Clujeanul care a inventat „book selfie“ vrea să schimbe lumea prin lectură: „Dacă ne uităm la preţul unui pachet de ţigări, atunci o carte nu e scumpă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Miron (29 de ani), din Cluj-Napoca, s-a încăpăţânat să le demonstreze românilor că, în mileniul tehnologiei, cartea îşi are încă rostul ei. De un an, promovează cititul prin campania „Cărţile pe faţă“ şi spune oricui că lectura ne ajută să trăim frumos.

Victor Miron, un tânăr antreprenor clujean plin de idei şi entuziasm, a început în 2014 o campanie de promovare a lecturii, numită „Cărţile pe faţă“, prin care şi-a propus să spargă tipare. Şi campania lui continuă.

Are 28 de ani, dar ştie că succesul e un amestec de perseverenţă, multă inovaţie, analiză, surpriză şi imprevizibil. Petrece zilnic minimum o oră în faţa cărţii, în cafenele, la locul de muncă, acasă, la service-ul auto al tatălui său, în hamacul din apartament.

Crede că pe un om îl cunoşti după cărţile pe care le citeşte, că lectura ar trebui să fie un exerciţiu zilnic asemenea spălatului pe dinţi şi că ne dezvoltăm creativitatea şi inteligenţa emoţională citind. Cu aceste idei în minte, a pornit la drum, la sfârşitul lui februarie 2014, şi a început lupta cu prejudecăţile românilor în campania numită sugestiv „Cărţile pe faţă“.

„Cărţile pe care le citesc mă reprezintă mult mai mult decât trăsăturile feţei sau freza. Am lansat conceptul de book selfie: selfie în care să avem faţa cufundată într-o carte. Ideea mi-a venit gândindu-mă la conceptul de selfie şi la cum l-aş putea conduce spre ceva util“, spune Victor Miron. Prin acest proiect, el îşi propune să transforme cititul într-o activitate socială, iar acele sublinieri de pe cărţi să se mute pe Facebook, drept comentarii la poza de profil, dând naştere unor conversaţii savuroase. „Plus că pe Facebook ai şanse mai mari să le revezi, deoarece îţi e mult mai la îndemână decât să redeschizi o carte din bibliotecă“, declara Victor, la începutul campaniei sale, în februarie 2014.

O idee, o campanie, o joacă

Campania de promovare a lecturii „Cărţile pe faţă“ (sigla în dreapta, foto: Facebook) a început dintr-o joacă, povesteşte Victor. La sfârşitul lui 2013, şi-a propus ca anul următor să citească mai mult. Şi-a respectat promisiunea făcută sieşi, iar după trei săptămâni în care a citit minim o oră pe zi, şi-a dat seama că este mult mai creativ. „Văzând că îmi face bine să citesc, am îndrăznit să le propun şi prietenilor mei să facă asta. Aşa că mi-am dat «Cărţile pe faţă» pe Facebook, adică mi-am sincronizat poza de profil cu câte o imagine în care cartea pe care o citeam îmi apărea pe faţă“, mărturiseşte Victor. Numele campaniei a fost inspirat dintr-un discurs susţinut la Cluj-Napoca de Adela Mureşan, o absolventă a Facultăţii de Litere din Oradea şi unul dintre „muşchetarii“ din spatele „Cărţilor pe faţă“, alături de Ioana Marian, Ruxandra Bărbat şi Petruţa Grijincu (foto mai jos).

image
„Cărţile te construiesc şi contribuie la formarea ta ca om, iar apoi ţi se citesc pe faţă. Se văd în felul în care zâmbim, în felul în care privim, în felul în care înţelegem aceleaşi glume sau ne întristăm la aceleaşi întâmplări“, spune Adela Mureşan.
image

Oamenii din spatele campaniei ”Cărţile pe faţă” FOTO: Facebook

Reduceri, Facebook şi cărţi

Ideea acestei campanii este să-i facă pe oameni să pună mâna pe o carte. Şi cei cinci „muşchetari“ au reuşit: mii de oameni şi-au schimbat poza de profil de pe Facebook făcându-şi un book selfie, iar 1.230 de clujeni au intrat gratuit la Grădina Botanică, pe 23 aprilie, anul trecut, de Ziua Internaţională a Cărţii.

Nu mai vorbim de acţiunile din campanie, unde dacă aveai book selfie pe Facebook beneficiai de 10% reducere la cumpărarea unei cărţi dintr-o librărie, a unor haine de pe un magazin online, 10% la lucrările făcute la medicul stomatolog, la cursuri de perfecţionare profesională sau calificare, dar şi la cărţi la schimb pentru cei care îşi reparau maşina la service-ul auto al tatălui său, pe durata cât maşina lor era la reparat.

Iniţiatorii au aranjat ca o firmă de taxi să transporte gratuit, la un eveniment dedicat cărţilor, oameni care aveau book  selfie pe Facebook. Tot datorită lor, o librărie din centrul oraşului, Bookstory, a oferit o perioadă cărţi gratuite. Iniţiativa a constat în alegerea unei cărţi dintre cele puse într-o valiză specială. Cumpărătorul îşi făcea o poză cu ea, o posta ca imagine de profil pe Facebook şi îi rămânea lui cartea.
Împreună cu Biblioteca Judeţeană din Cluj-Napoca, Victor a oferit elevului desemnat cititorul anului cărţi şi plimbări zilnice cu limuzina la şcoală.

Recomandările lui

image

„Cele 40 de legi ale iubirii“, de Elif Shafak
„Cei care schimbă jocul“, de Mona Dîrţu şi Andreea Roşca
„Romanul adolescentului miop“, de Mircea Eliade
„Micul Prinţ“, de Antoine de Saint-Exupéry
„Don Quijote“, de Cervantes, dar mai ales versiunea rescrisă de Unamuno
„Momo“, de Michael Ende
„Pescăruşul Jonathan Livingston“, de Richard Bach
„Flori pentru Algernon“, de Daniel Keyes
„Idiotul“ şi „Crimă şi pedeapsă“ de F.M. Dostoievski
„Eseu despre orbire“, de José Saramango
„Bătrânul şi marea“, de Ernest Hemingway
„The Element“, de Ken Robinson
„Cele cinci limbaje ale iubirii“, de Gary Chapman
„Milarepa“ de Éric-Emmanuel Schmitt
„Everything Is Illuminated“, de Jonathan Safran Foer
„Zaraza“, de Andrei Ruse
„Să nu mă părăseşti“, de Kazuo Ishiguro
„Casa somnului“, de Jonathan Coe
„Zbor în bătaia săgeţii“, de H. R. Patapievici
„Mecanica inimii“, de Mathias Malzieu.

13 minute de citit pe zi:  o analiză din 2014 a Institutului Naţional de Statistică arăta un adevăr trist: românii citesc zilnic 13 minute şi, pe măsură ce trec anii, timpul dedicat lecturii se reduce.

image

Victor Miron, un tânăr antreprenor de succes, îndrăgostit de carte, alături de Cristian Gog FOTO: arhivă personală

Biblioteca din scara blocului

Vedete ca Adrian Despot, Andi Moisescu, sau Horia-Roman Patapievici (foto mai jos, credit foto: Facebook) au declarat public că susţin iniţiativa clujenilor, fapt ce i-a dat încredere lui Victor să ridice campania „Cărţile pe faţă“ la un alt nivel.

image
image

A creat la Cluj-Napoca programul numit „Biblioteca vecinilor“, care a ajuns şi în alte oraşe din ţară ca Timişoara, Bucureşti şi Focşani. Povestea acestei biblioteci din scara blocului a început în vara lui 2013, când Victor s-a mutat în alt bloc şi nu-şi cunoştea vecinii. „M-am tot gândit la moduri prin care aş putea să mă apropii de aceşti oameni care trăiesc pe aceeaşi scară cu mine. Am ales să iniţiez o bibliotecă a vecinilor şi am pus 40 de cărţi pe cutia poştală de la scara blocului, câte o carte pentru fiecare apartament“, povesteşte Victor.

El este convins că acesta este un mod firesc şi frumos de a se apropia de alţi oameni: prin cărţile care i-au plăcut lui. „Faptul că alţi oameni au iniţiat astfel de biblioteci în alte locuri din ţară mi-a adus foarte multă bucurie şi mi-a dat curaj să continui şi cu alte iniţiative. La fel, mă bucur foarte mult că se organizează şi în alte oraşe cluburi de lectură «Vocea cititorului», după formatul «Cărţile pe faţ㻓, afirmă clujeanul.

Provocare pentru Zuckerberg

Ultima ispravă cu ecou a lui Victor este provocarea pe care i-a adresat-o fondatorului Facebook. Creatorul book selfie a aflat că Mark Zuckerberg şi-a propus anul acesta să citească o carte la două săptămâni, că are o pagină dedicată cărţilor pe care le citeşte şi care se numeşte „A Year of Books“. „Am aflat, pe surse,.că el o moderează“, mărturiseşte Victor. Şi i-a venit o idee: să-l provoace! „Vrem să-l convingem pe Mark Zuckerberg să facă «bookface» pe Facebook, să-şi schimbe poza de profil de pe pagina lui de Facebook cu una în care are o carte pe faţă, adică vrem să îşi dea cărţile pe faţă“, spune tânărul clujean. Prin intermediul unui clip postat pe Facebook, Victor Miron i-a transmis lui Mark Zuckerberg următorul mesaj: „O carte pe care o citim spune mai multe despre noi decât culoarea ochilor sau a părului şi ştiu că îţi plac provocările, aşa că te provoc să îţi faci un book selfie şi să postezi imaginea“.

Cine este Victor Miron

A studiat Business la Universitatea „Babeş-Bolyai“ (UBB) din Cluj-Napoca şi a ştiut să profite de pe urma mai multor concursuri şi programe educaţionale ca să se formeze ca antreprenor. „Uneori scriu poezii, majoritatea nu le fac publice, deoarece sunt dedicate unei singure persoane. Alteori, scriu proză. În aprilie urmează să apară cartea mea «Lasă-mă să te las». E povestea unui tânăr care se lasă de fumat cu ajutorul baloanelor de săpun. Acum scriu la cartea «Se repară prin înlocuire» – e o poveste despre maşini şi despre relaţii“, mărturiseşte clujeanul.

image

Victor a făcut inclusiv semne de carte pentru proiectul său FOTO: Facebook

„O CARTE NE POATE DA IMPULSUL NECESAR SĂ NE SCHIMBĂM“

„Weekend Adevărul“: Cum te-a ajutat pe tine campania „Cărţile pe faţă“?

image

Victor Miron: Mi-a adus foarte multă bucurie şi mi-a dat ocazia să cunosc foarte mulţi oameni frumoşi. Am descoperit că există mai multe soluţii la o provocare şi că surprizele pot să apară din cele mai neaşteptate locuri.

Ai dus cartea în locuri unde lumea nu se gândeşte: la service-ul auto, la stomatolog, în scara blocului. De ce?
Pentru că aşa cred că oamenii se vor obişnui să integreze cărţile tot mai mult în viaţa lor şi se vor obişnui să citească în fiecare zi cel puţin câteva pagini. Aşa cum în fiecare zi ne spălăm pe dinţi sau ne aranjăm părul. E important să citim în fiecare zi, nu toată ziua, dar în fiecare zi.

Sunt scumpe cărţile în România zilelor noastre? Da şi nu. Mult sau puţin e întotdeauna prin comparaţie. Dacă ne uităm la preţul unui pachet de ţigări, atunci o carte nu e scumpă. Dacă e să comparăm cu preţul unei pâini, atunci poate părea costisitoare. Eu, de exemplu, cumpăr foarte puţine dintre cărţile pe care le citesc, deoarece le iau cu împrumut de la prieteni sau de la bibliotecă. În acelaşi timp, cumpăr săptămânal cel puţin o carte pentru a o oferi cadou.

Ce înseamnă pentru tine să citeşti?
Citesc ca să văd lumea cu alţi ochi şi cu alte cuvinte.

Dar cartea ce semnifică pentru tine?
Este cel mai potrivit cadou! O carte bună conţine idei şi poveşti cu substanţă care creează inDependenţă. Să citeşti cărţi, şi mai ales beletristică, e un mod foarte bun de a-ţi dezvolta empatia şi inteligenţa emoţională. Te antrenează să te pui în papucii altora.

Poate schimba o carte un om?
Schimbarea este produsă de emoţii mai mult decât de idei. O carte care ne atinge ne poate da impulsul necesar să ne schimbăm. Am început să citesc mai mult în liceu pentru că, în cărţi, mi-am găsit modele demne de urmat. Pe mine cărţile m-au schimbat mult.

De ce crezi că majoritatea românilor nu citesc cărţi?
Tinerii citesc puţin pentru că nu e cool. Adulţii citesc puţin pentru că nu au timp, nu văd utilitatea şi e mai simplu să se uite la televizor.

Înainte de „Cărţile pe faţă“ ai avut şi un start-up numit „Usetogether“, un fel de bibliotecă online de unde puteai împrumuta ce aveai nevoie, nu doar cărţi. Sunt în România ideile preţuite la adevărata lor valoare?
Încă nu se recompensează suficient iniţiativa şi inovaţia în ţara noastră. Schimbarea sperie şi aduce o posibilă nesiguranţă. E mai uşor să păstrezi lucrurile aşa cum sunt, chiar dacă ele pot fi îmbunătăţite.

Mai puteţi citi:

Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, provocat de un român: „Dă Cărţile pe faţă!“

Cea mai frumoasă campanie de promovare a lecturii în România: selfie cu cărţi. „Am convins 1.230 de oameni să pună mâna pe o carte într-o zi“

Oraşul unde găseşti biblioteca în parc

Cu „cărţile pe faţă“, o campanie prin care un clujean promovează lectura prin book-selfie: „Suntem şi ceea ce citim

Ofertă inedită la Cluj: dai o carte şi primeşti gratuit un aranjat la coafor. „Promovăm lectura în locuri în care nu te aştepţi“

Clujeanul care a creat noul selfie, book-selfie: „Românii nu citesc pentru că nu e cool să citeşti“

VIDEO Cum să-i faci pe oameni să citească: un service din Cluj şi-a deschis bibliotecă

Cu „cărţile pe faţă“, o campanie prin care un clujean promovează lectura prin book-selfie: „Suntem şi ceea ce citim

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite