Cine este Radu Moisin, primarul Clujului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Moisin (stânga) este primarul interimar al Clujului
Radu Moisin (stânga) este primarul interimar al Clujului

Radu Moisin a avut o ascensiune fulminantă în ierarhia Primăriei Cluj-Napoca. În anul în care a terminat facultatea, el a fost numit director adjunct al Direcţiei Poliţia Comunitară din Primăria Cluj. Din 2009, de când a devenit viceprimar a fost desemnat de Sorin Apostu preşedinte de comisie la cele mai importante licitaţii.

Radu Moisin este viceprimarul Clujului din ianuarie 2009. El a fost ales consilier local la alegerile din 2008 pe listele PDL.
Moisin este membru PDL din anul 2000 şi din martie 2006 ocupă funcţia de preşedinte al Oganizaţiei de Tineret a PDL Cluj. În 2001, Radu Moisin a absolvit ca şef de promoţie Colegiul Naţional „Emil Racoviţă" şi a intrat la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), pe care a terminat-o în 2005. Între 2005 şi 2006 a urmat un master în Ştiinţe Administrative, la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării. Primul loc de muncă al actualului viceprimar a fost de reprezentant vânzări la o firmă de asigurări, post pe care l-a ocupat între 2001 şi 2003, în primii ani de studenţie. Din noiembrie 2002 până în iunie 2003, Moisin devine asociat şi manager la SC Trispectives SRL, care avea ca obiect de activitate tipărirea şi reproducerea pe suporţi a înregistrărilor. Firma a fost radiată în 2008. Tânărul Radu Moisin se angajează la Primăria din Cluj la 1 septembrie 2004, ca referent, dar apoi devine inspector de specialitate la Direcţia de Învăţământ, Cultură, Serviciul relaţii Comunitare.

Director de când a terminat facultatea

În perioada 12 iulie -30 septembrie 2005, Radu Moisin a fost coordonator al proiectului-pilot Poliţia Primăriei, derulat de Ministerul Administraţiei şi Internelor în colaborare cu Primăria Cluj-Napoca.
În acelaşi an, în 1 octombrie, Moisin ajunge director adjunct al Direcţiei Poliţia Comunitară din Primăria Cluj, funcţie pe care o ocupă până în 13 iunie 2008, când devine consilier local, în urma alegerilor. În ianuarie 2009 a fost ales de consilierii locali viceprimar al municipiului Cluj-Napoca.
În timpul în care a fost director ajunct la Primărie, Radu Moisin a mai lucrat ca şi consilier juridic la SC Marty Pan şi a fost membru în Consiliile de Administraţie de la ICPT Tehnomag CUG şi Tetarom.

Şi-a plătit creditele în timp record

Potrivit declaraţiei de avere din 2011, Radu Mosin nu are în proprietate nici terenuri, nici imobile. El deţine doar două maşini, o Dacia 1310 cumpărată în 1988 şi un Ford Mondeo achiziţionat în 2006. În 2010, Moisin a câştigat din salariul de la Primărie 40.621 de lei.
Declaraţiile de avere anterioare arată că, în 2008, Moisin a contractat două credite: unul de 35.000 de lei şi altul de 38.500 de lei, ambele cu scadenţa în 2018. Debitele către cele două bănci dispar din declaraţiile de avere ale viceprimarului din 2010 şi 2011.

Apare în cazul Apostu

Viceprimarul a fost acuzat că a condus timp de un an, în 2010, o limuzină Audi A6, care ar fi aparţinut anterior firmei Rosal, câştigătoare a licitaţiei pentru ridicarea gunoiului menajer din oraş. Preşedintele comisiei de licitaţie pentru respectivul contract a fost chiar Moisin. Maşina a ajuns în proprietatea unui apropiat de-al lui Moisin, dar a fost condusă de viceprimar, care după ce acuzaţiile au apărut în presă a renunţat la bolid.
De asemenea, numele lui Moisin apare şi în cazul primarului Apostu, care este acuzat că a luat mită 45.000 de euro pentru a ajuta firma Brantner - Vereş să obţină contractul de ridicare a gunoiului menajer din oraş. Sorin Apostu a declarat în faţa Înaltei Cuţi de Casaţie şi Justiţie că nu el a fost preşedintele comisiei de licitaţie. Preşedintele comisei a fost însuşi Radu Moisin. În urmă cu un an, în decembrie 2010, în presa clujeană a apărut un scandal în care un clujean a susţinut că Mosin i-a ocupat locul de parcare şi că a trimis poliţiştii locali să îl amendeze pentru că a protestat. Tot în presă au apărut acuzuaţiu în legătură cu faptul că viceprimarul ar fi influenţat comisia de acordare a apartamentelor ANL pentru ca şi prietena lui să primească o astfel de locuinţă.




Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite