Cluj: Tudor Giurgiu a regizat un videoclip gratis pentru clujenii de la Grimus (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Tudor Giurgiu a regizat un videoclip gratis pentru clujenii de la Grimus (GALERIE FOTO)
Cluj: Tudor Giurgiu a regizat un videoclip gratis pentru clujenii de la Grimus (GALERIE FOTO)

Preşedintele onorific al Festivalului de Film Transilvania a fost impresionat de stilul şi calitatea muzicii clujenilor şi le-a propus acestora să regizeze videoclipul pentru single-ul lor cel mai recent.

Trupa clujeană de rock alternativ Grimus a filmat un nou videoclip, pentru cel de-al doilea single de pe albumul lor de debut „Panikon”. Filmările pentru noul single "In A Glimpse" au avut loc, la data de 6 august, la fosta fabrică de pensule din Cluj-Napoca şi au durat nu mai puţin de 13 ore.

Tudor Giurgiu, fan Grimus

Propunerea a venit din partea regizorului, care a fost impresionat de sound-ul acestora şi se declară acum fanul băieţelor.

„Am avut o adevarată revelaţie când le-am ascultat muzica. Văzusem o secvenţă scurtă cu ei în emisiunea Apropo TV, a lui Andi Moisescu şi am rămas relativ uimit de sound-ul trupei. Am intrat pe net, pe site-ul trupei, am ascultat piesele şi le-am scris un mesaj ca orice fan obişnuit”, a declarat Tudor Giurgiu.

„A lucra gratis poate părea o excentricitate azi”

Băieţii nu au fost nevoiţi să scoată din buzunare niciun ban şi asta pentru că Tudor Giurgiu şi-a oferit serviciile în mod gratuit, iar ţinutele au fost sponsorizate de o casă de modă avangardistă din Miercurea Ciuc, Rozalb de Mura, cea care se ocupă de imaginea publică a băieţilor.

„A lucra gratis poate părea o excentricitate azi, dar nu cred că poate fi posibil altfel, în condiţiile unor artişti care au încă nevoie de sprijin să urce. Nu fac muzică pentru care românii să se înghesuie la cozi să o cumpere şi nici nu apar în tabloide sau reviste de scandal”, a explicat regizorul.

Grimus vinde „muzică, nu sex”

Băieţii s-au arătat flataţi de notorietatea celui mai nou fan al lor şi speră că valoarea videoclipului să le facă muzica mai cunoscută. „Partea cea mai nasoală va fi aceea în care vom vedea pe ce posturi de radio va rula melodia. În România din păcate e mai greu şi asta pentru că noi vindem muzică, nu sex”, a precizat Cristian Csapo, chitaristul trupei Grimus. 

Află ce intenţii mai are Tudor Giurgiu cu trupa Grimus mâine în Adevărul.





Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite