre, acum s-au radicalizat şi se întorc împotriva concetăţenilor, împotriva valorilor noastre, cedând în faţa propagendei urii, inspirate de o ideologie a distrugerii”, spune Dimitris Avramopoulos, comisarul responsabil de Migraţie, Afaceri Interne şi Cetăţenie, în sala de presă a Comisiei Europene într-o după-masă bruxelleză ploioasă.

Este 14 iunie 2016 şi ne aflăm în faţa unui moment istoric: Comisia Europeană lansează o strategie de luptă împotriva radicalizării care duce la extremismul violent. Evenimentul avea loc la două zile după atacul mortal din Orlando şi la câteva ore după ce un ofiţer de poliţie francez şi soţia sa au fost omorâţi într-un atac terorist. În această perioadă, bruxellezii trăiesc cu o medie de circa două alerte teroriste pe săptămână, cu soldaţi înarmaţi care patrulează pe străzi şi cu elicopetere care survolează oraşul. În clădirea de oţel şi sticlă care găzduieşte Comisia Europeană şi în care intri numai după ce eşti scanat din cap până în picioare, Avramopoulos, fost ofiţer în aviaţia militară greacă, diplomat de carieră şi ex-primar al Atenei, “livrează” noua strategie. 
 
 
“Terorismul este un fenomen global, dar şi extrem de local, pentru că majoritatea celor care-l făptuiesc sunt cetăţenii noştri”, a declarat Dimitris Avramopoulos, comisar european responsabil de Migraţie, Afaceri Interne şi Cetăţenie

Dimitris Avramopoulos, comisarul responsabil de Migraţie, Afaceri Interne şi Cetăţenie. FOTO: Shutterstock

 

Cei 2.000 de specialişti 


În sala plină pe jumătate cu jurnalişti, comisarul grec subilinază faptul că strategia a avut la bază rapoartele RAN (The Radicalisation Awareness Network- Reţeaua de Conştientizare a Radicalizării), care a reunit nu mai puţin de 2.000 de specialişti, de la profesori, la lucrători sociali, ofiţeri de poliţie şi consilieri de securitate din statele UE.
Precizarea a fost făcută, poate, pentru cei care nu au uitat că UE a mai avut un proiect similar: ”Strategia Europeană de luptă împotriva terorismului”, prin care Uniunea şi-a luat angajamentul “să realizeze o Europă sigură, care să permită cetăţenilor ei să trăiască într-o zonă de libertate, securitate şi justiţie”.  Cum va face asta?  Patru “stâlpi” au stat la baza planului amintit, primul fiind, cel al prevenţiei –“prevenirea procesului de transformare a oamenilor în terorişti prin concentrarea pe factorii sau pe cauzele care stau la baza radicalizării în Europa sau în lume”. Ceilalţi trei stâlpi se refereau la protecţia cetăţenilor, distrugerea reţelelor teroriste şi gestionarea urmărilor imediate ale unui atac terorist. 

Europa strategiilor pierdute 
 
Strategia bine împachetată de eurocraţi în enunţurile de mai sus sună extrem de promiţător, însă dacă ne gândim că a fost adoptată în 30 noiembrie 2005, ca răspuns la atacurile teroriste de la Madrid în care au murit aproape 200 de persoane, situaţia se schimbă. La un deceniu de la adoptarea strategiei care promitea o Europă sigură au fost posibile atentatele de la Paris, Bruxelles şi Nisa.
 
Argumente care demonstrează că strategia din 2005 a fost un eşec aduce chiar Avramopoulos: “În acest moment, circa 4.000 de cetăţeni europeni s-au înrolat în organizaţii teroriste în ţări în care există conflicte, precum Siria şi Irak. Majoritatea suspecţilor de terorism implicaţi în atrocităţile din Uniunea Europeană erau cetăţeni europeni”. Comisarul încearcă o explicaţie: “Faptul că aceşti europeni au fost radicalizaţi şi au căzut pradă extremismului violent pe teritoriul nostru, spune ceva despre ţesătura socială a societăţii noastre şi despre necesitatea de a-i întări rezistenţa”. 
 
“Molenbeek e un teren fertil pentru terorism din cauza situaţiei socio-economice, aici locuind emigranţi fără locuri de muncă şi fără viitor”, Christophe Devriendt, jurnalist muzical.
 

Ţesătura socială a Molenbeekului

 
Pentru a afla unde “ţesătura socială a societăţii europene” este cea mai vulnerabilă la radicalizare a fost de ajuns să fac o plimbare de circa 40 de minute de la impunătoarea clădire a Comisiei Europene, până în comuna Molenbeek, numită în presa occidentală “fabrica de terorişti” sau “dormitorul teroriştilor europeni”. Circa 500 dintre volutarii europeni înrolaţi în grupările teroriste din Orientul Mijlociu sunt belgieni (Belgia fiind cel mai mare <<exportator>> de volutari raportat la numărul populaţiei-nr), iar despre cartier, premierul Belgiei, Charles Michel, spunea după  atentatele de la Paris: “Aproape de fiecare dată când teroriştii atacă Europa, există o legătură cu Molenbeek.…A existat aici o formă de nepăsare şi de laxitate, iar acum plătim factura”.
 
Ghidul meu, Christophe Devriendt, jurnalist muzical şi locatar de mai bine de 10 ani în Molenbeek, crede că zona e un teren fertil pentru terorism “din cauza situaţiei socio-economice, aici locuind emigranţi fără locuri de muncă şi fără viitor”. Asta se traduce astfel în cifre: Molenbeek este a doua cea mai săracă comună din Belgia, 51% dintre locuitorii de aici nu plătesc impozite, venitul mediu pe cap de locuitor este de 1.100 de euro pe lună, 57% din populaţie trăieşte din “ajutorul de sărăcie”, iar un tânăr din doi este şomer.
 
Jurnalistul belgian dă vina şi pe implicarea Arabiei Saudite, care finanţează moscheile din comună, în care se promovează o formă radicală de islam, care îi împiedică pe musulmani să se integreze, dar şi pe situaţia geopolitică din Orientul Mijlociu. “E responsabilitatea politicienilor să se asigure că oamenii se integrează. În anii 50-60, când primii marocani au ajuns în Molenbeek, nu acesta era interesul politicienilor belgieni. Ei au dorit ca marocanii să muncească, nu să se integreze. Acesată situaţie a continuat în anii 70 şi 80”. 
 
Primăria din Molenbeek. FOTO: Remus Florescu
 

Toate relele au la bază politicieni 

 
În timp ce trecem pe lângă primăria din Molenbeek, o clădire impunătoare cu coloane şi o cupola verde, care seamană cu un mic palat renascentinst, Cristophe îmi explică: “Locuitorii au vrut să-i concureze pe bruxelezii aflaţi de cealaltă parte a canalului ridicând această clădire. Asta se întâmpla într-o perioadă prosperă a cartierului”. De atunci, Molenbeekul a căzut foarte mult din punct de vedere economic. 
 
De clădirea aceasta se leagă însă şi un personaj considerat de mulţi analişti drept principalul responsabil pentru ce s-a întâmplat în comună - primarul socialist Philippe Moureaux, care timp de 20 de ani (1992-2012) a condus Molenbeek. “Într-un fel, el este responsabil pentru ce s-a întâmplat. S-a gândit cum putea să obţină mai multe voturi şi a creat o reţea de clientelism în care a inclus comunitatea marocană. A fost o înţelegere de genul: <<dacă tu mă votezi, eu fac asta pentru tine>>. A făcut multe pentru marocanii din Molenbeek pentru a le obţine voturile şi, s-a uitat în cealaltă parte când au fost semnalate probleme cu infracţiunile sau cu radicalizarea moscheilor”, explică jurnalistul. 
 

Omerta de 20 de ani 

 
“Timp de douăzeci de ani, un fel de Omerta a domnit în Molenbeek. Cei care au încercat să rupă tăcerea privind pericolul radicalizării au fost consideraţi islamofobi sau rasişti”, scria cotidianul belgian “La libre” despre primarul Moureaux. În Belgia, primarul este şi cel care controlează poliţia locală, îmi explică Christophe, iar din această poziţie edilul este reponsabil pentru tot ce mişcă în comună. Spre deosebire de România, în Belgia poliţia locală e o poliţie adevărată, dotată cu arme şi cu atribuţii importante. "Amenzile pentru parcarea pe trotuar le dau la noi firmele private, nu poliţia locală", zâmbeşte jurnalistul.
Primarul Moureaux nu a făcut nimic pentru a şterge faima de cartier rău famat obţinută în urma revoltelor tinerilor musulmani care au început din anii 80. Presa belgiană a relatat că în 2009, în timpul ramadanului în Molenbeek, când tinerii musulmani au blocat străzile şi au incendiant mai multe maşini, Poliţia ar fi primit următoarele ordine, neconfirmate oficial: "Nu-i provocaţi, nu-i căutaţi, nu interveniţi. Nu-i avertizaţi cu represalii chiar dacă aruncă cu pietre în voi”. 
 
“A fost o înţelegere de genul: <<dacă tu mă votezi, eu fac asta pentru tine>>. A făcut multe pentru marocanii din Molenbeek pentru a le obţine voturile şi, s-a uitat în cealaltă parte când au fost semnalate probleme cu infracţiunile sau cu radicalizarea moscheilor”, spune Christophe Devriendt, jurnalist muzical
 
 
Un alt episod emblematic este plecarea în iunie 2011, a agenţiei de publicitate americană BBDO, care a abandonat clădirea de birouri din Molenbeek pe care o ocupa din 1987, după ce a reclamat 150 de atacuri asupra personalului săvârşite de către tinerii din comună. Într-o scrisoare deschisă adresată primarului, aceştia vorbeau despre "tinerii care ne jefuiesc, care ne sparg parbrizele la maşini, care ne încolţesc pe stradă astfel încât devenim paralizaţi de frică, tineri care nu se tem să ne ameninţe cu pistolul ". Răspunsul lui Moureaux a fost: “Molenbeek nu este Bronx” şi a catalogat reacţia: “o avalanşă de minciuni. E o comună în care trăiesc mulţi străini şi suntem toleranţi cu populaţia musulmană (...) Da, asta doare teribil". Atât cartea jurnalistei belgiene Hind Fraihi, care atrăgea atenţia, în urmă cu 11 ani, asupra radicalizării cartierului, cât şi reportajele realizate de diferite instituţii media belgiene, au fost catalogate drept xenofobe şi naziste de către primarul Moreaux.  
 
Foto: Christophe Devriendt se află la intersecţia dintre două comune. Pe o stradă se aplică un set de reguli, iar pe cealaltă un alt set de reguli. 
 

Haosul din Bruxelles

 
Cristophe se opreşte la intersecţia a două străzi şi îmi explică: “Pe strada aceea”, îmi arată în dreapta lui, “sunt alte reguli decât pe strada asta. Acolo e o altă comună, Kokelberg, care are primarul ei, poliţie diferită şi reguli diferite. Pentru a parca acolo trebuie să ai un altfel de card de parking, pungile de gunoi sunt diferite, zilele în care se ridică gunoiul sunt diferite”. Autoritatea este, conform jurnalistului, foarte divizată în Belgia: regiunea Bruxelles are 19 comune, fiecare cu primar şi cu reguli locale diferite, şi şase zone de poliţie locală, iar Belgia are un guvern federal şi cinci guverne regionale. “Pentru mine, unul dintre motivele pentru care Belgia are mulţi terorişti este divizarea autorităţii. Sunt aşa de multe autorităţi încât  nu e foarte clar cine este responsabil. În chestiunea terorismului, de exemplu, poliţia locală are cele mai multe informaţii fiind toată ziua pe stradă, dar nu are jurisdicţie pe terorism. Jurisdicţie are poliţia naţională”, explică Christophe.  El mai spune că e foarte uşor pentru persoanele care au probleme cu legea să se ascundă în Belgia: dacă te muţi dintr-o regiune în alta, nimeni nu ştie despre situaţia ta, chiar şi în Bruxelles, dacă te muţi dintr-o comună în alta eşti greu de găsit. Salah Abdeslam, unul dintre protagoniştii atacului terorist din Paris, a fost găsit abia la 4 luni din momentul în care s-a declaşant urmărirea generală. În tot acest timp, el a reuşit să se ascundă în comunele din Regiunea Bruxelles, deşi s-a declanşat împotriva lui una dintre cele mai costisitoare “vânători” din istoria UE. 
 
“Cred că în acele doctrine au găsit un răspuns la tristeţea, la disperarea lor, foarte mulţi se simt foarte rău aici, pentru că nu muncesc, nu au terminat studiile, nu au o viaţă”, ne spune Amira, locuitoare din Molenbeek 
 

Rasism belgian?

 
Ajungem într-o intersecţie aglomerată din Molenbeek, unde se află o staţie de metrou şi mai multe staţii de autobuz. Clădiri noi, reclame mari, un stand de biciclete, restaurante şi patiserii. În faţa noastră, o echipă de muncitori lucrează la un bloc. O zonă în plină dezvoltare din Molenbeek. Amira, o femeie de circa 50 de ani, care poartă văl, a fost de acord să vorbească cu mine: “Trăiesc aici de când mă ştiu şi nu am avut probleme. Am cumpărat şi o casă aici. Mă simt în siguranţă. Şi copiilor mei le place aici”. O întreb de ce crede că sunt tinerii din Molenbeek atraşi de propaganda radicală: “Cred că în acele doctrine au găsit un răspuns la tristeţea, la disperarea lor, foarte mulţi se simt foarte rău aici, pentru că nu muncesc, nu au terminat studiile, nu au o viaţă”. De ce? “Pentru că sunt respinşi de societate şi atunci se îndreaptă spre cineva care-i acceptă, care le spune că <<ai şi ceva bun în tine, putem face lucruri împreună>>. Dacă aici merg la un interviu pentru un loc de muncă şi li se spune: <<Nu avem nevoie de tine, eşti magrebian, poate eşti un hoţ, violator sau criminal>>. Asta e imaginea pe care oamenii o cunosc despre Molenbeek”, spune, supărată, Amira.
 
Sunt curios dacă situaţia era la fel şi înainte de atentatele teroriste din Paris: “Da, era la fel şi înainte, Molenbeekul e rău famat din anii 80 de la primele revolte alte tinerilor împotriva poliţiei. Sunt mulţi tineri care au făcut studii şi nu găsesc un loc de muncă. Dacă treci în CV că locuieşti în Molenbeek nu te cheamă nimeni la interviu din cauza reputaţiei cartierului”. Christophe confirmă: “Am văzut recent la ştiri. O fată arabă a trimis CV la diferite companii  şi nu a primit niciun răspuns. Apoi, a trimis acelaşi CV, dar cu numele schimbat, de data aceasta un nume de belgian.Abia acum a primit mai multe răspunsuri”. El crede că nu e vorba despre rasism pur “pentru că în fiecare ţară sunt anumite standarde. Noi doi nu avem aceleaşi standarde. E mai greu pentru cineva care vine dintr-o altă ţară să îndeplinească standardele locale”.  

Un tânăr din doi care locuieşte în Molenbeek este şomer. FOTO: Remus Florescu

 

Ajutorul de sărăcie

 
O întreb pe Amira de ce crede că locuitorii din cartier nu pot să obţină un loc de muncă. “Pentru că s-a creat o imagine proastă despre Molenbeek. Au fost probleme mari aici, au fost revoltele tinerilor din anii 80, care s-au luptat cu poliţia. Asta s-a mai repetat, nu de multe ori, dar oamenii tind să generalizeze. Presa repetă la nesfârşit aceleaşi informaţii, ca să distragă atenţia de la problemele adevărate. Sunt alte probleme la Bruxelles şi în Belgia, decât această mică comună”. Amira are patru copii, toţi lucrează şi au studiile făcute. Ea crede că soluţia pentru a opri radicalizarea sunt locurile de muncă. „Daţi-le această şansă. Ştiu omeni cu diplomă de ingineri de la ULB (Universitatea Liberă Bruxelles), care nu găsesc loc de muncă. O cunoştinţă a fost întrebată, la interviu, dacă a făcut studiile în Belgia, când el trăieşte de 30 de ani aici. Tinerii sunt nevoiţi să stea pe ajutorul de  sărăcie”, spune femeia. Christophe îmi explică că statul belgian plăteşte 1.000 de euro tuturor persoanelor care nu au niciun venit. Ajutorul de şomar este mai mare, acesta depinde de salariul anterior. Îl întreb nedumerit: “Şi cei din Molenbeek primesc acest ajutor?”, “Da, toţi cetăţenii”, îmi explică.
 
Mă uit la constructorii care lucrează vis-a-vis şi-l întreb pe Christophe: “Am văzut că peste tot în Bruxelles se construieşte, cum nu sunt locuri de muncă?”.  "Ca să lucrezi în construcţii trebuie să ai o diplomă, ori mulţi dintre locuitorii Molenbeekului caută joburi necalificate, ori în Bruxelles nu prea mai sunt astfel de locuri de muncă. Multe dintre locurile de munc[ disponibile solictiă obligatoriu cunoaşterea limbii oalandeze şi a celei fraceze, detaliază jurnalistul.
 

Noul model de „bad boy”

 
Pe o stradă din Molenbeek, în apropierea casei lui Christophe, pe marginea căreia copacii sunt înconjuraţi de garduri vopsite roşu, galben şi albastru, ne întâlnim cu Omar, un tânăr marocan de 32 de ani. El crede că “radicalizarea este acum noul stil de gangster, e un nou model de <<bad boy>> (băiat rău-nr). E o nouă modă. Şi tinerii vor să fie mai hard core. Cei care nu au un loc de muncă, nu au o situaţie ajung mai uşor să fie atraşi de aceste mişcări”. Omar spune că recrutorii “ştiu frazele frumoase pe care ei vor să le audă şi îi îndoctrinează uşor. Apoi, e şi YouTube unde se găsesc multe videouri jihadiste. Radicalizarea începe pe internet, apoi tinerii caută un grup şi ajung să dea de un şef care îi îndoctrinează”. 
 

“Dacă spun jihad lumea se uită urât la mine”

 
"Cei care se radicalizează cel mai repede sunt cei care nu au deschis Coranul, aşa se întâmplă cu radicalismul din toate religiile", spune tânărul. Omar a studiat islamul şi spune că nu are nimic radical în el: “Am învăţat că Dumnezeu ne-a creat în mai multe comunităţi, musulmanii, creştinii şi evreii, şi trebuie să ne întrecem  în fapte bune, nu în fapte rele. Cine este cel mai bun, mai corect, mai amabil. Ce se întâmplă acum nu reprezintă deloc islamul. Eu din 2001 spun acelaşi lucru”. Este supărat că media interpretează greşit termenul jihdat: “La televizor, când se vorbeşte despre musulmani se spune despre jihad. Jihad e un cuvând în limba arabă, de ce nu este tradus în franceză? Jihad înseamnă efort. Adică dacă studiez acasă pentru un examen fac jihad. Acum dacă spun jihad lumea se uită urât la mine”. Aduce un argument în plus: “Părinţii şi bunicii mei au trăit aici de 50 de ani şi nu au avut probleme şi peste noapte apar catastrofele. Eu cred că din cauza internetului. Înainte de 2001, propaganda se făcea mult mai greu, pe DVD. Trebuie regrupat totul ca să se înţeleagă ceea ce se întâmplă”. 
 

Foto: Atentatul de la Aeroportul Zaventem a avut loc la ora 8.00. Peste o oră, un alt atentat a avut loc la metrou. “De ce nu s-a gândit nimeni în acest timp să oprească metroul”, se întreabă Omar
 

“Vă e frică, noi suntem aici pentru a vă sărăci”

 
Omar crede că politicienii au nevoie de terorism pentru a masca toate crizele din Franţa şi Europa. “Atentatul de la aeroportul Zventem a avut loc la ora 8.00. Directorul şcolii unde învaţă fiica mea, când a auzit, a interzis tuturor să iasă din şcoală (după o oră avea să aibă loc explozia din staţia de metrou Maelbeek-nr). Dacă un director de şcoală a avut această idee, un ministru care e plătit ca să aibă grijă de securitatea interioară de ce nu s-a gândit?”, mă întreabă el, pentru a da singur răspunsul: „Pentru ca oamenii să accepte austeritatea şi noile măsuri guvernamentale. Se marşează pe frica oamenilor. <<Vă e frică, noi suntem aici pentru a vă sărăci>>, spun politicienii. Oamenii se gândesc astăzi numai la bani”. 
 
“Nu există aşa ceva. Teroriştii nu sunt oameni care cred în Dumnezeul musulman. Nu e logic, Islamul interzice suicidul. Dacă te sinucizi ajungi în infern. Nu există că dacă te sinucizi în jihad ajungi în rai. Nu există aşa ceva”, spune Omar, locuitor al Molenbeek-ului
 

“Se profită de Dumnezeu”

 
Omar nu crede că teroriştii sunt fanatici religioşi: “Nu există aşa ceva. Terorişii nu sunt oameni care cred în Dumnezeul musulman. Nu e logic, Islamul interzice suicidul. Dacă te sinucizi ajungi în infern. Nu există că dacă te sinucizi în jihad ajungi în rai. Nu există aşa ceva”. Omar crede că Dumnezeul niciunei religii nu îndeamnă la fapte rele: “Se profită de Dumnezeu, care nu are nimic rău în el, omul este rău doar pentru a avea un pic de putere, pentru  bani, femei şi...nimic altceva. Baghdadi (liderul ISI-nr) crezi că e acolo pentru Dumnezeu? E acolo pentru a avea toate femeile pe care le vrea şi pentru a aduna avere. Asta e tot. El găseşte nişte tâmpiţi, care, ca prin minune, sunt toţi proşti, drogaţi, oameni care nu au un loc de muncă, nu au o situaţie... Aştia sunt jihadiştii?!”. 
 

Imamii care apar la televizor

 
Întrebat ce ar trebuie să se facă pentru a evita radicalizarea tinerilor, Omar crede „că ar fi interesant să vedem vorbind la televizor un adevărat imam. Asta nu există. Nu un marocan, sunt oameni aici, cultivaţi, care au studiat Coranul, Tora şi nu i-am auzit niciodată vorbind la televizor. La televizor îi vezi întodeauna pe cei care nu ştiu să vorbească bine franceza, persoane dubioase care nu reprezintă nimic pentru musulmani. Ei nu reprezintă pe nimeni. Sunt oameni educaţi care ar putea să le explice tinerilor de ce nu trebuie să facă atentate teroriste. Pe aceştia nu i-am auzit la televizor. Aceştia spun că adevăratul jihad este atunci când te comporţi bine. Nu există războiul sfânt”.
 
“Deşi o să crezi că am înebunit, eu sper ca Donald Trump va câştiga alegerile în SUA. Eu îl prefer pe el, şi sper să câştige şi Marie Le Penn şi să se oprească ipocrizia. Are dreptate Donald Trump, musulmanii acasă la ei, mexicanii acasă la ei, europenii la ei acasă, fiecare să plece acasă la el”, Omar, locuitor al Molenbeekului
 

Fan Donald Trump 

 
“Deşi o să crezi că am înebunit, eu sper ca Donald Trump va câştiga alegerile în SUA. Eu îl prefer pe el, şi sper să câştige şi Marie Le Penn şi să se oprească ipocrizia. Are dreptate Donald Trump, musulmanii acasă la ei, mexicanii acasă la ei, europenii la ei acasă, fiecare să plece acasă la el”, spune, supărat, Omar. “Crezi ar fi mai bine aşa?”, îl întreb. “Dacă în Belgia mai vorbim despre integrare după 50 de ani... Nu e logic să vorbeşti despre integrare la 50 de ani după ce marocanii au venit aici. Eu mi-am  păstrat cetăţenia marocană din orgoliu. Nu am schimbat-o niciodată. Pentru că sunt născut în Maroc, sunt marocan şi vreau să spun că sunt mândru de asta. Am carte de rezident. Sunt străin şi accept asta. Găseşti mai uşor de lucru cu o astfel de legitimaţie”, răspunde el. 
Salah Abdeslam, teroristul care s-a ascuns 4 luni în Regiunea Bruxelles 

De ce se radicalizează tinerii? Ce spun specialiştii europeni 

 
În clădirea din oţel şi sticlă a Comisiei Europene se trage linie. Cei 2.000 de specialişti au analizat şi au dat verdictul. “Reţeaua de Conştientizare a Radicalizării”, pe ale cărei concluzii s-a bazat strategia Comsiei, a creionat posibilele cauze pentru care tinerii ajung pradă propagandei extremiste: “Cauzele care duc la radicalizare pot include un sentiment puternic de alienare personală sau culturală, nedreptate sau umilire întărite de marginalizarea socială, xenofobie şi discriminare, acces precar la educaţie sau posibilităţi limitate de angajare, criminalitate, factori politici precum şi o dimensiune ideologică şi religioasă, legăturile familiale nestructurate, traume personale şi alte probleme psihologice”.
 
Aceşti factori sunt exploataţi de către recrutori care “vânează şi profită de vulnerabilităţile şi nemulţumirile tinerilor. Reţelele sociale furnizează conectivitate, participare virtuală şi un loc de întâlnire între cei cu concepţii similare”, se arată în strategie. Conform specialiştilor “recentele atacuri terorise au pus extremismul Islamic în lumina reflectorului. Factori ideologici şi religioşi sunt una dintre posibilele cauze ale radicalizării. Recrutorii şi predicatorii extremişti au devenit adepţii  exploatării nemulţumirilor şi au abuzat de simbolurile religioase pentru a furniza justificări pentru comiterea unor acte de violenţă”. 
 
Serialul „Reportaj în «dormitorul» teroriştilor europeni“ continuă marţi cu un interviu cu Hind Fraihi, jurnalista belgiană care acum 11 ani a dezvăluit pericolul radicalizării Molenbeekului şi cu prezentarea strategiei europene anti-radicalizare. 
 
Citeşte şi

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: