Cine este deputatul care a scos fumatul din barurile din România: „Nu sunt fumătoare. Trebuie să ne respectăm unii pe alţii, să respectăm reguli”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul de Cluj Aurelia Cristea este cea care a iniţiat amendamentele la Legea anti-fumat aprobată marţi de Camera Deputaţilor, prin intermediul cărora s-a făcut pasul de la interzicerea fumatului în instituţiile publice, prevăzută iniţial, la interzicerea acestuia în toate spaţiile publice închise, dar şi în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii.

La mijlocul lunii februarie 2016 prevederile noii Legi, care modifică şi completează Legea nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, urmează să intre în vigoare, a arătat Cristea. Parlamentarul s-a arătat încântat de reuşită şi a menţionat că nu a fost singură, fiind susţinută atât de alţi 105 parlamentari şi peste 250 de organizaţii, între care şi asociaţii medicale din domeniul cardiologiei şi pneumologiei.
 

Aurelia Cristea a iniţiat în februarie 2015 un proiect de lege privind interzicerea fumatului în toate spaţiile publice închise, instituţii pulice sau baruri, precum şi în transportul public, şcoli şi spaţii de joacă pentru copii din România. În final propunerea sa a devenit textul unor amendamente la un proiect de lege aflat deja pe rol la acea vreme, însă ideile stipulate se dovedesc esenţiale pentru introducerea prevederilor anti-fumat la scară mai largă.

A fumat ocazional

„Nu sunt fumătoare, am fumat în trecut, mai mult ocazional, însă de când au venit copiii (are două fete, în vârstă de peste 25 de ani) am deecis să am puterea să nu fumez, gândindu-mă şi la puterea exemplului. Nici ele nu fumează, au făcut-o proabbail ocazional, în adolescenţă şi sunt încântate de iniţiativă”, a declarat pentru Adevărul Aurelia Cristea. Ea a arătat că din „Coaliţia România Respiră”, susţinătoare ferventă a legii, fac parte numeroase asociaţii de tineri, dar şi  organizaţii  medicale, care au susţinut cu diferite ocazii demersul, existând inclusiv o corespondenţă cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Inspirată de iniţiativa unui clujean

Deputatul de Cluj a admis că proiectul său de lege a pornit de la iniţiativa lui Mihai Cucerzan, lector universitar la USAMV Cluj, care a iniţiat la începutul lui 2013 o petiţie de interzicere a fumatului în toate spaţiile publice închise din Cluj-Napoca. Demersul său pornea de la faptul că România este una din ultimele ţări din Europa unde se admite fumatul în spaţii publice închise şi îşi dorea ca oraşul Cluj-Napoca să fie primul din ţară care face un pas înainte în acest sens. 

Parlamentarul afirmă că a avut însă şi alte puncte de referinţă pentru preluarea ideii ca proiect legislativ. „Aveam şi experienţa din multi-naţională, unde nu se fuma, de asemenea în toate schimburile de experienţă în străinătate am văzut că la ei nu se fumează în spaţiile închise”, a explicat Aurelia Cristea. Ea a mai arătat că şi în piaţa asigurărilor private, domeniu în care are experienţă, faptul că posesorul unei poliţe fumează e considerat un factor de risc şi creşte valoarea poliţei.

Parlamentarul a precizat că prin prisma amendamentelor sale, adoptate la pachetul cu proiectul de lege, nu se va mai fuma în niciun spaţiu public închis, dar nici în spaţiile închise de la locul de muncă, pe taxi-uri, în transportul comun, în şcoli şi în locurile de joacă pentru copii, fie spaţii închise sau deschise.

Aurelia Cristea a declarat că unul din amendamentele sale prevede şi abrogarea prevederilor prin care patronii unor baruri ar fi putut păstra specificul de loc pentru fumat dacă ar fi anunţat acest lucru, astfel că măsura respectivă nu va fi permisă.

„În primul rând proiectul acţionează preventiv în scopul sănătăţii noastre, în special a tinerelor generaţii, iar ca mesaj este cel al importanţei existenţei unei norme sociale, care ne transmite că trebuie să ne respectăm unii pe alţii şi pentru asta să respectăm reguli”, a sintetizat parlamentarul.

Exemplu de bune practici

Modul în care s-au desfăşurat etapele proiectului său legislativ, ale cărui texte au fost adoptate ca şi amendamente la noua Lege anti-fumat reprezintă un exemplu de bune practici, subliniază deputatul clujean.

Deşi se bucură de reuşită, văzând-o ca pe o politică de sănătate publică benefică, parlamentarul consideră că activitatea sa din cadrul Comisiei de Buget-Finanţe este punctul de refeinţă al actualului său mandat, fiind implicată în modul de elaborare a Codului Fiscal, politicile fiscale şi bugetare.

Preşedintele PSD Cluj-Napoca

Aurelia Cristea are 47 de ani şi este de loc din comuna Bucea, judeţul Cluj. A lucrat mai întâi  ca şi contabil, iar începând cu 1997 a activat în domeniul asigurărilor. Între 2006-2010 a fost membru în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, timp în care activitatea sa politică a fost suspendată. Este licenţiată şi absolventă de master în Management, efectuând de asemenea un curs post-universitar la Colegiul Naţional de Apărare, Universitatea Naţională de Apărare Bucureşti.
 

Membru al organizaţiei de tineret a PSD în 1999, în 2010 a fost aleasă vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a partidului. A fost consilier judeţean pentru câteva luni, până în decembrie 2012 când a câştigat un mandat de deputat în Parlamentul României.


Din 5 martie 2014 a fost numită ministru delegat pentru Dialog Social şi Relaţia cu Societatea Civilă, funcţie în care a rămas până la restructurarea guvernului din acel an. În toamna acestui an Aurelia Cristea estea fost aleasă preşedinte al PSD Cluj-Napoca, după ce anterior a ocupat funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei, propunând o apropiere mai mare de societatea civilă şi mediul academic. 

Potenţial candidat la Primărie

Aurelia Cristea este văzută ca potenţialul candidat al PSD la Primăria Cluj-Napoca, preşedintele organizaţiei judeţene Cluj, Remus Lăpuşan, menţionând că în mod obişnuit preşedinţii de organizaţii locale candidează în comunităţile respective. Până acum deputatul nu a negat posibila sa candidatură, menţionând însă că are nevoiee de o echipă pentru Consiliul Local.
 

Întrebată de Adevărul dacă reuşita cu proiectul anti-fumat îi dă elan pentru a o eventuală candidatură, Cristea a admis că desigur succesul iniţiativei reprezintă un impuls pozitiv, dar că este mai concentrată pe proiecte punctuale, decât în a-şi fixa un obiectiv de acest gen.

Clujul, primul oraş din ţară care spune „Nu“ fumatului. Un lector universitar vrea să interzică fumatul în spaţiile publice închise. Patronii de localuri şi parlamentarii îl susţin

Un deputat din Cluj cere, printr-un proiect de lege, interzicerea fumatului în spaţii publice închise

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite