Cine va proiecta de la zero un cartier nou pentru 70.000 de oameni la Cluj. Premiul cel mare este de 2,8 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Cluj-Napoca a anunţat joi, 10 octombrie 2019, câştigătorii concursului de soluţii pentru masterplanul unui nou cartier care ar urma să fie ridicat de la zero la marginea oraşului. Premiile puse la bătaie însumează peste trei milioane de lei, dintre care 2,8 milioane au ajuns la biroul de arhitectură care a câştigat concursul.

Biroul de arhitectură Asiza a câştigat şi concursul de soluţii pentru masterplanul cartierului Sopor, care ar urma să fie ridicat de la zero în zona de Est a oraşului. Aceeaşi companie, Asiza Birou de Arhitectură SRL, a câştigat în trecut şi alte concursuri importante, cum ar fi cel pentru transformarea şi modernizare uneia dintre cele mai circulate străzi din oraş, Regele Ferdinand, dar şi pentru reamanajarea Turnului Pompierilor sau a Parcului Feroviarilor.

Promotorul concursului este Primăria Municipiului Cluj-Napoca, iar organizatorul este Ordinul Arhitecţilor din România prin Filiala Teritorială Transilvania, în parteneriat cu Ordinului Arhitecţilor din România (OAR). 

Ce nu se ştie

Primăria Cluj-Napoca a publicat, la finalul anului trecut, planşa cu Planul Urbanistic Zonal al unui nou cartier, Sopor. Cartierul se va întinde pe 240 ha, iar aici ar urma să locuiască aproximativ 70.000 de oameni. Pentru a evita replicarea binecunoscutelor greşeli urbanistice, cu blocuri între case sau străzi supraaglomerate, s-a decis organizarea unui concurs de soluţii în acest sens. 

Lipsesc însă informaţiile esenţiale. Astfel, nu se ştie deocamdată când va fi pus în aplicare proiectul, dar când vor demara lucrările şi nici care e termenul de finalizare al proiectului. De asemenea, nu s-a făcut o estimare oficială a costurilor, fără a mai vorbi despre sursele de finanţare. 

„Concursul de soluţii are ca scop selectarea celei mai bune soluţii în vederea elaborării unui MASTERPLAN / Plan Urbanistic Zonal în cartierul Coloniile Sopor din Municipiul Cluj-Napoca. Prin concurs se doreşte identificarea unui nou mod de urbanizare sustenabil, orientat spre generaţiile viitoare şi spre bună convieţuire. Obiectivul este creşterea calităţii vieţii oamenilor în mediul urban prin soluţii integratoare şi inovatoare. Participanţii au fost invitaţi prin acest concurs să prezinte nu numai o viziune spaţială de dezvoltare a zonei, ci şi o strategie, astfel încât noua dezvoltare să devină un mediu locuibil structurat, „etapizabil”, sustenabil, oferind de asemenea şi suficientă flexibilitate dezvoltatorilor privaţi care doresc să construiască", au transmis reprezentanţii Primăriei. Întreg evenimentul a fost transmis în direct pe pagina de Facebook a OAR .

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite