Cluj: Elena Basso-Stănescu:„Clujul are mult rafinament şi eleganţă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Elena Basso-Stănescu:„Clujul are mult rafinament şi eleganţă”
Cluj: Elena Basso-Stănescu:„Clujul are mult rafinament şi eleganţă”

O nostalgică vizionară, mereu cu un pas înainte, Elena Basso-Stănescu este sufletul Facultăţii de Design, secţia Textile.

Un epicentru viu, care freamătă neobosit, plină de ambiţie, care nu a uitat nicio clipă ce înseamnă şansa, şi s-o întoarcă altora. Astfel o poţi descrie, în câteva cuvinte, pe Elena Basso-Stănescu. “Cred că doresc să le dăruiesc  studenţilor mei ceea ce am primit şi eu, să le asigur acel <> de pornire”, mărturiseşte ea.

Din 1992, de sub mână i-au ieşit 16 generaţii de designeri vestimentari, iar mare parte dintre ei au ajuns nume de referinţă nu numai în ţară, dar şi peste graniţe. Este deja de notorietate faptul că Elena Basso-Stănescu este o răsfăţată a concursurilor de creaţie, unde studenţii ei adjudecă cele mai importante premii. Demn de amintit este şi tradiţia Galelor Diplomelor UAD, ajunsă la 15 ani,  spectacol ce în timp a dobândit credibilitate, formându-se, astfel, un pol tânăr de modă la Cluj-Napoca.

A ales între firmă şi universitate

Destinul şi l-a decis singură, la puţin timp după Revoluţie. În ziua în care îşi finalizase actele pentru prima sa firmă, a primit un telefon de la Cluj. I se propunea să se întoarcă la Institutul de Artă “Ion Andreescu”, pe care îl absolvise cu câţiva ani înainte. De data aceasta, însă, pe post de profesor universitar.

O olteancă îndrăgostită de Cluj

“Nu îmi venea să cred că într-un oraş cu atâţia oameni valoroşi, pot să am o şansă, deşi nu mă consideram inferioară”, îşi aminteşte Elena Basso-Stănescu. Cu mâna pe inimă, spune că nu regretă alegrerea făcută, chiar dacă asta a însemnat să stea în spatele luminii reflectoarelor.  “Nu mi-am dorit decât Clujul, din momentul în care l-am cunoscut, în ‘78. A păstrat acel aer aristocratic, foarte îngrijit. Clujul are o notă de mult rafinament şi eleganţă, este mult mai puţin cosmopolit decât Bucureştiul. Când am venit aici, am observant eleganţa femeilor, una simplă, cu un pic de iz austro-ungar”, îşi aminteşte creatoarea de modă.

Crează costumele pentru Festivalul Mamaia


Când vine vorba de studenţii ei, creatoarea recunoaşte că este exigentă. “Am o exigenţă care lezează, de cele mai multe ori, dar tot în ideea de a cere un plus de calitate”, spune aceasta. 
Cu echipa ei de studenţi şi masteranzi, Elena Basso-Stănescu crează în al doilea an consecutiv ţinutele pentru Festivalul de la Mamaia. “Sunt creaţiile unor designeri, mare parte ieşiţi din şcoala clujeană, cum ar fi Alina Botea, Niss Mode, Câmpan Istvan sau Escurial, plus creaţiile studenţilor noştri”, spune creatoarea.

Interviu

Care este secretul succesului şcolii clujene de design vestimentar?

Succesul şcolii de Cluj se bazează pe faptul că am încercat să avem de lucru cu oameni ce au venit din industrie, inclusiv când a fost vorba de profesori. Am încercat să-i orientăm pe studenţi spre latura practică, spre ceea ce poate conduce către o producţie de serie. Chiar dacă nu erau prevăzute, de exemplu ore de tipar, am încercat să le strecurăm. În paralel, am creat un pol de de fashion tânăr la Cluj.

Câţi dintre studenţii de la Textile reuşesc ă aibă o carieră în străinătate?

Sunt 10-15% care au avut şansa să lucreze în străinătate. Depinde şi de cum se integrează, mai ales că oriunde au ajuns, au fost bine primiţi. Calculând pe ultimii zece ani, absorbţia pieţei a fost de 70%. Nu toţi absolvenţii lucrează în fashion. S-au reprofilat spre zona IT, foarte mulţi în învăţămînt, în redacţiile unor reviste etc.

Născută
6 aprilie 1956, Balş, judeţul Olt
Stare civilă
Văduvă
Studii
Doctorand în arte vizuale
Profesie
Lector universitar doctorand Universitatea de Arte şi Design Cluj, secţia Textile

Ce-i place
„Am o listă întreagă de lucruri pe care aş vrea să le fac.Mi-aş dori foarte mult să merg la înot, şi asta voi face de săptămâna viitoare. Îmi place să citesc, să trec pe la atelier, unde îmi salut florile, care sunt foarte răbdătoare. Mi-e dor să merg pe dealuri, pe munţi, să mă plimb. Eram mare amatoare de mişcare”.

Ce nu-i place
„Nu îmi place să calc, după ce spăl. Cred că o să ne fie curând dor de foarte multe lucruri pe care chiar nu ne plăceam şi nu le mai facem. Cred că timpul este un mare duşman, se comprimă tot mai mult.”

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite