Consilierul preşedintelui CJ Cluj, audiat de DNA în dosarul Fany, în care sunt implicaţi doi oameni de afaceri din Cluj şi directoarea de la Licenţe din ARR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre cei audiaţi la DNA vineri, 14 martie, s-a numărat şi Răzvan Pop, un consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu. Şeful CJ Cluj a declarat că acuzaţiile aduse de DNA soţilor Cadar, doi oameni de afaceri clujeni, sunt grave şi că instituţia ep care o conduce a pus la dispoziţia anchetatorilor acte privin dosarul în cauză.

Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, spunea că acuzaţiile aduse celor doi oameni de afaceri din Cluj reţinuţi de DNA pentru fapte de corupţie sunt grave şi că instituţia pe care o conduce a pus la dispoziţia anchetatorilor documente privind dosarul în cauză, relatează Mediafax.

Horea Uioreanu declara, vineri, că autorităţile judeţene au procedat corect în cazul legat de traseele de transport metropolitan în care au fost reţinuţi pentru fapte de corupţie doi oameni de afaceri clujeni, Ştefan Eronim Cadar, asociat în cadrul unei societăţi comerciale, şi Olezia Cadar, asociat şi administrator la aceeaşi firmă.

"Acuzaţiile care se aduc celor doi oameni de afaceri din judeţul Cluj, de la firma Fany, reţinuţi de DNA, sunt grave. Suntem convinşi că noi am acţionat corect şi că vom câştiga procesul cu această societate. De altfel, noi am cerut ARR să suspende licenţele de transport ale firmei Fany în zona metropolitană. CJ Cluj a pus la dispoziţia organelor de anchetă documente privind dosarul respectiv", spunea Uioreanu.

În judeţul Cluj, compania Fany avea curse de transport metropolitan în mai multe comune limitrofe municipiului Cluj-Napoca, după ce a câştigat licitaţii în acest sens, iar în paralel, pe unele trasee din aceste localităţi, a intrat şi Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca, fosta Regie Autonomă de Transport Urban Călători (RATUC).

Primarul Emil Boc, care deţine şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei Metropolitane de Transport Cluj-Napoca, anunţa, la sfârşitul lunii februarie, că de la 1 martie CTP poate face curse pe trasee din comunele limitrofe, în baza unor hotărâri ale consiliilor locale respective, care fac parte din asociaţie.

Directorul Direcţiei Licenţe din cadrul Autorităţii Rutiere Române (ARR) Bucureşti, Daniela Dobrilă, a fost reţinut de procurorii DNA, alături de doi oameni de afaceri din Cluj, ea fiind cercetată pentru a le fi înlesnit celor doi câştigarea unui număr cât mai mare de trasee scoase la licitaţie.

Ce zic procurorii 

Procurorii DIICOT susţin că soţii Eronim Ştefan şi Olezia Cadar ar fi cerut ajutorul Danielei Dobrilă ca să le înlesnească câştigarea unui număr cât mai mare de trasee de transport în comun în Cluj, din cele scoase la licitaţia ce a debutat la finele lunii noiembrie 2013.

Tot cu ajutorul directoarea din ARR s-ar fi apelat pentru a obţine acte necesare câştigării procesului intentat împotriva Consiliului judeţean Cluj, în legătură cu scoaterea de la licitaţie a unor trasee din Zona Metropolitană Cluj.

În plus, ca să se asigure de câştigarea licitaţiei, Ştefan Cadar ar fi mers, de mai multe ori, la Bucureşti, în perioada noiembrie - decembrie 2013, ca să „rezolve“ din timp licitaţia.

Pentru sprijinul promis în câştigarea licitaţiei, directoarea din ARR ar fi acceptat şi ar fi primit de la cei doi oameni de afaceri clujeni, fie direct de la ei, fie prin intermediari, bunuri şi bani cu titlu de mită.

Mp3 player şi haine de 12.000 de euro

Mai exact: un autoturism, un televizor, boxe, suma de 10.000 lei, un mp3 player şi mai multe obiecte de îmbrăcăminte (valoarea totală fiind de circa 12.000 euro), două calculatoare laptopuri marca Apple în valoare de circa 3500 euro.
Ca firma soţilor Cadar să câştige licitaţia cu pricina, Daniela Dobrilă le-ar fi oferit date confidenţiale, ce nu sunt destinate publicităţii, din bazele de date ale instituţiei unde aceasta lucrează, privind ofertele/documentele depuse de ceilalţi operatori de transport persoane, concurenţi ai firmei inculpaţilor, favorizând astfel, societatea comercială a celor doi, în procedura de licitaţie.

La data de 19 decembrie 2013, comisia paritară de la nivelul de Consiliului Judeţean Cluj, după analizarea actelor transmise de ARR Bucureşti, a opinat că licitaţia trebuie anulată, amânând luarea unei decizii.

Decizia finală a Comisiei paritare a fost luată în data de 23 decembrie 2013 şi validată de Consiliul Judeţean Cluj în şedinţa din aceiaşi zi, stabilindu-se varianta agreată de inculpaţi.

În cauză se efectuează cercetări şi faţă de alte persoane fizice şi juridice.

Mai puteţi citi:

UPDATE VIDEO Patronul firmei Fany, arestat preventiv pentru dare de mită, spălare de bani şi fals în acte. Soţia sa şi directorul de Licenţe din ARR, arestate la domiciliu

Şefa Serviciului Licenţe din ARR, arestată la domiciliu. Acuzaţii: spălare de bani şi fals în acte. Luase mită un mp3 player şi haine de 12.000 de euro


 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite