Compania E.On Gaz, amendată de primăria Cluj-Napoca cu 84.000 de lei. „Nu pot să lucreze ca şi Dorel la Cluj!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
gaz

Administraţia clujeană a amendat compania E.On. gaz cu suma de 84.000 de lei pentru „nerefacerea la timp a lucrărilor sau refacerea necorespunzătoare a acestora“, a afirmat priamrul Clujului, Emil Boc.

„Luni am dispus Primăriei un control al tuturor lucrărilor pe care E.On Gaz le efectuează în municipiu în perspectiva termenelor de refacere şi a calităţii lucrărilor. În urma controalelor am aplicat 17 sancţiuni contravenţionale în valoare de 84.000 lei pentru nerefacerea la timp a lucrărilor sau refacerea necorespunzătoare a acestora.

Sunt situaţii în care fac lucrările de intervenţie pe o stradă, introduc conducta nouă, asfaltează, dar nu cuplează imediat gazul pe conducta nouă ci mai stau pe conducta veche şi ne trezim că urmează să facă din nou lucrări, să spargă strada pe care tocmai au asfaltat-o. Au fost astfel de situaţii de Câmpului şi pe Alverna.

Nu pot să lucreze ca şi Dorel în Cluj, adică introduc conductă nouă, dar o menţin pe cea veche şi mai intervin încă o dată. Cu asemenea lucruri nu se vor mai întâlni în Cluj şi vor primi amendă maximă pentru fiecare situaţie de acest fel care începe să prindă contur în municipiu”, a explicat primarul Emil Boc, citat de Monitorul de Cluj.

Edilul a mai declarat că nu se va opri aici şi atenţionează companiile de utilităţi că nu acceptă lucrări de mântuială în Cluj. În caz contrar, va continua şirul controalelor şi al amenzilor.

Valoarea amenzilor aplicate a fost între 3.000 şi 6.000 lei. S-au dat 11 amenzi în valoare fiecare de 6.000 lei unde termenele de finalizare erau depăşite. Cea mai mare întârziere a fost de o lună.

Boc a mai spus că nu se vor mai acorda autorizaţii de spargere a străzilor până când nu vor fi refacute cum trebuie toate lucrările din municipiu.

Nu este pentru prima dată când administraţia clujeană se confruntă cu probleme cu cei de la E.On Gaz.

Mai puteţi citi:

O casă a explodat din cauza unei scurgeri de gaz

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite