Cluj: Protest al tăcerii la Centrului Regional de Transfuzii Sanguine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Protest al tăcerii la Centrului Regional de Transfuzii Sanguine
Cluj: Protest al tăcerii la Centrului Regional de Transfuzii Sanguine

Personalul medical de la Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Cluj a protestat în faţa instituţiei, faţă de modul în care sunt salarizaţi. Medicii şi asistentele au declanşat, în jurul orei 9.00, un protest spontan "al tăcerii" . 

Aceştia au purtat măşti chirurgicale pe faţă şi au avut o pancardă pe care scria "Vreţi sânge? Vrem salarii decente. Vreţi celule stem? Vrem reorganizare, personal suficient şi drepturi egale cu toate cadrele medicale". Protestul a durat două ore, respectiv până la ora 11.00.

Ei i-au trimis o scrisoare deschisă ministrului Sănătăţii, Ioan Bazac, prin care îi cer aplicarea legii privind salarizarea unitară în sistemul sanitar.Un alt punct important pe lista revendicărilor este plata salariilor restante de pe lunile iulie şi august, salarii care au avut un cuantum cu 30% mai mic faţă de lunile precedente.

Angajaţii centrului de transfuzii consideră că legea salarizării unitare ar mai trebui să includă specificaţii pentru angajaţii centrelor de transfuzii sanguine, cu privire la acordarea a două categorii de sporuri.

Este vorba de un spor de 25% pentru munca în condiţii periculoase, precum şi un spor cuprins între 50 şi 100% pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebit de periculoase. Acest spor ar urma să fie acordat personalului medical din laboratoarele de boli transmisibile prin sânge, angajaţii centrului din Cluj afirmând că la laboratorul instituţiei sunt analizate, în medie, 100 de probe pe zi.

Potrivit NewsIn,  acesta nu este primul protest spontan pe care cre angajaţii Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Cluj l-au declanşat. În ultimele două luni ei au declaşat proteste spontane în repetate rânduri, fiind nemulţumiţi de neaplicarea legii, dar şi de personalul insuficient care lucrează în instituţie.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite