Cluj: Kun Laszlo, un coregraf perfecţionist - portret

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujeanul a înfiinţat Boemdance, cea mai mare trupă de dans modern din Cluj-Napoca. Din echipa sa au făcut parte mai multe nume ce au devenit celebre în ţară, printre care şi una din bebeluşele de la Cronica Cârcotaşilor.

Toată lumea îl cunoaşte ca Fretzy şi astfel îi place să i se spună. Trăieşte din dans din 2002, însă visa la acest lucru din primii ani ai vieţii. „Dansul este pentru mine o mare pasiune. Când eram mic, părinţii mă duceau la teatru, unde foarte mult m-a atras scena”, ne-a povestit Fretzy. Se întâmpla în perioada grădiniţei, după care, la vârsta de 12 ani, clujeanul a început să joace într-o trupă de teatru.

Nu a durat mult până să facă pasul ce avea să îi schimbe viaţa. „La 22 de ani am început să dansez în trupa Madness a Casei de Cultură a Studenţilor. Am dansat timp de doi ani”, a spus acesta. Apoi, în 2002, a fondat Boemdance, trupa de dansatori şi animatori care a participat, de-a lungul anilor, la toate party-urile mari din oraş. Dansatorii şi animatoarele pe care i-a pregătit timp de şapte ani au dansat în cluburi, în faţa unor DJ de renume, la celebrul festival Delahoya sau la show-urile organizate în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca.

Mai mult decât atât, Boemdance a participat la numeroase turnee în ţară, fiind invitaţi la emisiuni ori să danseze la concerte susţinute de DJ Project, Activ sau Trident.

„Micuţa Raicu”, după cum a fost poreclită Ioana Petric, noua bebeluşă din Cronica Cârcotaşilor, a învăţat să danseze tot în trupa clujeanului.

Vrea ca dansul să ajungă în şcoli şi grădiniţe
Fretzy spune că e greu să formezi o trupă fiind coregraf, mai ales dacă eşti unul perfecţionist. „Trebuie să scoţi cele mai frumoase lucruri din oameni, nu e destul ca dansatorii să înveţe nişte paşi de dans. Dansul e sport şi artă, iar rezultatul e frumos”, spune acesta.

De când trăieşte din dans, coregraful spune că nu mai are timp de alte lucruri: „În timpul liber mă uit la alte spectacole ori merg la teatru”.

În toamna care urmează, clujeanul vrea să înfinţeze o trupă nouă, formată din mai mulţi instructori şi dansatori, iar mai apoi să lege parteneriate cu şcolile şi grădiniţele din oraş.

„Îmi doresc foarte mult ca dansul să ajungă în grădiniţe şi şcoli”, ne-a spus coregraful. Acestuia îi plac copiii, motiv pentru care trupa sa a ajuns să danseze în numeroase spectacole umanitare dedicate celor mici. „Ne place să facem lucruri frumoase, nu kitschoase”, a încheiat acesta.

De ce aţi ales să dansaţi pe muzică electronică, în special house comercial?
Muzica aceasta e mai specială şi are un mare avantaj, deoarece acesta e trendul.

Ce face Fretzy înainte de a urca pe scenă?
Am emoţii, e foarte bine să ai emoţii.

Câte persoane formează trupa Boemdance?
Mii de persoane au trecut pe la noi, dar echipa e formată, în medie, din 70-100 de persoane.

Ce-i place
„Îmi plac dimineţile foarte mult. Mă trezesc pe la 9 sau 10 şi pornesc cu energie. E foarte important să faci ce îţi place, ai mai mult chef de viaţă”, a spus Fretzy.

Ce nu-i place
În ceea ce priveşte oamenii, coregraful se simte inconfortabil în prezenţa oamenilor nehotărâţi şi a celor cu mai multe feţe. „Nu îmi plac cei care nu se pot hotârî asupra unui da sau nu”, susţine clujeanul.

Profil
Născut: În aprilie 1976, la Cluj-Napoca
Studii: Şcoala EC Dance Company din Budapesta
Profesie: Coregraf
Stare civilă: necăsătorit

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite