Clujul va da primii specialişti din ţară cu diplomă în Dezvoltare Regională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul central al UBB  FOTO: Adevărul
Sediul central al UBB  FOTO: Adevărul

Cele mai mari universităţi din Transilvania coordonează primul curs postuniversitar din România despre dezvoltarea regională. La curs, care va fi lansat vineri, 1 februarie, s-au înscris deja 60 de persoane.

Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, prin Facultatea de Studii Europene şi Facultatea de Business, în parteneriat cu Universitatea Tehnică Cluj-Napoca şi Centre for Regional Studies of the Hungarian Academy of Sciences lansează vineri, 1 februarie,  la ora 16.00, primul curs postuniversitar organizat în cadrul proiectului POSDRU 18/1.2/G/39819 „Program Masteral-Evaluarea Dezvoltării Regionale”.

Acesta este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013. Proiectul este în valoare de 1780.775 de lei.

La acest curs postuniversitar s-au înscris 60 de studenţi masteranzi din UBB şi UTCN. În urma evaluărilor, 30 vor primi burse.

„La finalul cursului, fiecare student va primi un certificat de evaluator recunoscut la nivel naţional. Cursul în domeniul Evaluării Dezvoltării Regionale este o premieră în sistemul de învăţământ românesc. Deschiderea cursului va avea loc vineri, 1 februarie 2013, la ora 16.00, în Aula Facultăţii de Studii Europene “, anunţă purtătorul de cuvânt al UBB, Laura Irimieş.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite