Concert La Familia, anulat de managerii unui club din Cluj. „Nu vrem să ne asociem imaginea cu sistemul de valori în care Sişu şi Puya cred“

Concert La Familia, anulat de managerii unui club din Cluj. „Nu vrem să ne asociem imaginea cu sistemul de valori în care Sişu şi Puya cred“

Şişu şi Puya se văd nevoiţi să renunţe la concertul programat la Cluj FOTO Facebook/La Familia

Administratorii clubului Form Space, din Cluj-Napoca, au luat decizia de a anula concertul formaţiei La Familia, care era programat pe 7 decembrie. Decizia a fost luată după ce artiştii au anunţat într-un manifest că susţin familia tradiţională.

Ştiri pe aceeaşi temă

Reprezentanţii clubului şi-au explicat decizia într-un comunicat postat pe pagina lor de Facebook.
 
„La Familia a lansat zilele trecute un manifest prin care anunţa că Sişu şi Puya cred în familia compusă DOAR dintre un bărbat şi o femeie. Noi credem că scena nu ar trebui să fie o rampă pentru promovarea mesajelor discriminatorii, rasiste sau xenofobe şi nu vrem să ne asociem imaginea cu sistemul de valori în care Sişu şi Puya cred. Noi credem în muzică şi în căsătorii fericite. Straight sau gay. Acesta este motivul pentru care care am decis să anulăm concertul La Familia at /FORM SPACE din data de 7 decembrie. Mulţumim pentru înţelegere”, se specifică în mesajul postat de cei de la Form Space.
 
Membrii trupei La Familia nu au putut fi contactaţi pentru a-şi prezenta un punct de vedere în acest sens. Concertul programat la Cluj, în clubul amintit, apare încă pe pagina de Facebook a trupei, la secţiunea evenimente, iar fanii pot, cel puţin aparent, să-şi achiziţioneze în continuare bilete.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: