Cremaţioniştii ardeleni condamnă mafia cioclilor şi cer adoptarea unei legi funerare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
E nevoie de o lege funerară, susţin cremaţioniştii ardeleni FOTO: Adevărul
E nevoie de o lege funerară, susţin cremaţioniştii ardeleni FOTO: Adevărul

Preşedintele Asociaţiei Cremaţioniste Amurg din România, universitarul Marius Rotar, spune că este mare nevoie de o lege care să reglementeze înmormântările.

„Noutatea, cu atât mai relevantă dacă este senzaţională şi, dacă se poate, cu iz de scandal a devenit o unitatea de măsură în România, într-o lume parcă din ce în ce mai hămisită pe o asemenea direcţie“, spune Marius Rotar, preşedintele Asociaţiei Cremaţioniste Amurg din România, referindu-se la scandalul despre „mafia înmormântărilor“.

Ardeleanul mai susţine că lipsa unei legi funerare în România este „cea mai gravă problemă“ din care au generat restul: lipsa locurilor de veci în oraşe (unde „se practică deshumările fără acoperire legală/morală), mafia cimitirelor.

Încercarea de a elabora o lege funerară a început în urmă cu mai bine de 8 ani, lipsa ei făcând posibile „deraierile şi, mai ales, impostura sau manipulările“.

„Proiectul depus în 2009 în Parlamentul Romaniei preciza, în mod limpede, faptul că  „în instituţiile de sănătate publică” se interzice funcţionarea unor firme de servicii funerare, la fel cum este strict interzis personalului medical „să influenţeze rudele decedatului în alegerea prestatorului de servicii funerare” (alineatul 2).
Totodată, în acelaşi spaţiu este interzisă publicitatea unor asemenea servicii, permiţându-se, în schimb, ca la birourile de încheiere a formalităţilor pentru persoanele decedate să fie afişate o listă cu firmele de servicii funebre (alineatul 3).
Lipsa prevederilor privind sancţiunile ce s-ar aplica în cazul nerespectării acestor norme, limita profund aria de acţiune a acesteia. Prin urmare, legea funerară în ţara noastră se lasa încă aşteptată, o asemenea împrejurare determinând ca totul să pară că se află într-o stare de improvizaţie“, explică universitarul Marius Rotar.

Acesta încheie prin a-şi afirma disponibilitatea de a contribui la adoptarea urgentă a unei legi funerare care să nu mai permită derapaje.

Mai puteţi citi:

Mafia Cioclilor nu a iertat nici familia scriitorului Horia-Roman Patapievici

Autorul primei cărţi despre incinerare din România: „Nicio personalitate incinerată nu şi-a pierdut din respectul neamului românesc!“

Autorul primei cărţi despre incinerare cere public ca Biserica Ortodoxă să respecte dorinţa lui Sergiu Nicolaescu de a fi incinerat

S-a deschis prima casă funerară de incinerare din România. Oferă un produs nou: contractul funerar din timpul vieţii, plătibil în rate, cu consiliere pentru familie

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite