Clujenii spun „NU“ exploatării animalelor în circuri: „Apelăm la empatia oamenilor care nu ştiu ce se întâmplă în spatele cortinei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujenii au anunţat, pe Facebook, că vineri seara, 20 ianuarie, vor protesta în Piaţa Unirii faţă de modul în care sunt tratate animalele sălbatice la circ. Aceştia vor semna la faţa locului o scrisoare prin care să vor cere primarului Clujului interzicerea de a mai găzdui spectacole de circ în apropierea oraşului.

UPDATE 19.00 La protest au venit circa 30 de persoane cu pancarte ce conţin mesaje legat de modul în care sunt tratate animalele de la circ.

„Invităm oamenii din Cluj-Napoca, de diferite vârste şi profesii, să participe la eveniment, şi să semneze la faţa locului un model de scrisoare prin care să cerem primarului din Cluj să interzică primirea de spectacole de circ cu animale pe raza municipiului Cluj aducând cu ei de asemenea un mesaj/o pancartă sau să iniţieze un discurs prin care să-şi spună părerea legat de ce această cauză este importantă pentru ei şi pentru România“, astfel sună îndemnul adresat clujenilor de organizatorii protestului de vineri seara, de la Cluj, pe Facebook.

Manifestaţia va avea loc vineri seara, de la ora 18.00 până la ora 20.00, în Piaţa Unirii, la Monumentul Memorandiştilor, urmat de un marş, prin care vor spune împreună nu exploatării animalelor în circuri în România.

Organizatorii protestului spun, într-un comunicat, că, deocamdată, România nu se află în rândul ţărilor civilizate care au interzis circurile cu animale şi primirea de spectacole de acest gen pe teritoriul ţării, cum ar fi: Cipru, Grecia, Malta, Bolivia, Austria, Bosnia şi Herzegovina, Croaţia, Slovenia, Columbia, Costa Rica, El Salvador, Panama, Paraguay, Peru, Singapore, Israel, Mexic.

”Scopul acestei manifestări este de a atrage atenţia asupra felului în care sunt tratate, mai exact exploatate animalele sălbatice în circuri dar şi cele de companie, de la felul în care sunt luate din habitatul lor natural, până la dresarea, chinuirea şi torturarea lor pentru a fi compliante la tehnicile de divertisment pe care sunt obligate să le realizeze. (...) Nimeni nu vrea să vadă animale sălbatice jucând în circuri, vrem circuri fără animale! Apelăm la empatia oamenilor care nu ştiu ce se întâmplă în spatele cortinei, în toţi anii premergători unui singur moment de pe scenă. Astăzi vocea animalelor este vocea noastră, a tuturor oamenilor!”, mai precizează aceştia.

Protestul faţă de modul în care sunt tratate animalele vine pe fondul incendiului dintr-o hală ce adăpostea animale de la Circul Globus din Bucureşti, unde au murit 11 animale.

Pe internet a apărut o petiţie pentru interzicerea folosirii animalelor sălbatice în circuri pe teritoriul Romaniei. Momentan are circa 59.000 de semnături şi poate fi semnată AICI.

Mai puteţi citi:

VIDEO Sute de clujeni au protestat: „Nu legii graţierii. Democraţia nu se sfârşeşte cu votul şi instalarea unora la putere”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite