Cluj: Blocul ilegal de pe Negoiu scapă nedemolat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Blocul ilegal de pe Negoiu scapă nedemolat
Cluj: Blocul ilegal de pe Negoiu scapă nedemolat

Tentativa Primăriei de pedepsire a contructorilor care încalcă legea este una eşuată, după ce demolarea unei construcţii ilegale a fost anulată

Primăria a aplicat o amendă de un miliard pentru un blocul ridicat fără autorizaţii, dar a pierdut procesul pentru demolarea construcţiei

Prima amendă de un miliard a primăriei clujene, dată unui investitor imobiliar va rămâne în istorie. Nu doar pentru că a fost cea mai mare aplicată vreodată în haosul din urbanism, ci şi pentru că procesul a fost pierdut în final de municipalitate, din pricina unei scamatorii juridice ieftine, dar şi din cauza inabilităţii compartimentului juridic al Primăriei.

Tribunalul Cluj a respins săptămâna trecută ca tardiv recursul Primăriei, la sentinţa Judecătoriei din martie 2009, care dădea câştig de cauză beneficiarului unui imobil cu şapte nivele, construit fără autorizaţie de construcţii şi fără respectarea prevederilor urbanistice, de maximum două etaje.

Amendă în faţa camerelor de luat vederi

Povestea a devenit publică în data de 14 septembrie 2004, când primarul de atunci, Emil Boc, a dat cea mai mare amendă de la acea oră beneficiarului, lui Manole Tudor, un miliard de lei vechi, pentru ridicarea unui bloc pe strada Negoiu, nr. 16, din cartierul Mănăştur, fără autorizaţie.

Beneficiarul trebuia să demoleze construcţia în termen de două luni. Procesul verbal de amendare a constructorului a fost semnat de Emil Boc în faţa camerelor de vederi, chemate să imortalizeze momentul considerat atunci un început al ordinii din urbanismul clujean.

Imediat, în luna octombrie, Primăria l-a acţionat în instanţă pe beneficiar, cerându-i să demoleze construcţia, la acea dată fiind deja finalizată.

Juriştii municipalităţii, păcăliţi de locatari

Evoluţia litigiului în instanţă nu a fost deloc favorabilă Primăriei. Dovedind multă abilitate, investitorul imobiliar a cerut respingerea acţiunii municipalităţii, eliberarea autorizaţiei de construcţie şi întăbularea construcţiei. Pe de altă parte, cei zece proprietari ai apartamentelor din imobilul fără autorizaţie au intervenit şi ei în cauză, cerând şi ei anularea acţiunii municipalităţii. Au reuşit să suspende procesul Primăriei, din februarie 2007, litigiu care a ajuns să fie pierdut la tribunal, pentru netimbrare, în octombrie 2007.

În noiembrie 2008, la peste un an şi jumătate după ce cauza a fost suspendată, Primăria a solicitat repunerea pe rol a cauzei, dar instanţa a constatat că litigiul s-a perimat, ieşindu-se din termen. Judecătoria a respins acţiunea municipalităţii, iar Tribunalul Cluj a menţinut sentinţa săptămâna trecută, admiţând că timpul în care se putea redeschide dosarul s-a epuizat.

Locatarii sunt bucuroşi că în sfârşit se pot considera proprietari. Doamna Manole, soţia beneficiarului, ne-a declarat că au fost obligaţi să scoată mulţi bani din buzunar pentru acţiunea în instanţă.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

image
image
image
image

   

image
image
image
image

Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS, contactează-ne prin Yahoo! Messenger sau e-mail, vizualizează pe YouTube producţiile video realizate de redactori. Fii mereu în legătură cu redacţia prin intermediul Facebook, Hi5 sau MySpace



Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite