Cluj: Lacrimi şi extaz la mănăstirea Nicula (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Lacrimi şi extaz la mănăstirea Nicula (GALERIE FOTO)
Cluj: Lacrimi şi extaz la mănăstirea Nicula (GALERIE FOTO)

Peste 15.000 de credincioşi din toată ţara au sosit încă de dimineaţă la mănăstire. La Nicula a început deja  pelerinajul cu ocazia hramului lăcaşului de cult, „Adormirea Maicii Domnului”.

Aceştia continuă să vină în grupuri restrânse - cântând melodii bisericeşti dedicate Maicii Domnului  - din toate judeţele din Ardeal, iar unii chiar din diverse localităţi din Moldova, mulţi dintre ei parcurgând distanţe considerabile pe jos.

Enoriaşii se roagă târându-se pe coate

Până în această seară, la ora 21.30, atunci când va fi scoasă din biserică icoana făcătoare de minuni, la Nicula sunt aşteptaţi peste 200.000 de enoriaşi, cu corturi sau pături pe care şi le aşează pe platoul din jurul mănăstirii, unde slujbele religioase sunt oficiate în continuu până mâine după masă. „Odată ajunşi oamenii obişnuiesc să înconjoare biserica veche în coate şi genunchi, ca semn de mulţumire şi jertfă către Dumnezeu. Cei care vin în grupuri fac acest lucru, însă, în picioare”, a explicat fratele Ioan, unul din cei care se ocupau de organizarea evenimentului.

Comercianţii speculează sărbătoarea

Pregătirile pentru marele praznic au fost finalizate încă de aseară la mănăstirea Nicula, aşezându-se totodată pe tot parcursul drumului care duce spre lăcăşul de cult câteva zeci de tarabe care comercializează de la icoane şi CD-uri bisericeşti, până la haine, bijuterii sau obiecte de artizanat. În imediata lor apropiere, câţiva cerşetori cu handicapuri, pentru a impresiona pelerinii au reuşit să strângă în doar câteva ore de la începutul slujbelor de azi de la Nicula câteva zeci de lei.

Nu daţi bani cerşetorilor!

Stareţul mănăstirii sugerează, însă, enoriaşilor să nu încurajeze genul acesta de milostenie. „Sigur că e o parte integrală a sufletului milostenia, însă nu încurajăm genul acesta de milostenie, pentru că nu avem de unde şti dacă acel cerşetor chiar are nevoie”, a declarat Arhimandritul Andrei Coroian, stareţul mănăstirii. Inspectorii de sănătate publică au verificat toate tarabele din jurul mănăstirii, precizând pentru „Adevărul de Seară” că nu au fost găsite nereguli, cu excepţia pepenilor verzi care erau aşezaţi pe pământ, iar comercianţii acestora nu aveau containere în jurul locului unde aceştia sunt vânduţi.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite