Cluj: Trupa clujeană Grimus calcă pe urmele lui Amy Winehouse (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Trupa clujeană Grimus calcă pe urmele lui Amy Winehouse (VIDEO)
Cluj: Trupa clujeană Grimus calcă pe urmele lui Amy Winehouse (VIDEO)

Muzicienii au fost descoperiţi de producătorul Adam Whittaker, cel care a lucrat pentru celebra cântăreaţă britanică. Acesta le-a propus prin intermediul site-ului MySpace să mixeze gratuit cel mai recent single, clujenii refuzându-I iniţial, crezându-l un producător de mâna a doua.

După ce Tudor Giurgiu le-a propus celor de la Grimus să le regizeze gratuit un videoclip, impresionat fiind de calitatea muzicii lor, clujenii au fost descoperiţi de nimeni altul decât producătorul britanic Adam Whittaker.

Acesta le-a ascultat muzica prin intermediul site-ului MySpace, după care a hotărât să-şi propună serviciile. Realizarea este cu atât mai mare cu cât Adam, este unul din cei mai apreciaţi producători muzicali din lume, lucrând cu nume sonore precum Amy Winehouse, Lily Alan, Mark Ronson etc.

L-au crezut un producător de mâna a doua

Chiar dacă orice artist ar fi flatat de o asemenea colaborare, cei de la Grimus l-au refuzat în primă instanţă. „L-am refuzat, crezând că e unul din producătorii de mână a doua, pentru că sunt şi din aceştia. A insistat, iar a doua oară am cercetat puţin şi am fost de-a dreptul impresionaţi de numele celui care şi-a dorit să lucreze cu noi“, a explicat Vali Rauca, compozitorul şi chitaristul trupei.

Piesa pe care Grimus au trimis-o pentru a fi mixată şi masterizată este cel mai recent single semnat, „In A Glimpse“, melodie ce beneficiază de un videoclip regizat de Tudor Giurgiu.

Sound de calitate internaţională

Grimus se numără acum printre puţinii artişti din România care beneficiază de un mixaj specializat, în România neexistând muzicieni care să se ocupe exclusiv de acest aspect. „Artiştii care se respectă afară au un om care compuse piesa, altul care mixează şi un altul care masterizează. La noi inginerul de sunet se ocupă şi de mixaj şi master. Noi nu avem oameni şcoliţi în acest sens. S-a investit în studiouri, dar nu şi în oameni“, a declarat Ernesto Bianchi, managerul trupei.

Aceştia au fost încântaţi de colaborarea cu Adam Whittaker şi vor dori ca noul album, la care vor începe înregistrările la începutul anului viitor, să fie produs de acesta.

Piesa mixată în Anglia a fost lansată azi

„Probabil el se va ocupa de sound-ul trupei pentru viitorul material discografic. Sperăm ca să reuşim să ieşim cu trupa afară. Se fac toate eforturile în acest sens. Avem nevoie şi de noroc“, a precizat Bianchi.

Piesa poate fi ascultată deja la Radio Guerrilla, cei de la Grimus aşteptând reacţii şi de la celelalte posturi de radio naţionale. Piesa a fost lansată în varianta finală azi, pe pagina de myspace a artiştilor (www.myspace.com/grimusworld).

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite