Cluj: Portret - Micaela Passamani le deschide olandezilor porţile spre România

Cluj: Portret - Micaela Passamani le deschide olandezilor porţile spre România

Cluj: Portret - Micaela Passamani le deschide olandezilor porţile spre România

S-a născut în Argentina, a crescut şi a studiat în Olanda şi s-a îndrăgostit de România şi de Cluj-Napoca.


Profil
Născută: 11 august 1978, la General Pico, în Argentina
Studii: Masterat în Studii Est-Europene la Universitatea Amsterdam
Familie: necăsătorită

Micaela Passamani conduce, la Cluj-Napoca, unul dintre cele 16 Birouri de Sprijin pentru Investitorii din Olanda aflate pe teritoriul Europei, totodată singurul din România. La doar 31 de ani, tânăra născută în Argentina este cea care este solicitată de investitorii olandezi să le deschidă porţile spre ţara noastră.

A părăsit ţara natală forţat, la puţin timp după naştere, când părinţii ei s-au refugiat, din motive politice, în Olanda. Acolo a şi crescut, în Alkmaar, şi a studiat, la Hagar, iar apoi la Amsterdam. Cu ocazia studiilor, a avut şi primul contact cu România. „Poate suna surprinzător pentru mulţi, dar la Universitatea din Amsterdam se predau cursuri de limba română”, spune Micaela Passamani. Cum în timpul facultăţii de studii europene a fost nevoită să aleagă o ţară străină în care să înveţe, ea a întocmit o listă complexă, de pe care a ales, în cele din urmă, România. „Am mers prin eliminare, căutând să găsesc soluţia cea mai bună, aşa am ajuns să mă hotărăsc asupra României şi a Clujului”, afirmă tânăra.

Prima dată a ajuns la Cluj în 2001 şi a stat o jumătate de an. „După ce m-am întors în Olanda, mi-am propus să revin aici, la Cluj. Mai întâi, m-am întors ca turist şi am luat legătura cu Ambasada Olandei la Bucureşti. Am întrebat dacă aş putea să îmi fac stagiul de pratică acolo, iar ei m-au chemat a doua zi la interviu. Am plecat de urgenţă  şi am obţinut postul”, îşi aminteşte Micaela. S-a întors România, pentru a efectua stagiul pe care îl „câştigase” la ambasadă, după care a fost nevoită să revină în Olanda. Acolo, a obţinut un post în cadrul Ministerului Economiei, unde a lucrat la diverse proiecte ce vizau sprijinirea României şi Bulgariei. „După un an, mi s-a propus să vin la Cluj, să conduc Biroul de Sprijin pentru Investitorii din Olanda şi am acceptat pe loc”, povesteşte ea.

Îndrăgostită de Cluj

Astfel, din luna ianuarie a acestui an, s-a mutat la Cluj-Napoca, alături de prietenul ei, care este olandez. „Pur şi simplu, m-am îndrăgostit de România şi de Cluj. Mă simt ca acasă”, spune Micaela Passamani, care nu a decis, încă, dacă va rămâne în România sau se va întoarce în Olanda. „Mi-ar plăcea să rămân cât mai mult, dar cine ştie unde ne duce soarta. Lumea e mare...”, spune ea.

- Cât de uşoară a fost adaptarea cu România?
- M.P.: Nu a fost deloc greu, mai ales că, din multe puncte de vedere, cultura românească se aseamănă cu cea din ţara mea natală, Argentina. Faptul că vorbesc spaniolă, dar şi alte limbi latine, m-a ajutat mult.

- Cât aveţi de muncă la biroul de sprijin pentru investitori?
- M.P.: Doar în acest an, am oferit consultanţă pentru aproximativ 40 de companii din Olanda, care s-au arătat intereste de investiţii aici, în România. Majoritatea sunt din domeniul agriculturii. De asemenea, am primit, prin intermediul unui program organizat în Olanda, peste 100 de solicitări, cărora am fost nevoiţi să răspundem.

Ce-i place
„Îmi place să ies cu prietenii, să citesc, să călătoresc. De asemenea, îmi place teatrul”, spune Micaela, care afirmă că, în Olanda, făcea chiar parte din trupe de teatru amator. 

Ce nu-i place
Tânăra olandeză se declară nemulţumită de indiferenţa oamenilor. „Există atâtea lucruri bune sau rele în lume. Nu îmi place deloc când văd că oamenii nu au preocupări”, spune Micaela.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ


Twitter RSSYahoo! MessengerE-mailUrmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS sau contactează-ne prin e-mail ori Yahoo! Messenger folosind butoanele din stânga


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: