Cine a fost masonul care susţinea teoria continuităţii daco-romane la nord de Dunăre încă de acum 200 de ani
0
În urmă cu aproape două secole, într-un sat din Voivodina, la 28 mai se năştea Petru Broşteanu. Fascinat de lumea literelor, acesta se va remarca prin articolele şi cărţile publicate. Puţini ştiu că a fost un mason bine văzut în epocă şi un veritabil ambasador al culturii româneşti în lumea germanică.
Petru Broşteanu a tradus în română lucrarea germanului Heiner Francke, „Istoria Împăratului Traian şi a contimporanilor săi”, în care neamţul combătea teoria lui Robert Roesler. Povestea lui Petru Broşteanu începe cu data de 18 iunie 1838. S-a născut într-o familie modestă din satul Seleuş, din Banatul Sârbesc. A fost ofiţer şi secretar al Societăţii Căilor Ferate Austro-Ungare.
Istoricul Varga Attila, de la filiala Cluj a Academiei Române, detaliază într-un interviu care a fost moştenirea academicianului Petru Broşteanu.
Nu multă lume a auzit de Petru Broşteanu. Cum l-ai creiona în câteva rânduri?
Petru Broşteanu a fost membru corespondent al Academiei Române în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, germanist de mare clasă şi francmason veritabil. S-a distins ca o personalitate marcantă a culturii româneşti care, acum 129 de ani, a făcut cinste celui mai înalt for de cultură al ţării. A fost considerat, la vremea sa, un veritabil ambasador al culturii româneşti şi unul din cele mai solide „capete de pod” în lumea academică germană care, în a doua parte a epocii romantice, se bucura de recunoaştere şi prestigiu pe plan mondial.
Ca şi detaliu foarte important pentru biografia sa, eruditul bănăţean s-a distins şi ca membru de seamă al masoneriei în Loja „Lumină şi Adevăr” din Reşiţa, un atelier de limbă germană care s-a implicat mult în viaţa culturală şi socială a Banatului de Munte. După cum el însuşi mărturisea, tocmai această calitate de francmason i-a folosit foarte mult în demersurile culturale şi politice pe care le-a întreprins, cu mult zel, în favoarea cauzei naţionale româneşti.
În ce a constat activitatea sa?
Fascinat de publicistică, şi-a format o cultură vastă, devenind unul din cei mai buni germanişti pe care Banatul de Munte i-a dat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A colaborat la periodicul Romänische Revue, pe care un alt savant bănăţean, originar din Bocşa Montană, Cornel Diaconovici, l-a editat iniţial la Budapesta, apoi la Viena, iar între anii 1886-1888 la Reşiţa. A mai publicat multe articole în diverse ziare româneşti foarte citite şi apreciate în epocă precum: „Dreptatea” din Timişoara, „Foaia diecezană” din Caransebeş, „Transilvania” şi „Gazeta Transilvaniei”. Începând cu anul 1877 şi până în anul 1897, a editat 4 mari lucrări: „Reşiţa din fier şi oţel”, „Vânătorul român”, „Traista cu poveşti” şi renumita traducere, din limba germană în limba română, Istoria împăratului Traian şi a contemporanilor săi. Este vorba despre o lucrare care, într-adevăr, i-a adus lui Petru Broşteanu celebritatea în mediul cultural românesc. În consecinţă, pe data de 1 aprilie 1887, Petru Broşteanu a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
De ce traducerea „Istoria împăratului Traian şi a contemporanilor săi” este considerată opera sa de seamă?
În anul 1871, când Robert Roesler şi-a publicat lucrarea, masoneria germană îşi consolida unitatea şi se forma o federaţie a marilor loji germane - sub cupola acestei unităţi, mulţi dintre membri ce, în mediul profan, activau în sfera culturală, au susţinut Academia Germană de Ştiinţe. Aceasta, la rândul ei, şi-a stabilizat nucleul la Halle, devenind un veritabil reper pentru viaţa culturală şi ştiinţifică a tuturor germanilor. Din corespondenţa pe care Petru Broşteanu a purtat-o cu un cărturarul George Bariţiu, mai ales după 1881, reiese foarte limpede că legăturile celui dintâi cu mediul academic german erau intense, pe filieră masonică cu precădere. Petru Broşteanu reuşise să-l cunoască pe însuşi rectorul Şcolii Reale Superioare din Tübingen, un anume Ramsler, ceea ce însemna că accesul său spre cei mai reputaţi savanţi germani era asigurat.
Prin urmare, nu trebuie să ne mire corespondenţa lui cu Heinrich Franke pentru a-şi duce la bun sfârşit misiunea sa în serviciul Academiei Române şi al cauzei romanităţii românilor.
Decizia lui Petru Broşteanu de a traduce, în limba română, monumentala lucrare a germanului Heiner Francke despre împăratul Traian - „Istoria Împăratului Traian şi a contimporanilor săi” - s-a conturat în contextul în care, în anul 1871, Robert Roesler, istoric german, a publicat la Leipzig cunoscuta lucrare intitulată „Romänischen Studien”. Prin aceasta, el a pus la îndoială continuitatea daco-romană la nordul Dunării. Aşa cum se ştie, conform opiniei sale, poporul român s-ar fi format la sudul Dunării în condiţiile exterminării dacilor şi a retragerii complete de către împăratul Aurelian, în anul 271, a populaţiei romanizate.
Lucrarea lui Heiner Francke a fost una de referinţă pentru istoriografia continentală din acea epocă, deoarece, printr-o analiză pertinentă a izvoarelor istorice, el a demonstrat continuitatea daco-romană la nordul Dunării, devenind, astfel, unul din primii istorici germani care, pe bază de surse şi printr-o abordare sine ira et studio (n. r. fără ură şi părtinire), a demolat teoria lui Robert Roesler, dând câştig de cauză istoricilor români.
(...) În intervalul 1871 - 1897, atunci când activitatea cultural-publicistică a lui Petru Broşteanu era la apogeu, Academia Română, la rândul ei, era în plin proces de consolidare. Polemica vis-a-vis de chestiunea romanităţii, a continuităţii românilor la nordul Dunării a avut parte de susţinere şi simpatie în mediile academice occidentale, graţie unor veritabili ambasadori ai culturii româneşti precum Petru Broşteanu.
Mai puteţi citi:
„Români, maghiari, germani, evrei, armeni sunt lumile transilvane paralele care, prin eroii lor, au scris istoria unei provincii de-a lungul secolelor“, aceasta este afirmaţia istoricul clujean Attila Varga. Plecând de la ideea din spatele acestui citat, „Adevărul” vă prezintă, sub forma unui serial, personalităţi din mai multe etnii şi rituri care, prin ideile şi munca lor, au lăsat moşternire generaţiilor viitoare adevărate lecţii de viaţă.
Prima personalitate pe care o vom prezenta cu ajutorul istoricului clujean Varga Attila, avid cercetător al francmasoneriei din Transilvania şi Banat, este Miko Imre (n. 4 septembrie 1805, Zăbala, judeţul Covasna - 16 septembrie 1876, Cluj). Acesta a fost guvernatorul Transilvaniei, în 1849 şi între anii 1860-1861, şi a înfiinţat o societate culturală unde a unit toate etniile din Ardeal.
Moştenirea habsburgică a Ardealului. De ce e Transilvania altfel: „Aici este o Europă în miniatură“
Protestele de la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, de la Cluj, din inima Ardealului, au arătat, încă o dată, că lucrurile se fac altfel în Transilvania. Aceste mentalităţi se datorează şi faptului că regiunea a fost mult timp parte a Regatului Ungar, Imperiului Austriac şi a Imperiului Austro-Ungar. Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB, specialist în Istorie Medievală, explică în ce constă această moştenire de peste veacuri lăsată ardelenilor.
Se încarcă comentariile...
