Cristian Ciceu a dus psalterul medieval în cluburi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Ciceu este fondatorul unuia dintre cele mai inedite proiecte muzicale din Cluj, duetul Junetrip, o voce, o chitară şi un psalter, un instrument important în perioadă medievală.

Nu a făcut studii muzicale şi nu a atins chitara aruncată după dulap ani la rând, până la 14 ani, atunci când s-a îndrăgostit iremediabil de instrumentele cu corzi. Primul proiect muzical, Junetrip, l-a înfiinţat la 30 de ani, în 2007, o trupă instrumentală care aborda genul muzical jazz. Proiectul a avut, însă, în componenţă instrumentişti sezonieri, iar ideea de a avea o voce feminină a fost abandonată în timp şi înlocuită de o vioară sau un saxofon. Proiectul a ajuns, însă, la maturitate în toamna anului trecut, când în trupă Cristian a mai păstrat-o doar pe solista vocală Cristina Moraru.

Duet cu piese proprii

O voce „foarte bună”, o chitară, condimentate cu instrumente mai puţin întâlnite pentru un proiect jazz-pop, cu influenţă de blues şi funky, au făcut din trupa Junetrip una dintre cele mai pitoreşti apariţii de pe scena muzicală din Cluj. „Trupa ajunsese prea <<stufoasă>> pentru gusturile noastre. Am decis să continuăm în doi. În mod surprinzător, concertele ni s-au dublat imediat după ce Junetrip a devenit un duet”, povesteşte Cristian Ciceu. Junetrip s-a diferenţiat de celelalte proiecte muzicale, majoritatea trupei de coveruri prin faptul că duetul a abordat un repertoriu propriu, dar a introdus şi instrumente mai puţin întâlnite pentru asemenea proiecte. La început, pentru a-şi condimenta apariţiile, Cristian a adus pe scenă instrumente semiartizanele sau de jucărie. Aşa i-a venit ideea să înveţe să cânte la psalter, un instrument cu corzi, foarte important în perioada medievală.

Cu psalterul prin puburile clujene

„Psalterul nu este greu de manevrat, mai ales dacă ştii să cânţi la chitară. Se poate cânta cu el şi cu arcuşul, dar şi cu degetele în maniera unei harpe. Nu pretind că îl stăpânesc aşa cum trebuie, însă a prins atât de bine, încât nu mai scap de el”, mai spune Cristian Ciceu. Tânărul a susţinut până acum concerte la psalter în majoritatea cluburilor unde se cântă muzică live din Cluj-Napoca, însă şi în câteva localuri din oraşe precum Arad sau Timişoara. „De obicei, oamenii vin într-o cafenea sau într-un pub ca să vorbească, însă, un asemenea proiect impune oarecum ca lumea să ne asculte. La început am întâmpinat dificultăţi în acest sens. În timp, lucrurile s-au reglat, însă”, a conchis Cristian Ciceu, care lucrează în paralel într-un magazin de instrumente muzicale.

Profil:

Data şi locul naşterii: 5.09.1976, comuna Iara (Cluj)
Educaţie: Master în Studii Idaice
Starea civilă: Necăsătorit

Ce-i place:

„Îmi place să beau limonadă, să hrănesc pisici comunitare, dar şi să citesc o carte, deşi din păcate nu prea am timp de asta. Muzica şi jobul îmi ocupă majoritatea timpului”

Ce nu-i place:

„Nu-mi place să merg cu troleul când e aglomerat. Nu-mi place mai ales cu autobuzul 8, care este extrem de aglomerat. De asemenea, nu-mi place să fac munca altuia”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite