Clujul, considerat „o capitală a răului“ în 1918. Rolul major al Familiei Regale în transformarea uimitoare a oraşului
0
Aproximativ 10.000 de români, 48.000 de maghiari şi circa 6.000 de evrei locuiau în Cluj, în 1910, oraşul fiind „un centru simbolic de prim rang al statalităţii maghiare”. După 1 Decembrie 1918, ambiţia elitelor României a fost de a-l transforma într-un oraş-simbol al naţiunii şi al statului român.
„Clujul aristocraţiei maghiare, şovin şi agresiv, era privit de români, imediat după Unire, ca o inacceptabilă anomalie, obligatoriu de corijat cât mai curând. Din acest moment, discursul românesc – de sorginte politică, culturală şi jurnalistică – detalia şi repudia excesele pe care Clujul unguresc le săvârşise împotriva poporului român. Rememorarea trecutului recent se închega în jurul unor cuvinte-cheie care sintetizau relaţiile anterioare dintre oraş şi naţiunea română: nedreptate, umilinţă, şovinism, persecuţie, robie, maghiarizare, deznaţionalizare etc. Oraşul era descris sub forma unei „capitale a răului”, din care dispreţul, abuzul, persecuţia erau difuzate spre întreaga naţiune română din Transilvania” – scrie istoricul Cornel Jurju în volumul „Clujul sub Coroana României. Rege-Cultura-Identitate”, lansat zilele trecute la Cluj-Napoca.
Istoricul relatează transformarea uimitoare pe care oraşul a suferit-o în doar 20 de ani după 1 Decembrie 1918:
„...ambiţia românilor – care în epocă era justificată istoric, politic, strategic – a fost de a-l transforma într-un oraş-simbol al naţiunii şi al statului român. Înfăptuirea acelei schimbări de soartă istorică trebuia săvârşită prin atenuarea (chiar eclipsarea) vechii identităţi maghiare a capitalei Ardealului în favoarea unei noi identităţi de tip etnic, a celei româneşti. A fost un obiectiv pe care elitele româneşti (locale, regionale, naţionale) au încercat să-l atingă mai ales prin politici/mijloace culturale şi educaţionale. Se voia ridicarea Clujului românesc pe temeliile unei culturi de factură naţional-românească şi pe instituţii cultural-educaţionale româneşti: Universitate, Catedrală, Teatru, Operă etc. Valorificând o viziune de inspiraţie sămănătoristă, elitele României Mari, contrar preceptelor de astăzi, considerau că drumul economiei, al demografiei, al românităţii în genere, trebuia şi putea fi deschis prin cultură, educaţie, morală, patriotism. Creaţia literară, artistică, muzicală, valoroasă şi autentică, era aceea care putea oferi unui oraş, unei ţări, unei comunităţi naţionale, forţă identitară şi prestigiu internaţional.”
„Opera refondării oraşului prin intermediul culturii româneşti a fost pusă sub autoritatea dinastiei. Era epoca în care Regatul României atingea apogeul dezvoltării sale, iar instituţia regelui, după săvârşirea Marii Uniri, se afla la nivelul maxim al legitimităţii istorice, al credibilităţii şi prestigiului public”, concluzionează Jurju.
Regele Carol II şi regina Maria in Gradina Botanica (octombrie 1930)
Istoricul a explicat într-un interviu pentru „Adevărul” culisele transformării aproape incredibile prin care a trecut oraşul:
Adevărul: Cum era din punct de vedere demografic Clujul în 1918, când s-a decis Marea Unire?
În anul 1910, statul maghiar a făcut un referendum din care a rezultat că în Cluj locuiesc aproximativ 10.000 de români, 48.000 de maghiari şi aproximativ 6.000 de evrei. E clar că românii erau minoritari. Clujul era un centru al naţiunii maghiare din Ungaria răsăriteană. Românii erau minoritari şi avea un rol marginal în viaţa culturală, educativă, socială a oraşului. Clujul era un centru care reprezenta interesele naţiunii maghiare, un focar din care iradiau tendinţele de maghiarizare. Clujul era cel mai important oraş din partea asta a Ungariei şi avea o influenţă foarte mare mai asupra Transilvaniei mai ales datorită Universităţii maghiare. Plecând de la aceasta realitate, după 24 decembrie 1918 când primele unităţi ale armatei române intră în Cluj, autorităţile române şi elita românească îşi doresc să dubleze într-o primă etapă cel puţin identitatea maghiară a oraşului cu o identitate românească, pentru ca apoi identitatea românească să devină una dominantă în Cluj.
Regele Carol II primind titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii "Regele Ferdinand I", (13 iunie 1937)
Cum au pus în aplicare aceste deziderate?
În acest context, şi asta am urmărit în carte, elita românească şi Statul Român, Casa Regală gândesc un proiect de schimbare a fizionomiei oraşului prin construirea unei identităţi româneşti în perioada interbelică, iar tot acest proiect este pus de fapt sub patronajul Coroanei, fie că vorbim de regele Ferdinand şi apoi de Carol al II-lea. Crearea identităţii româneşti în Cluj se urmăreşte a fi realizată prin cultură, spiritualitate şi educaţie românească. În sensul acesta, în Cluj este lansat un proiect foarte amplu de creare a mai multor instituţii. La sfârşitul lui 1919 este înfiinţată universitatea Daciei Superioare ca universitate românească. Ea este inaugurată în prezenţa regelui Ferdinand şi a reginei Maria în zilele 1 şi 2 februarie 1920. Sunt prezenţi cu această ocazie la Cluj foarte mulţi universitari din România, diplomaţi, invitaţi de la universităţi importante din Franţa, din Marea Britanie care în felul acesta girează crearea noii instituţii de învăţământ superior româneşti. Este înfiinţat Institutul de Istorie a Românilor din Transilvania la Cluj. Este înfiinţat Muzeul Etnografic tocmai de către fundaţia principelui moştenitor Carol al II-lea în 1922. Carol al II-lea se implică personal în susţinerea financiară şi dezvoltarea Muzeului şi a Parcului Etnografic de lângă pădurea Hoia pe parcursul anilor.
Regele Carol II, principele Mihai si principele Nicolae la sfintirea Catedralei Ortodoxe (5 noiembrie 1933)
Cu această ocazie a fost adusă acasă o parte din elita din diaspora, şi mă refer, de exemplu, la Emil Racoviţă care avea o poziţie importantă în lumea academică franceză. Cum s-a reuşit? E un model care poate fi folosit şi astăzi când avem, la fel, o elită plecată din ţară?
Atunci românii şi din ţară, şi din străinătate erau foarte pătrunşi de un sentiment patriotic de ataşament faţă de naţiunea română, faţă de ţară, faţă de proiectul unei Românii strălucitoare, importante în Europa. Discutând cazul lui Racoviţă, el a acceptat propunerea de a veni la Cluj, deşi era căsătorit şi avea copii în Franţa, fiind convins şi de ceea ce întâlneşte la Cluj din punct de vedere al entuziasmului, al capacităţilor organizatorice de transpunere în realitatea a unor promisiuni care i-au fost făcute. De exemplu, la Cluj, a fost înfiinţat printr-un decret regal primul institut de speologie din lume. A fost o iniţiativă a lui Emil Racoviţă care a fost asumată automat de administraţia românească de la Cluj, de Guvernul României şi de către Coroană.
În situaţia asta este şi Victor Babeş, care la rândul său acceptă să vină să predea la universitatea din Cluj, dar şi alţi profesori, intelectuali şi dascăli importanţi din Regatul României cum au fost Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, care vin şi pun umărul la înfiinţarea şi organizarea Universităţii Daciei Superioare din Cluj. Elita românească implicată în punerea bazelor Universităţii a făcut o treabă extraordinar de serioasă. Nu au plecat urechea către aluziile de nepotism, către imixtiunile politice, pur şi simplu au dorit să creeze o instituţie performantă din punct de vedere didactic şi ştiinţific. Au încercat şi au reuşit să ducă la Cluj pe toate specializările oamenii cei mai buni din ceea ce exista la vremea respectivă în interiorul României şi în străinătate.
Eu cred că românii, elitele naţiunii române de atunci credeau în proiectul unei Românii prospere şi performante. Astăzi, românii nu se mai întorc pentru că nu mai cred în această ţară, pentru că nu mai îndrăznesc să viseze în ţara lor şi acesta e un adevăr trist. Acesta e motivul principal pentru care şi pleacă în străinătate.
Arcul de trimuf şi coroana regala din flori, amplasate la capătul străzii Horea (20 octombrie 1920, vizita regelui Carol II, a reginei Maria, a principelui Nicolae)
La nivel de percepţie populară se spune că Transilvania este astăzi mai dezvoltată şi datorită moştenirii Imperiului Austro-Ungar. Ce părere aveţi?
Bineînţeles că între Transilvania şi Vechiul Regat şi celelalte provincii era o diferenţă de nivel la momentul 1918, o diferenţă de civilizaţie, de prosperitate materială, de organizare administrativă. Cu siguranţă era observabilă influenţa pozitivă a vechiului Imperiu habsburgic şi a Imperiului dualist. Până în 1918 fusese o diferenţă importantă de parcurs între Transilvania şi Vechiul Regat şi cu siguranţă că acele diferenţe care au avantajat spaţiul ardelean produc consecinţe până astăzi, dar în acelaşi timp cred că putem vorbi şi de o autopercepţie, de un anume grad de subiectivitate. Până la urmă, am dovedit de 100 de ani încoace că putem trăi în aceeaşi ţară împreună cu cei din Muntenia, Moldova, chiar şi din Basarabia pentru o vreme, şi putem funcţiona şi performa împreună. Nu ar trebui totuşi să uităm că România întregită a fost creată fără discuţie cu sprijinul ardelenilor şi ca o consecinţă a dorinţei românilor ardeleni exprimată în 1918, dar totuşi steagul creării unui stat naţional românesc unitar a fost ridicat din Vechiul Regat, iar armata română intră în război în 1916 având intenţia şi dorinţa formulată explicit de a aduce în acelaşi stat pe românii care se găseau în Transilvania, în Banat şi în Bucovina.
Principesa Ileana (Liceul de Fete "Principesa Ileana", iunie 1929, azi Liceul Eminescu)
În ciuda acestei situaţii mai bune a Transilvaniei, cum erau trataţi românii înainte de 1918?
Asta se cunoaşte, foarte bine, că a existat o presiune evidentă de maghiarizare asupra mai ales a elitelor româneşti din Transilvania, care de la un anumit nivel nu se mai puteau instrui în română şi trebuiau să urmeze licee şi universităţi în limba maghiară. Sunt cunoscute politicile imperiului dualist de discriminare, de deznaţionalizare a românilor. Românii nu aveau condiţiile necesare pentru a păstra, pentru a dezvolta propria lor identitate şi toată această politică alimentează dorinţa românilor de a părăsi până la urmă Ungaria şi de a participa la crearea unui regat al României în 1918.
Există un soi de nostalgie astăzi la unii ardeleni că poate Unirea cu România nu a fost cea mai bună soluţie. Ce părere aveţi?
Nu trebuie să uităm totuşi că elitele româneşti ardelene de atunci, oameni extraordinar de bine formaţi şi educaţi îşi doresc ca Transilvania să iasă din Ungaria şi să se unească cu Regatul României, nu trebuie să uităm că la Alba Iulia sunt trimişi delegaţi ai naţiunii române din Transilvania, plus că acolo se adună 100.000 de români care erau conştienţi de ceea ce se întâmpla atunci, care doreau Unirea cu România. Asta înseamnă că ei nu se simţeau foarte bine în condiţiile pe care le oferea Statul maghiar şi că ei îşi proiectau viitorul ca naţiune, dar şi viitorul individual sau al familiei într-un stat al românilor, într-o ţară a naţiunii române întregite. Este adevărat că au urmat unele dezamăgiri după 1918, că uneori nu s-au simţit cel mai bine trataţi, iar dialogul pe care ar fi vrut să îl aibă mai ales liderii politici ai românilor din Transilvania cu cei din capitală nu a fost cel mai bun, dar niciodată nici Maniu, nici Vaida-Voievod şi nici alt lider care a făcut Unirea nu au pus la îndoială temeinicia deciziilor şi corectitudinea deciziilor din 1918 oricâte interpretări şi exagerări mai fac unii astăzi, care spun că Iuliu Maniu s-ar fi dezis în anii 20 de Unirea din 1918. Este o afirmaţie cu totul falsă, Maniu a rămas loial acestui proiect unionist, a rămas loial până la capăt României întregite şi ca dovadă, după ce România pierde nordul Ardealului în 1940, Iuliu Maniu face toate eforturile pentru reîntregire, ceea ce se şi întâmplă în 1945 şi apoi este recunoscut în 1947 în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris.
Regele Carol II şi regina Maria la stadion (octombrie 1930)
Câtă importanţă s-a acordat religiei în acest proiect de transformare a Clujului în centru al românismului din Transilvania?
În domeniul religios putem aminti că Episcopia greco-catolică de la Gherla este mutată la Cluj în 1930. La începurul anilor 20 este înfiinţată Episcopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului şi este ridicată Catedrala Ortodoxă din Cluj. Piatra de temelie este pusă în 1923 în prezenţa premierului Ionel Brătianu şi a principelui moştenitor Carol, care îl reprezenta pe regele Ferdinand. Târnosirea Catedralei are loc în 1933 în prezenţa regelui Carol al II-lea, a principelui moştenitor Mihai şi a principelui Nicolae tocmai pentru a sublinia ataşamentul regelui şi a familiei domnitoare pentru proiectul de schimbare a fizionomiei identitare a Clujului.
Regele Carol al II-lea donează candelabrul care se găseşte şi astăzi în catedrala din Cluj şi care este o piesă decorativă extraordinară şi cu o semnificaţie simbolică aparte, pentru că acel candelabru imită de fapt coroana regală a României. Pe primul clopot al bisericii apare următorul înscris: „Turnat în zilele domniei regelui Ferdinand I, înfăptuitorul unirii naţionale a tuturor românilor. Toate aceste gesturi exprimă asumarea şi sprijinul extraordinar pe care regii României l-au oferit acestui proiect de dezvoltare a identităţii româneşti în perioada interbelică. E foarte interesant că pe de altă parte, elita universitară, intelectuală, culturală, a românilor l-a investit pe regele României indiferent de numele acestuia cu patronarea un asemenea proiect cultural-identitar tocmai pentru că în epocă se credea că statalitatea românească e reprezentată la nivel simbolic cel mai bine şi cel mai corect de către rege şi de către Coroana României.
Cât de eficient a fost proiectul de transformarea a Clujului?
S-a acţionat foarte eficient, proiectul a fost foarte bine gândit şi au apărut rezultate într-un interval de 20 ani. De la o identitate şi o cultură româneşti foarte puţin vizibile în oraş în 1918, beneficiind de un sprijin important din partea statului, a guvernului, a familiei regale, cultura românească ajunge dominantă în Cluj la sfârşitul anilor 30.
Inclusiv din punct de vedere demografic lucrurile s-au schimbat: dacă în 1918 românii sunt o minoritate clară în Cluj, în 1938 numărul românilor din oraş era cu 2-3.000 de persoane mai mare decât numărul maghiarilor. Prin urmare, această strategie a produs efecte într-un interval foarte redus din punct de vedere istoric. Cred că s-a ajuns aici pentru că pesemne a fost un proiect foarte bine gândit şi care a fost pus în practică cu rapiditate existând o bună cooperare între elita românească care a gândit şi acţionat în acest sens şi puterea statală.
Au fost necesare investiţii importante?
Toate aceste proiecte au necesitat resurse financiare importante, dar chiar dacă a fost o perioadă de criză economică, au fost alocate sume importante, în anumite cazuri a fost vorba şi de intervenţii directe dinspre familia domnitoare. Regele Ferdinand promite, în primăvara lui 1923, că va sprijini direct construcţia Catedralei Ortodoxe din Cluj şi în toamnă este pusă piatra de temelie. La Academia de înalte studii agricole din Cluj, astăzi USAMV, s-a început construirea clădirii laboratoarelor, care astăzi este clădirea principală a instituţiei, în anii 30. Când proiectul a intrat în blocaj, lucrările sunt deblocate în urma unei intervenţii directe a lui Carol al II-lea.
De ce s-a insistat pe realizarea unui parc etnografic?
Dezvoltarea identităţii româneşti în Cluj e pusă în relaţie directă cu cultura românească, iar marii intelectuali clujeni credeau că o cultură românească autentică strălucitoare poate fi formată prin valorificarea tradiţiilor culturii arhaice, a culturii ţărăneşti româneşti şi de aceea se pune problema recuperării în forme instituţionale moderne a obiceiurilor, a tradiţiilor, a creaţiei culturale ţărăneşti. Acestea sunt motivele pentru care s-au pus bazele Muzeului etnografic la începutul anilor 20, iar apoi este completat prin această dimensiune a parcului etnografic. În acelaşi sens trebuie amintită înfiinţarea arhivei de folclor din Cluj şi se începe un proiect ambiţios de organizare de expediţii de cercetare în satele româneşti.
Nu a fost ignorată cultura...
Opera şi Teatrul din Cluj au fost înfiinţate în 1919/20. De câte ori familia regală venea la Cluj în mod oficial, cel puţin într-una dintre seri se mergea la un spectacol de operă.
Clujul s-a schimbat şi demografic, dar şi urbanistic
Proiectul acesta de punere a bazelor unei culturi, educaţii, unei vieţi spirituale româneşti la Cluj avea nevoie de vorbitori de limbă română, de intelectualitate de cel m înalt nivel, iar cest proces antrenează o afluenţă importantă de populaţie română de cea mai bună calitate în oraş care schimbă şi raporturile demografice. Clujul se dezvoltă şi economic, îşi dublează şi suprafaţa, se dublează numărul de imobile, are loc un boom economic. Cei mai mulţi dintre noii veniţi sunt români. Totul pleacă de la big bang-ul din 1919 -20 când se porneşte proiectul de dezvoltare a culturii, spiritualităţii, educaţiei româneşti şi care atrage români de foarte bună calitate din Vechiul Regat. Vin foarte mulţi români de cea mai bună calitate, intelectuali, profesori, jurnalişti, preoţi, oameni de afaceri. Pentru mulţi, venirea la Cluj a fost datorată conştiinţei că vor fi parte a unui proiect important pentru ţară, dar au văzut venirea aici şi ca pe o oportunitate pentru carieră şi familie.
În 20 de ani s-a dublat numărul de imobile şi populaţia - 115.000 de locuitori la finalul anilor 1940. Oraşul s-a dezvoltat foare mult, Clujul a fost electificat, s-a introdus canalizarea, s-a dezvoltat reţeaua de drumuri şi s-a dezvolat partea industrială a oraşului.
Evoluţia accelerată arată că proiectul a fost asumat şi luat în serios la nivel local, guvernamental şi la nivelul familiei regale. Toate marile momente fondatoare – Universitatea, Catedrala, Muzeul Etnografic, clădirea Colegiului academic – s-au desfăşurat în prezenţa familiei domnitoare şi în primul rând a regelui.
Clujul a beneficiat practic atât de resursele Imperiului Austro-ungar, cât şi, de resursele României mari, după 1918, pentru a se dezvolta...
Clujul a avut o poziţie privilegiată de-a lungul istoriei, a fost un centru urban important, atât Imperiul Habsburgic, când şi Statul maghiar au făcut investiţii serioase în sistematizare, au fost realizate multe dintre clădirile frumoase ale oraşului, iar ceea ce e foarte interesant e că după 1918, Guvernul României a continuat acel sprijin. Clujul a fost văzut ca un centru de maximă importanţă în Transilvania atât de regimurile dinainte de 1918, cât şi de cele de după. Înainte, Clujul fusese transformat într-un centru al culturii şi spiritualităţii maghiare, pentru ca după Marea Unire să se depună eforturi susţinute pentru transformarea oraşului în centrul al culturii, educaţiei, spiritualităţii româneşti. S-au făcut eforturi uriaşe pentru ridicarea Clujului din punct de vedere universitar, cultural, educaţional, iar efectele acestor eforturi le vedem şi azi. Principala resursă şi sursă de dezvoltare a Clujului nu e administraţia, ci universităţile şi instituţiile culturale ale oraşului, care oferă vitalitate şi atrag resurse, ori bazele acestei realităţi au fost puse şi înainte, şi după 1918.
Cine este istoricul Cornel Jurju
Cornel Jurju (44 de ani) a absolvit Facultatea de Isorie Filosofie, secţia Istorie (1997) din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj, având publicate, până în prezent, mai multe materiale de specialitate. Printre acestea, amintim lucrările „Familia în rezistenţa anticomunistă”, „Românii pe Frontul de Est. Războiul între moarte viaţă şi captivitate” şi „Mitul venirii americanilor. Studiu de caz: rezistenţa anticomunistă de la Huedin”. Cercetătorul clujean a semnat alături de Cosmin Budeancă, profesor universitar la UBB, cartea „Suferinţa nu se dă la fraţi...”, în care apare mărturia Lucreţiei Jurj despre rezistenţa anticomunistă din Apuseni (1948-1958). Fost membru în Colegiul de Redacţie al Anuarului Institutului de Istorie Orală, Cornel Jurju şi-a lansat, în 2016, cartea, „Tovarăşii împotriva Coroanei. Ideologie şi propagandă în România comunistă”, iar în 2017, cartea „Doina Cornea dincolo de zid“.
Se încarcă comentariile...
