Crescut în orfelinat, luptă pentru copiii abandonaţi sau supradotaţi: „M-au ţinut în dulap, plin de sânge, umflat la faţă şi picioare, tremurând“

Lajos Kristof a crescut în centrele de plasament, unde a trăit un adevărat coşmar. Copilăria şi adolescenţa i-au fost marcate de umilinţele şi de suferinţele trăite, iar bătăile zilnice şi înfometarea la care a fost supus l-au călit şi l-au ambiţionat să reuşească în viaţă. În prezent, tânărul este mentor pentru numeroşi copii, unii dintre ei supradotaţi, iar scopul său este să-i identifice şi să-i susţină pe micuţii geniali.

Licenţiat în relaţii internaţionale şi studii europene şi cu un master în psihologie clinică la Universitatea „Petru Maior“ din Târgu Mureş, Lajos Kristof (33 de ani) luptă pentru copii. Şi o face deopotrivă pentru orfani, pentru cei talentaţi şi pentru cei supradotaţi, inclusiv pentru cei care au familii. A crescut în orfelinate, a fost abuzat, bătut şi înfometat, iar acum încearcă să facă tot ce-i stă în putinţă ca să-i ajute pe cei mici, lipsiţi de apărare şi abuzaţi la rândul lor. 

Prima cupă de căpşuni şi primele bătăi

Inevitabil, aproape toate amintirile lui Lajos sunt legate de centrele de plasament, care practic se confundă cu întreaga sa copilărie şi cu perioada adolescenţei. „Printre cele mai frumoase momente din viaţa mea sunt cele legate de prima cupă de căpşuni proaspeţi de la educatoarea mea de grădiniţă. Ne lua mereu acasă, ne servea cu tot felul de bunătăţuri pe care nu le primeam la centru. Dar restul amintirilor care-mi vin ca nişte flash-uri în minte sunt bătăile crunte, pedepsele groaznice. M-au bătut cei mari, mi-au dat la gioale, m-au ţinut ascuns în dulap, plin de sânge, umflat la faţă şi picioare, tremurând cu lacrimi de durere. Mă durea cumplit, îmi era frică. Dar bătăile continuau“, rememorează Lajos.

Lajos Kristof (foto, dreapta) şi-a petrecut copilăria în centrele de plasament. FOTO: Arhivă personală

După aproape 30 de ani îşi aminteşte scenă după scenă, ca şi cum totul s-ar petrece în prezent. Şi retrăieşte momentele cumplite care l-au marcat şi l-au adus adeseori pe culmile disperării. Din prima zi în care a fost supus unor teste de evaluare psihologică, se conturează un întreg tablou al suferinţei şi al deznădejdii.

„Aveam vreo 7 ani când educatorul m-a trimis la o testare psihologică, într-o comisie ce urma să ne supună unor evaluări drastice. Eram atât de fragil, sensibil şi naiv, încât nu ştiam de ce mă duc acolo. Era bucuria zilei mele că merg într-o excursie. Doar că acolo era o masă lungă, câţiva oameni, iar în hol se auzeau ţipete de copii. La un moment dat, am început să plâng, însoţitorul mă îmbrăţişa, spunându-mi că nu voi ajunge la acea şcoală. Era de fapt o casă de copii, vreo 400 de copii cu dizabilităţi, de la probleme uşoare până la disfuncţionalităţi medii sau severe“, îşi începe Lajos povestea.

Primul prieten

Tot acolo a făcut şi prima cunoştinţă. Un copil trist, care l-a pus în gardă în privinţa a ceea ce avea să urmeze: bătăi, umilinţă, foame şi multă nedreptate. Discuţia le-a fost întreruptă într-un mod neaşteptat şi violent. „N-am apucat să vorbim mai multe, că la un moment dat, un tiran mai mare decât el l-a chemat, biciuindu-l sub privirile adulţilor, în sala de mese. Să strângă farfurii şi alte resturi de mâncare. Mergând după el, o bucătăreasă îşi vărsa nervii pe un puşti de 5 ani cu coada măturii.“ 

Discuţia care a urmat, cu evaluatorii, l-a marcat la fel de mult. Cu o candoare specifică tuturor copiilor, Lajos le-a mărturisit profesorilor şi psihologilor că îşi doreşte ca într-o bună zi să devină medic. Tot atunci a aflat că psihologul care îl monitoriza îl suspecta de ADHD  (tulburare tradusă ca sindrom al deficitului de atenţie şi al hiperactivităţii, frecvent întâlnită în rândul copiilor şi adolescenţilor), şi tulburări de spectru autist. „Am fost un copil greu de gestionat, un puşti diferit, cu o gândire creativă, reuşind prin forţe proprii să mă deschid unei societăţi greu de vindecat. O societate care merge pe tipare, soluţii prescrise de guşele mari ale marilor companii de medicamente, minţilor înguste şi negre. Iar azi am devenit ceea ce sunt. Ceea ce pot, ceea ce simt, ceea ce creez în jurul meu, acceptându-mi valoarea, investind în talent, cu riscul de a fi văzut de alţii, probabil, o boală“, punctează Lajos.

A fost susţinut de Florin Colceag

Mulţi copii sunt diagnosticaţi greşit cu ADHD, crede Lajos, şi riscă să se piardă din această cauză. A avut totuşi şi parte de şansă. Pasionat de literatură şi ambiţios, Lajos a fost ulterior descoperit şi susţinut de Florin Colceag, cel care este supranumit „antrenorul de genii“. Acesta l-a ajutat şi i-a devenit mentor.

„Florin Colceag e unul dintre mentorii pe care i-am câştigat pe viaţă. Chiar dacă nu mai avem colaborări directe, când am nevoie de un sfat, îl sun. Iar inventatorul Justin Capră a fost lecţia despre modestie, curaj şi spiritualitate. M-au ajutat mult şi doamna Uca Marinescu şi domnul Alexandru Mironov, dar şi alţii. Au fost mulţi oameni care mi-au dat cunoaştere“, susţine Lajos.

Şi-a deschis propria fundaţie de excelenţă

Anii au trecut, iar tânărul oprimat de la casa de copii a răzbit în viaţă în cele din urmă. A terminat o facultate, s-a înscris la un master şi a decis să facă ceva pentru copiii care au nevoie de ajutor sau de îndrumare. Aşa şi-a deschis propria fundaţie şi Şcoala de Excelenţă „Gifted Center Kristopher“, la Bucureşti.

Organizaţia deţine un centru nonprofit specializat pe informare, educaţie şi training pentru părinţi şi copiii lor cu abilităţi înalte sau duble excepţionalităţi, fie că provin din mediul instituţionalizat sau din familii puternic afectate de probleme sociale sau dezavantajate economic. A deschis centrul pentru că, spune el, multe dintre ONG-urile care teoretic luptă pentru copii sunt mai mult interesate de câştigurile materiale pe care le pot obţine din aceste activităţi.

„A fost o perioadă în care am încercat să lucrez şi să dezvolt programe educaţionale pentru alte organizaţii, inclusiv pe partea de branding, soluţii de finanţare, comunicare organizaţională, însă majoritatea se axau pe partea de câştig şi supravieţuire, poate dincolo de asta, dar n-au reuşit să vadă scopul uman pentru care s-au înfiinţat. Am lucrat în perioada sărbătorilor de iarnă a anului 2016 la statut, act constituitiv, am identificat membri fondatori de încredere, am lucrat la programele pe care mi-aş fi dorit să le dezvolt în România. A fost o naştere nu prea uşoară a unui copil cu o misiune atât de grea, dar a meritat tot efortul. Astăzi militez pentru drepturile copiilor, fie ei geniali sau cu dizabilităţi. Fiindcă toţi copiii au dreptul la şanse de realizare în viitor“, consideră Lajos Kristof.

„Nu mi s-a întâmplat să nu reuşesc să ajut un copil“

Pentru tânărul Lajos, fiecare copil este o „sărbătoare“. Asociaţia sa îşi propune să sensibilizeze opinia publică, părinţi, copii, jurnalişti şi pe toţi cei implicaţi în deciziile din sistemul de protecţie socială cu privire la condiţia copiilor aflaţi în orfelinate.

„Redescoperim bunul simţ românesc, locuri şi lucruri frumoase în noi şi în afara noastră şi reinventăm spaţii, reciclăm idei, spunem poveşti şi facem demonstraţii de atitudine sau exerciţii de sensibilitate. Copiii abandonaţi ai României vin în această lume cu sămânţa unui copac puternic, dar nu le este oferită destulă apă pentru a creşte ceea ce ar putea fi. Vrem să demonstrăm că reuşim să scoate binele la suprafaţă şi să promovăm binele umanităţii, binele fiecărui copil talentat, netalentat, ghinionist. Căci pentru noi, fiecare copil e o sărbătoare.“

Lajos spune că ONG-ul său este diferit de celelalte existente în România. Şi îşi argumentează afirmaţia: „E diferit pentru că s-a născut din dorinţa de a fi mai aproape de nevoile României. Ţara asta are atâtea lucruri de oferit prin generaţiile de copii, prin poveştile de succes ale tinerilor care nu reuşesc să îşi atingă potenţialul din cauza sărăciei cumplite. Cred că o parte din mine e ceea ce simbolizează diferenţa de alte organizaţii preocupate de educaţie, justiţie socială şi protecţia mediului“. 

Admite, totuşi, că există şi momente în care se simte obosit de lupta pe care o duce: „Sunt zile în care spun: «Am obosit». Îmi închid telefonul, apuc să citesc o carte sau mă uit la filme, uneori călătoresc cu maşina, deşi nu prea îmi permit. Îmi place enorm. Nu mi s-a întâmplat să nu reuşesc să ajut un copil, însă, da, din start, la un copil studiez problema în profunzime, iar acolo unde nu mă descurc, anunţ din start părintele să nu îşi facă aşteptări“.  ;

Gustul amar al eşecului: fondurile pentru copii abandonaţi se strâng foarte greu

Cea mai dificilă misiune a ONG-ului pe care l-a înfiinţat Lajos Kristof i este lupta pe care o duce pentru strângerea de fonduri. În această vară, el vrea să ducă mai mulţi copii orfani şi abandonaţi într-o tabără specială, însă se loveşte de o mare problemă.

„Pe 7 ianuarie mi-am donat ziua de naştere. Am avut o groază de invitaţi, cheltuiala a fost pe măsură – aperitive, fotograf profesionist, animator specializat, iar toate costurile pe care le-am suportat din buzunar. La sfârşit am tras linia. La 1.500 de lei cheltuiţi, doar 200 de lei am reuşit să obţin din donaţii. Au mai fost oameni care au donat pe parcurs, iar în total s-au strâns vreo 800 de lei pe care i-am donat Taberei Transformaţionale pentru copii pe care vreau să o organizez la Suceava, în această vară. Ştiu că s-au dus tot pentru copilaşi bănuţii. Asta a fost reuşita mea, însă visul meu era să strâng fonduri pentru a suporta cheltuielile de chirie lunară – 1.400 euro, cheltuieli de întreţinere şi personal pentru Şcoala de Excelenţă Kristopher, cu programe de educaţie timpurie şi afterschool. Am primit atâtea promisiuni chiar de la oameni de încredere care m-au abandonat pe urmă... Atunci m-a luat disperarea“, a mărturisit Lajos.

Eşecurile l-au marcat, dar nu l-au oprit să viseze şi să se zbată în continuare pentru a-şi atinge scopul. „Nu mai pot să plâng, nu mai pot să sufăr, am învăţat să nu am aşteptări şi să las timpul să decidă. Acum strâng fonduri pentru organizarea taberei de excelenţă ce va avea loc la Dor de Bucovina, în Suceava. Într-o săptămână au donat doar două persoane. S-au strâns 1.200 de lei. Vă daţi seama câtă greutate trebuie să ai să reuşeşti să strângi până la 40.000 de lei. O sumă deloc mare. Am învăţat să nu mai am aşteptări ca pe urmă să vină dezamăgirile. Să stai de vorbă cu aproape 150 de oameni care-ţi promit că donează apoi să remarci că nu s-a întâmplat nimic e o realitate pe care trebuie să o accept“, mai spune tânărul. 

„Noi încă moştenim un trecut mizerabil“

Lajos e convins, totuşi, că va veni şi ziua în care lucrurile se vor schimba în bine şi pentru copiii din centrele de plasament. Dar pentru asta, spune el, este nevoie ca sistemul să nu mai fie subfinanţat, iar angajaţii acestor centre să nu mai aibă salarii de mizerie. Şi, nu în ultimul rând, consideră că e nevoie ca societatea să ajungă să respecte copiii abandonaţi şi să se implice cu adevărat în sprijinirea lor. 

„Când oamenii vor învăţa să respecte cu adevărat copilul abandonat, fără să-l mai privească cu milă, să reacţioneze nu doar când este vorba de abuzuri din sistem sau vizite de sărbători cu cadouri, atunci situaţia se va schimba total. Noi încă moştenim un trecut mizerabil, instituţiile acelea în care micuţii erau violaţi, bătuţi, lăsaţi să moară. Acum, generaţiile de copii care vin în centrele de plasament moştenesc problemele psihologice ale unui fenomen de parentaj precoce, copiii care nasc copii, părinţi cu posibilităţi materiale reduse, părinţi privaţi de libertate pentru crimă. Problemele care provin în cauza psihologică a internării copilului într-un centru de plasament sunt mult mai acute. Trebuie să privim copilul ca şansă de vindecare, ca speranţă, ca viitor adult sănătos şi integru“, spune Lajos. 

Pentru ca schimbarea să aibă loc cu adevărat, este nevoie de legi care să-i ajute cu adevărat pe copiii abandonaţi, mai crede tânărul. „Legile sunt complicate în România. Problema este cum propui o lege, ce sustenabilitate financiară există, implementarea acesteia şi resursele pe care te poţi baza. Din păcate, legea 272/2004 privind drepturile copilului a fost modificată. Tocmai pentru că strategiile guvernamentale sunt făcute pe baza acestor legi, însă există carenţe mari. E o discrepanţă uriaşă între arhitectura unui sistem şi lege. E ca şi cum ai schiţa un plan de casă frumoasă, cu zeci de etaje, ca la sfârşit să te trezeşti că nu poţi face decât o casă de chirpici“, mai spune Lajos Kristof.  

A refuzat oferte din SUA şi din Europa de Vest

Lajos Kristof a avut ocazia să fugă de trecutul său şi să înceapă o viaţă nouă departe, în Occident. De fiecare dată, însă, a intervenit ceva sau a refuzat din diverse motive. 

„În urmă cu patru ani, un doctorand care studia la Oxford mi-a propus să mă înscriu la cursurile de master şi doctorat. Mi-a luat CV-ul şi o parte dintre actele obligatorii, le-a transmis rectorului şi mi-a transmis că sunt eligibil. Am depus toate actele, urma să dau un examen de limbă. După ce am primit aprobarea, am renunţat, fiindcă era vorba de nişte costuri uriaşe privind întreţinerea, transportul, şi aşa mai departe. Apoi, au urmat burse indicate de profesorul Florian Colceag, pentru specializarea în gifted education, însă le-am refuzat. Apoi, am avut oferte de lucru cu copiii la persoane private în SUA, Anglia. Le-am refuzat fiindcă le-am spus că mai am treabă în România. Aveam atâtea planuri pentru copiii României, însă, dacă ştiam că lucrurile o iau razna, probabil nu mai refuzam ofertele“, a încheiat Lajos.