Clujenii trebuie să poarte mască de protecţie în spaţiile publice deschise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Masca este obligatorie la proiecţiile în aer liber TIFF. FOTO: TIFF
Masca este obligatorie la proiecţiile în aer liber TIFF. FOTO: TIFF

Clujenii trebuie să poarte mască de protecţie la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment organizate în spaţii publice deschise. De asemenea, primăriile din judeţ vor putea stabili această obligativitate în locurile publice aglomerate precum pieţele.

Începând cu data de 8 august 2020, ora 00.00, pe întreg teritoriul judeţului Cluj, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie de către toate persoanele cu vârsta de peste 5 ani, astfel încât să acopere nasul şi gura, la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment organizate în spaţii publice deschise, în zone în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje şi adunări cu caracter religios, a decis Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. 

Orarul de aplicabilitate este 0-24, pe toată durata stării de alertă

„Dacă vom considera necesar, putem extinde această obligativitate”

De asemenea, UAT urile vor identifica toate spatiile de tip pieţe agroalimentare, pieţe auto, târguri de produse şi de animale , locaţii de tip bazar temporare sau permanente de pe raza UAT urilor, pe care le vor comunica CJSU până în data de 10.08.2020, in vederea introducerii obligativităţii purtării măştii in aceste zone, după consultarea Direcţiei de Sănătate Publică.

„La Cluj, lucrurile stau altfel decât în restul ţării, acesta este şi motivul pentru care nu am considerat necesar să extindem aria de a obligativitate a purtării măştii. Am considerat că vom lua aceste decizii etapizat, în funcţie şi de cifrele pe care le avem. Dacă cifrele vor evolua negativ şi dacă vom considera necesar, putem extinde această obligativitate”, a precizat prefectul Mircea Abrudean, la un post local de radio.

Citeşte şi


Purtaţi mască în aer liber şi vaccinaţi-vă antigripal. Recomandările primarului Emil Boc

Motivele pentru care Clujul a fost, azi, singurul judeţ în care nu a fost raportat niciun caz de Covid-19. Cifrele prezentate de prefect diferă de cele făcute publice

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite