Cluj: Află totul despre programul „Prima Casă”!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Află totul despre programul „Prima Casă”!
Cluj: Află totul despre programul „Prima Casă”!

Un târg imobiliar şi o conferinţă de informare vor avea loc astăzi, începând de la ora 15.00 până la 20.00, la Casa de Cultură a Studenţilor. La târg vor participa şase dezvoltatori, două bănci şi un broker de credite. Cu această ocazie clujenii vor putea beneficia de promoţii la cumpărarea unei locuinţe.

Clujenii interesaţi de programul „Prima Casă” pot afla toate detaliile despre obţinerea unui credit prin programul guvernamental şi pot consulta o parte din ofertele de pe piaţa imobiliară astăzi, la târgul organizat de Liga Întreprinzătorului Român (LIR) la Casa de Cultură a Studenţilor. Târgul a început la ora 15.00 şi se încheie la ora 20.00, iar de la ora 17.00, în Sala Europa este programată conferinţa de informare asupra programului.

Potrivit lui Adrian Coroian, preşedintele LIR, la conferinţă vor participa membrii ligii, un reprezentat al unui dezvoltator imobiliar şi un oficial al unei bănci. „Din partea Primăriei va participa viceprimarul Radu Moisin, iar din partea Guvernului sperăm să participe cineva. Iniţial au confirmat, însă apoi au anulat confirmarea”, a spus Adrian Coroian.

Oferte variate şi multe informaţii

Principalul scop al evenimentului de astăzi este, conform lui Adrian Coroian, informarea persoanelor interesate de program. „Vrem să se întâlnească cererea cu oferta şi să fie în acelaşi loc şi băncile şi dezvoltatorii. Chiar dacă oferta de case este una relativ mică, cu doar câţiva dezvoltatori, credem că participanţii vor putea să-şi facă o idee despre piaţă”, a adăugat Coroian.
Ansamblul rezidenţial Lux Confort din Floreşti, situat pe drumul care duce spre Tăuţi, prezintă la târg apartamente de două camere, cu 43 de metri pătraţi utili, la un preţ de 30.000 de euro, respectiv apartamente de 63 de metri pătraţi la 44.000 de euro, care vor fi predate într-o lună. „Prin programul «Prima Casă» avem câţiva clienţi cu antecontracte care s-au dus la bancă şi încearcă să obţină un astfel de credit şi sperăm să avem mai mulţi”, spune Răzvan Murgoi, dezvoltatorul ansambului.

Promoţii cu rezervare şi bucătăria utilată

Ansamblul Vivacity Residence din cartierul Gheorgheni are o ofertă până la 30 iulie, prin care clienţii îşi pot rezerva un apartament finisat la cheie şi cu bucătăria mobilată şi utilată, iar reprezentanţii dezvoltatorului oferă sprijin în acordarea creditului, însoţind clientul şi la bancă. „Preţurile noastre încep de la 49.000 de euro plus 5 la sută TVA pentru cei care cumpără prima locuinţă pentru un apartament de 45 de metri pătraţi cu un dormitor, living şi bucătărie”, a declarat Iulia Marica, director de marketing al Vivacity Residence.

La târg vor mai participa dezvoltatorii Blu Express cu un ansamblu rezidenţial din Floreşti, Cluj Due - un ansamblu rezidenţial de trei blocuri pe Valea Chintăului, Emerald Gardens - un ansamblu din Floreşti. De asemnea, participă dezvoltatorul ansamblului Iris Est, din cartierul cu acelaşi nume.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite