Cluj:Primii 324 de şomeri ai anului 2010 - Revista presei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziarele locale scriu astăzi despre primele disponibilizări din an, făcute de Terapia Ranbaxy şi alte câteva societăţi comerciale, despre laptele praf de la Sensiblu, care a băgat un copil în spital, dar şi despre evoluţia pieţei imobiliare la sfârşitul anului trecut.

Primii 324 de şomeri ai anului 2010. Producătorul de medicamente clujean Terapia Ranbaxy va concedia 84 de persoane, iar societatea Mihălţan Prestări Servicii va da afară 240 de salariaţi din cauza crizei.

 Producătorul de medicamente Terapia Ranbaxy va disponibiliza în februarie 84 de salariaţi ai departamentului de produse branduite, în timp ce societatea responsabilă cu salubrizarea vagoanelor CFR Cluj, Mihălţan Prestări Servicii, va lăsa 240 de persoane fără un loc de muncă. Astfel, indemnizaţia de şomaj lunară pentru primii 324 de disponibilizaţi din 2010 va totaliza 218.197 de lei, titrează Ziua de Cluj.

 Laptele praf de la Sensiblu a băgat un copil în spital
. La începutul acestui an, după o verificare a unei farmacii Sensiblu de pe Calea Floreşti în urma unei reclamaţii, s-au descoperit 254 de kilograme de medicamente expirate în depozitul farmaciei. Societatea Sensiblu a primit o amendă de 20.000 de lei după ce un bebeluş de doar două săptămîni a ajuns la spital. „A fost o reclamaţie, în 30-31 decembrie. Mai multe în Foaia Transilvană.

 Sfârşit de an cu 1.046 de euro/mp. În Cluj, după un an de scumpiri şi ieftiniri, preţul apartamentelor la final de 2009 a fost aproape acelaşi cu cel înregistrat la începutul anului trecut, respectiv puţin peste 1.000 de euro pe metrul pătrat util.

În 2009, preţul de vânzare al apartamentelor la nivel naţional a scăzut cu circa 17%, astfel că în ultima lună a anului trecut metrul pătrat ajunsese la 1.228 de euro, faţă de 1.245 de euro/mp în iunie, respectiv 1.477 de euro/mp în ianuarie, potrivit unei analize realizate de portalul imobiliare.ro. Amănunte în Monitorul de Cluj.

Moldovenii care trăiesc în Transilvania doresc consulat la Cluj-Napoca. Cetăţenii Republicii Moldova care locuiesc în Transilvania doresc înfiinţarea unui consulat în municipiul Cluj-Napoca. În acest sens, Grupul de Iniţiativă Basarabeană, organizaţie care reprezintă studenţii basarabeni care studiază la Cluj-Napoca dar şi pe tinerii de peste Prut care au terminat deja o facultate şi s-au stabilit în diverse localităţi din Ardeal, a înainta premierului moldovean Vlad Filat o scrisoare în care motivează necesitatea înfiinţării unei astfel de misiuni consulare la Cluj-Napoca. Informaţii în Ziarul Făclia.

 

 

 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite