Clujul îşi premiază elevii care au făcut performanţă în anul şcolar trecut. S-a dat startul la înscrieri

Clujul îşi premiază elevii care au făcut performanţă în anul şcolar trecut. S-a dat startul la înscrieri

Imagine de la ediţia din 2017 a Galei  FOTO: 10 pentru Cluj

Se fac înscrieri pentru Gala de Excelenţă „10 pentru Cluj“, în cadrul căreia vor fi premiaţi tinerii ce au obţinut rezultate deosebite în anul şcolar 2017-2018.

Ştiri pe aceeaşi temă

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca precizează că la a X-a ediţie a Galei de Excelenţă ”10 pentru Cluj” se pot face înscrieri până pe 16 noiembrie. Gala cuprinde patru secţiuni în funcţie de ciclul în care se află şcolarii: „Prichindeii cetăţii”, ciclul primar, gimnaziu, liceu.

Potrivit unui comunicat, criteriile de premiere sunt: relevanţa premiului la categoria la care au fost nominalizaţi, contribuţia adusă la dezvoltarea activităţii la care au participat, contribuţia adusă la creşterea prestigiului sau notorietăţii municipiului, contribuţia în medalii adusă de sportiv/sportivi în competiţiile naţionale şi internaţionale pentru disciplinele sportive individuale sau de grup, preocupări relevante în activitatea din şcoală şi din comunitate, excelenţa în domenii de activitate noi, inovatoare.

Dosare se pot depune în următoarele locuri: Serviciul centrul de informare pentru cetăţeni (registratura generală, strada Moţilor nr. 7), Primăria Mănăştur (strada Ion Meşter nr. 10), Primăria Mărăşti (strada Fabricii nr. 4), Primăria Iris (Piaţa Karl Liebknecht nr. 7-8), Primăria Someşeni (strada Traian Vuia nr. 41), Primăria Grigorescu (strada Alexandru Vlahuţă nr. 46-48), Primăria Zorilor (strada Pasteur nr. 60), Primăria Gheorgheni (Aleea Băişoara nr. 4A).

Documentele care trebuie depuse în dosar sunt amintite în regulamentul concursului care poate fi consultat AICI.

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca mai precizează că nu se vor accepta dosare ale elevilor ce au câştigat deja premii la Gală. Dosarele vor fi jurizate de o comisie din care fac parte reprezentanţi ai mediului universitar, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, ai ONG-urilor, ai Primăriei Cluj-Napoca, specialişti în domeniul sau categoria la care s-au făcut nominalizări, precum şi reprezentanţi ai sponsorilor. 

Dintre categoriile la care pot fi nominalizaţi elevii amintim: Ambasador pentru Cluj - pentru cei care au făcut Clujul cunoscut în lume; Social – pentru contribuţia la binele comunităţii; Inovaţie – pentru realizări deosebite în domeniul cultural, artistic, tehnic, antreprenorial etc.; Cluj 100 – pentru participare/implicare în acţiuni dedicate Centenarului Marii Uniri.

Se pot înscrie şi echipele de majorete la categoria sport de echipă, subliniază cei de la Primăria Cluj-Napoca. În cadrul Galei se vor acorda şi premii precum: „Profesorul anului” şi „Elevul anului”.

Gala de excelenţă „10 pentru Cluj“ este o manifestare organizată de Primăria şi Consiliul local Cluj-Napoca, cu sprijinul oamenilor de afaceri şi al instituţiilor locale.

Mai puteţi citi:

Şcoala unde elevii învaţă lângă masa de biliard. Ce este „învăţarea combinată“, sistemul adus în premieră în România

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: