Clujeanul Ioan Draja a fost luat în război de pe băncile şcolii: „Vedeai cum cade unul la stânga, altul la dreapta“

Clujeanul Ioan
Draja a fost luat în război de pe băncile şcolii: „Vedeai cum cade unul la
stânga, altul la dreapta“

Ioan Draja, unul dintre veteranii de război ai judeţului Cluj   FOTO: Florina Pop

Cu ochii îngânduraţi la vremurile trecute, dar bucuros că a ajuns 88 de ani alături de cei dragi, Ioan Draja, din Turda de loc, a fost unul dintre veteranii ai căror nume s-a auzit joi, 25 aprilie, la Cercul Militar Cluj.

Ştiri pe aceeaşi temă

Puţini veterani de război mai trăiesc în judeţul Cluj.Unul dintre ei este Ioan Draja, născut la Turda în data de 16 septembrie 1924.
Soarta a fost de partea lui şi nu l-a lăsat să fie mult pe front, însă ce a văzut acolo i-a schimbat viaţa, mai ales că era încă adolescent.

„Am primit ordinul de chemare în armată când eram în ultima clasă de liceu, în 15 iulie 1944. Pentru că eram în ultimul an de liceu, am fost chemat la armată şi în data de 23 august ungurii au intrat şi au ocupat Turda.
Atunci noi am intrat în război, am ajuns până la Aiud cu ungurii şi de acolo i-am împrejmuit şi am mers până la Oradea.
Şi pentru că eram elevi de liceu ca să nu murim toţi în război, în noiembrie s-a dat ordin să fim retraşi de pe front şi lăsaţi la vatră ca neinstruiţi pentru că ruşii cereau armată. Nu conta că erau elevi sau nu“, povesteşte  veteranul de război.

În mai ‘44 s-a terminat războiul şi a primit gradul de sergent major. Participarea lui la război a fost socotită şi ca stagiu militar satisfăcut.
Acum are gradul det locotenent.

Ioan Draja spune că a avut parte de momente în care a crezut că se va duce pe lumea cealaltă. 

„Vedeai cum cade unul la stânga, altul la dreapta, dar tu mergeai înainte, te ascundeai după un pic de dâlmă, de muşuroi şi apoi mergeai tot înainte că nu aveai de ales”, spune veteranul de război.

La cei 88 de ani, veteranul îşi doreşte ca nimeni să nu mai treacă prin războaie.

Ioan Draja a fost unul dintre veteranii care au fost invitaţi la Cercul Militar Cluj. A primit, şi el, o diplomă în semn de recunoaştere, ca şi în alţi ani.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: