Circa 200 de clujeni au ieşit duminică seara în stradă. „Susţinem DNA! Vrem depolitizarea instituţiilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 200 de oameni au protestat duminică seara pe străzile din centrul Clujului. Mesajul din această seară a fost unul de susţinere al DNA.

UPDATE 21.03 Protestul s-a încheiat după un marş pe străzile din centru. Circa 200-240 de oameni au participat.

UPDATE 20.15 Aproximativ  100 de oameni  au început să strige "Hoţii la închisoare, nu la guvernare" şi "Hoţii", "PSD, ciuma roşie", "Justiţie, nu corupţie". Sunt oameni de toate vârstele, părinţi cu copii şi câini.

Manifestanţii au plecat în marş pe străzile din centrul oraşului scandând ”Uniţi, salvăm toată România” şi ”DNA, nu uita, Clujul e de partea ta!”.

UPDATE 18.30 Sunt o mână de oameni care s-au adunat în Piaţa Unirii. Numărul lor este greu de estimat din cauza faptului că în zonă sunt căsuţele destinate comerţului pentru producătorii locali, ceea ce face ca participaţii la protest să se confunde cu clienţii. Numărul lor este sub 100 până în prezent.

Deocamdată se adună semnături pentru Proclamaţia 2017+. 

 

image
image

Manifestanţii au anunţat că duminică, 5 martie, îşi dau întâlnire la ora 18.00, la locul obişnuit, Piaţa Unirii, la protest. 

image

Cum îşi argumentează ei gestul pe Facebook:

„Dragi clujeni,

Reacţionăm la noile semnale de limitare şi subordonare a unor instituţii. Politizarea şi numirea în funcţie după criterii şi interese politice este unu dintre primele motive care ne-au scos în stradă.

Dacă DNA nu ar fi cercetat maniera în care OUG 13 a fost adoptată, nu am fi aflat astăzi că ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul oferise în primă fază un aviz negativ proiectului de modificare a codurilor penale, motiv pentru care şedinţa a fost amânată până la ora 21.00, pentru a fi redactat un nou aviz, de această dată pozitiv. Azi am aflat că DNA a trecut peste limite în anchetarea acestui dosar.

Dar dacă nu era de competenţa acestei instituţii, cine ar trebui să scoată la iveală aceste nereguli şi de ce nu a făcut-o?

Care sunt acuzele constatate de DNA :

Disjungerea şi declinarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare, sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- Favorizare a făptuitorului
- Prezentare cu rea-credinţă, de date inexacte, Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului (prevăzută şi sancţionată de Legea 115/1999 – a răspunderii ministeriale)
- Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 259 al.1 şi 2 C.p)
- Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri (art. 275 C.p)
- Fals intelectual“.

Mai puteţi citi:

VIDEO Circa 2.000 de clujeni au realizat o coregrafie prin care s-a reprezentat steagul Uniunii Europene

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite