Coşmarul românului închis în China se apropie de final. „Eram scos dintr-o cuşcă de fier şi dus legat în alta, într-un fel de scaun electric“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Balo
Marius Balo

După ani întregi de amânări, Ministerul Justiţiei a făcut primul pas pentru a-l aduce în ţară pe Marius Balo, clujeanul condamnat în China la 8 ani de închisoare pentru o faptă cu un presupus prejudiciu de 80 de dolari.

Acesta se află în prezent într-un penitenciar de maximă siguranţă din Shanghai şi a sesizat în mod repetat autorităţile române cu privire la faptul că a trecut prin „umilinţe şi torturi”.

Clujeanul Marius Balo (38 de ani) s-a stabilit în China în 2010 şi s-a angajat într-o primă fază ca expert în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang (New Oriental) din Beijing. Ulterior, din 2013, el a ocupat postul de profesor la Renmin University din capitala Chinei. 

Un an mai târziu, pe 28 martie 2014, a fost arestat, susţin avocaţii săi, pentru o presupusă fraudă contractuală. Procurorii chinezi l-au acuzat că ar fi primit 80 de dolari de la cetăţeni chinezi, deşi el spune că nu avea de unde să ştie faptul că suma provenea din comiterea de infracţiuni. Ulterior, pe 24 martie 2016, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, după ce, timp de doi ani şi jumătate, a fost ţinut în arest preventiv într-o cuşcă.

„De două ori pe lună eram scos din cuşcă şi dus într-o alta, legat fedeleş de mâini şi de picioare într-un scaun de metal ce semăna izbitor cu un scaun electric în timp ce mi se repeta obsesiv că singura mea şansă este ca, odată ajuns în faţa judecătorului, să îi implor mila cu lacrimi în ochi”, a scris românul, într-un memoriu.

Primul pas mare

Acum el este cu un pas mai aproape de transferul în România. În urma demersurilor SCA Iordăchescu & Asociaţii, Curtea de Apel Cluj a dispus transferul în ţară pentru continuarea executării pedepsei, un pas necesar pentru ca Ministerul Justiţiei să poată solicita acest transfer. 

„Pentru prima dată după mulţi ani de amânări, după ce anteriorii titulari ai funcţiei de ministru de justiţie au refuzat chiar şi un simplu dialog, astăzi putem spune că Ministerul Justiţiei a făcut un prim pas. Este vorba despre sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care, la rândul său, a sesizat instanţa de judecată. Am obţinut, astfel, o hotărâre judecătorească esenţială pentru ca Marius Balo să poată reveni acasă. Bineînţeles, este acum responsabilitatea Ministerului Justiţiei să facă şi următorii paşi necesari în această procedură!”, a spus Eugen Iordăchescu, avocat coordonator al SCA Iordăchescu & Asociaţii.

Chinezii ar fi de acord cu transferul

Astfel, în 28 august, autorităţile judiciare din China au agreat cererea de transfer a lui Marius Balo într-un penitenciar din România. Conform procedurii în aceste cazuri, Ministerul Justiţiei a sesizat Parchetul de pe lângă instanţa de la domiciliul persoanei în cauză, în acest caz fiind vorba de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Dosarul privindu-l pe Marius Balo a fost înregistrat la Curtea de Apel Cluj în 26 septembrie şi a fost judecat în data de 30 septembrie. La acest termen, atât apărătorii lui Marius Balo, cât şi procurorul de şedinţă, au pus concluzii de admitere a cererii de transfer. 

În 1 octombrie, Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori a dispus recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţate de Tribunalul Popular din Shanghai şi scăderea din pedeapsă a perioadei deja executate în China. De asemenea, Curtea de Apel a decis „Transferarea persoanei condamnate din Penitenciarul Quinpu din Republica Populară Chineză într-un penitenciar din România” şi a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei în acest sens.

Din acest moment, continuarea procedurilor depinde din nou de Ministerul Justiţiei, care poate agrea transferul cu partea chineză, pe baza cooperării bilaterale în domeniul justiţiei penale cu România şi respectând principiile reciprocităţii şi egalităţii.

Apărătorii lui Marius Balo, SCA Iordăchescu & Asociaţii, şi-au reînnoit apelul către Ministerul Justiţiei pentru soluţionarea urgentă a acestui transfer, care trenează de ani întregi, cu consecinţe dintre cele mai grave asupra sănătăţii şi vieţii cetăţeanului român, ale cărui drepturi fundamentale sunt încălcate în fiecare zi pe care o petrece în închisoarea din Shanghai.

Citeşte şi

 

Mărturii din infern: calvarul unui profesor român în puşcăriile Chinei comuniste

 

Drama unui profesor universitar român închis în China. „De două ori pe lună eram scos dintr-o cuşcă şi dus în alta, legat fedeleş“ 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite