CLUJ: Palatul Copiilor, spart pentru căutarea unor eroi

Un perete aflat la subsolul Palatului Copiilor din Cluj a fost spart de arheologii care caută rămăşiţele umane a 13 partizani. Căutările au început azi dimineaţă, iar din primele rezultate reiese că şansele de a-i găsi pe eroi, sunt mari. Mai mult, arheologii se aşteaptă să descopere şi alţi foşti deţinuţi persecutaţi în fostul sediu al Securităţii clujene.

Ştiri pe aceeaşi temă

Arheologii din cadrul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România (CICCR) au început, astăzi, căutările celor 13 partizani ucişi fără urme de Securitatea din Cluj. Potrivit unei ipoteze apărute în urma mai multor mărturii a foştilor angajaţi ai Casei Pionierilor, actualul Palat al Copiilor, la susbolul imobilului s-ar mai fi aflat o cameră, care însă a fost ulterior zidită. Arheologii CICCR au înaintat ideea că tocmai aici ar fi fost aruncate trupurile neînsufleţite a celor 13 partizani, motiv pentru care azi dimineaţă, începând cu ora 10.00, au fost demarate lucrările de spargere a zidului.

Înainte de demararea lucrărilor de spargere a peretelui, locul a fost investigat de poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic şi procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Cluj. La faţa locului au fost prezenţi şi membri ai filialei clujene a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici.

Indicii temeinice

Arheologul Marius Oprea, coordonatorul CICCR a spus înainte de începerea săpăturilor că sunt şanse de aproximativ 50% ca tocmai aici să fie îngropaţi cei 13 partizani. „A fost o crimă premeditată aşa cum au fost multe altele. Cei 13 partizani făceau parte din două grupuri mari de rezistenţă: grupul Dabija şi Maxim. O galerie care ducea de la o celulă la altă, aflată la subsolul acestui imobil, a fost zidită. Dacă găsim acum această celulă, e posibil să găsim şi cadavrele celor 13 partizani. S-ar putea afla acolo pentru că nu există o altă evidenţă unde ar putea fi îngropaţi", a declarat arheologul Marius Oprea, coordonatorul CICCR.

După aproximativ o oră de la începerea lucrărilor, muncitorii au identificat un gol unde arheologii bănuiesc că s-ar afla acea cameră de formă dreptunghiulară de mărimea 7,5 x 3 metri. „După spargerea zidului am găsit un gol. Practic e un dreptunghi care ascunde ceva. Dacă înainte de a începe lucrările şansele de a găsi cadavrele erau de 50%, acum acestea au crescut simţitor. Vom vedea ce ascunde acel dreptunghi", a declarat Marius Oprea, imediat după descoperire.

Pământ afânat în cameră

Peste alte câteva zeci de minute, în spatele peretului a fost descoperit pământ afânat cu care e posibil să fi fost acoperite victimele. Din cauza pământului, dar şi a faptului că zidul are o grosime de aproximativ 50 de centimetri, „vânătorii de securişti” sunt de părere că lucrările de căutare s-ar putea prelungi pe durata a 2-3 zile. În acest moment intrarea în subsol este sigilată, urmând ca mâine lucrările să fie reluate. „Cum se explică existenţa pământului acoperit cu beton din subsolul fostului sediu al Securităţii? Tasarea acestuia e posibilă datorită putrezirii cadavrelor. Dacă e adevărat în acel dreptunghi e un osoar“, spus Marius Oprea.


Ucişi din ordinul Securităţii

Cei 13 partizani, 12 bărbaţi şi o femeie, despre care se crede că ar fi zidiţi în subsolul Palatului Copiilor, au fost ucişi în zilele de 2 şi 5 aprilie 1950, deşi iniţial au fost condamnaţi de Tribunalul Militar Sibiu la pedeapsa cu închisoarea cuprinsă între 15-25 de ani. Partizanii au fost capturaţi în anul 1949, ca urmare a unor lupte dintre aceştia şi Securitate la Muntele Groş din apropierea Câmpeniului.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: