Croşetează personaje din desene animate. Cele mai căutate jucării sunt dragonii, minionii şi „păsările nervoase“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O mică ”armată” de dragoni coloraţi  FOTO: arhiva Annamáriei Cardán, Croquet s Pal
O mică ”armată” de dragoni coloraţi  FOTO: arhiva Annamáriei Cardán, Croquet s Pal

O tânără din Cluj „dă viaţă“ eroilor din desene animate şi din jocuri video. De şase ani, din mâinile ei ies omuleţi galbeni, păsări nervoase, dragoni şi tot felul de alte animăluţe care îi fac pe cei din jur să zâmbească.

„Sunt un copil mai mare“, spune Annamária Cardán (26 de ani) uitându-se la minunăţiile minuscule şi colorate de pe masa ei. A învăţat singură să tricoteze şi, de şase ani, de când a descoperit o tehnică japoneză de croşetat, face personaje de toate mărimile şi culorile, de la „minioni“ (n.r. – personaje întâlnite în filmele de desene animate „Minions“ şi „Despicable me“/„Sunt un mic ticălos“), uriaşi de vreo jumătate de metru şi figurine haioase mai mici decât un capac de pix.
„Angry birds“ (n.r. – în traducere, „păsări nervoase“, personaje dintr-un joc video şi, apoi, dintr-o animaţie), dragoni, şoricei, iepuraşi, toţi prind viaţă din croşeta Annamáriei Cardán şi ajung jucării pentru copii, odorizante de maşină, brelocuri, papuci şi căciuliţe pentru bebeluşi, bijuterii pentru adolescenţi şi adulţi (coliere, broşe, cercei, brăţări). Le vinde la târguri sau în urma comenzilor primite de la prieteni, cunoştinţe şi de pe Facebook.

image

Tânăra tricotează în timpul ei liber, după slujba de la o firmă de asigurări şi în weekenduri. Foloseşte aţă colorată, lână şi o croşetă, instrument atât de cunoscut mamelor şi bunicilor noastre care, cu ajutorul lui, făceau aproape orice, de la şosete groase, la feţe de masă şi feţe de decor din macrameu.

Ca să facă figurinele, Annamária foloseşte „amigurumi“, o tehnică japoneză de confecţionare a păpuşilor croşetate şi umplute cu diverse materiale. Ea umple jucăriile cu puf de pernă, pentru ca jucăriile să poată fi spălate. Moda acestor figurine a apărut în Japonia anilor ’80, iar în România a ajuns în anii 2000.

Când curcubeul stă pe masă

Într-o zi, prin 2010, ştiindu-i pasiunea pentru croşetat, bunica ei i-a dat o grămadă de gheme de diferite mărimi, grosimi şi culori. Annamária se uita la marea colorată care se îngrămădea pe masă şi nu ştia ce să facă din acele mii de fire de aţă colorată. „În 2000 am dat de această tehnică. Figurinele mi s-au părut foarte frumoase, dar greu de făcut. După ce bunica mi-a dat mai multă lâniţă de diferite culori, m-am uitat la tutoriale pe Youtube şi, după unul spaniol, am croşetat-o pe Hello Kitty“, explică tânăra.

„Am mai făcut lucruri de mână, dar ea e prima mea figurină. Am făcut apoi ursuleţi şi văzând că toată lumea e înnebunită după «angry birds» le-am făcut pe toate cele şase păsări furioase, câte erau atunci. M-a mirat că şi copilaşii de 4-5 ani ştiau de ele“, povesteşte Annamária. Pe Hello Kitty a tricotat-o în vreo două săptămâni, dar acum nu-i trebuie mai mult de două ore. Şi nici prin cap nu-i trece să se despartă de ea. E unul dintre acele lucruri care nu trebuie vândute, indiferent de preţ.

Annamária Cardán a copilărit la ţară, într-un sat din Bistriţa-Năsăud, Nimigea. Acolo locuieşte bunica ei, care păstrează o mulţime de suvenire croşetate de mâna nepoatei. „Bunica îmi făcea rost de aţă şi mă răsplătea de fiecare dată cu ceva dulce când tricotam. Are multe lucruri de la mine. I-am făcut un om de zăpadă mare cu o pălărie neagră, fular roşu cu verde şi cu un mărţişor în piept, mărţişor în formă de inimioară roşie pe care-l ţine unde doarme“, povesteşte Annamária. 

„Nu prea poţi să trăieşti din asta“

Dacă pentru unii, tricotatul e ceva complicat sau învechit, pentru Annamária e o relaxare, un hobby din copilărie. „Nu prea poţi să trăieşti din asta“, zice ea. A încercat când era în facultate şi spune că s-ar merita financiar doar dacă ar avea un magazin deschis tot timpul. „Ar merge dacă aş putea să lucrez ca un robot. Doar că nu sunt robot“, adaugă ea.

O figurină cu chip uman e o mare provocare pentru Annamária. E forte greu să redai trăsăturile. Singurul personaj care i-a ieşit era Shaggy, stăpânul lui Scooby Doo (câinele din desenele animate cu acelaşi nume). Tânăra spune că, deşi este mult de muncă, se gândeşte să-şi deschidă o mică afacere. A primit cadou şi o maşină de cusut cu ajutorul căreia are de gând să continue să facă jucării ca-n desenele animate. „Minionilor vreau să le cos salopete“, adaugă Annamária.

figurine din desene animate cluj

Cu minionii, coloratele personaje dintr-o serie de animaţie care a iscat o adevărată nebunie, e o altă poveste. La târgul de Crăciun din 2014, a lăsat câteva figurine cu minioni la un stand. Făcuse şi un minion uriaş, de vreo jumătate de metru, în speranţa că îi va momi pe copii.

„Am crezut că-l fac şi-l pun ca decor, că va sta acolo până la sfârşitul târgului şi va atrage copilaşi ca să cumpere minioni mai mici, dar s-a vândut şi m-am ales şi cu alte două comenzi“, îşi aminteşte Annamária Cardán.

Cunoştinţele cărora le-a tricotat minioni i-au povestit că prichindeii se desprind tare greu de coloratele personaje de desen animat şi le poartă peste tot pe unde merg. Recent a făcut şi un minion extrem de mic, cât o unghie.

o clujeanca face figurine din desene animate foto

Tânăra a avut parte, inevitabil, şi de experienţe mai puţin plăcute. Câteva femei s-au apropiat de standul ei, s-au uitat la figurine şi i-au zis: „Sunt tricotate! De ce costă atât?“. Pentru ele părea o muncă uşoară şi preţurile de la 15 lei la 120 de lei, mult prea mari. 

Mai puteţi citi:

La ce mai sunt bune ziarele. Un artizan transformă literele în podoabe

Carmen Orăşanu transformă ziarele, pliantele şi afişele în podoabe şi le vinde, alături de lucrările altor 50 de artizani din tara într-un loc numit Oranjerie, unde ambianţa, stilul vintage, culorile şi portocalii desenaţi pe pereţi te duc cu gândul la copilărie.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite