Cercetătoarea premiată de Barack Obama şi inclusă în top 100 de cercetători ai Americii va deveni cetăţean de onoare al Clujului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătoarea Rada Flavia Mihalcea va primi joi seara, 7 august, din partea primarului Clujului titlul de cetăţean de onoare al oraşului. Clujeanca s-a făcut remarcată în lumea ştiinţifică din SUA prin cercetări în domeniul inteligenţei artificiale, al interacţiunii dintre om şi maşină şi al regăsirii de informaţii. Ea a participat şi la dezvoltarea unor proiecte pentru giganţi ca Google şi Microsoft.

Rada Flavia Mihalcea a absolvit, în anul 1997, Facultatea de Automatizări şi Calculatoare din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.  După ce a obţinut titlul ştiinţific de doctor în automatizări şi calculatoare, devine profesor asociat şi cercetător la Universitatea din Michigan, unde lucrează şi în acum.

Profesorii săi de la Cluj îşi amintesc de ea ca fiind unul dintre cei mai străluciţi studenţi ai universităţii din Cluj. "A terminat cu o medie aproape de 10 curat. Categoric, a făcut parte din elită", spune fostul rector al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, Radu Munteanu. După un an, Rada Flavia Mihalcea a plecat la doctorat in SUA, potrivit unui material apărut, în iulie 2009, în România Liberă.

Aceasta s-a făcut remarcată în lumea ştiinţifică din Statele Unite prin cercetări în domeniul procesării limbajului natural, al inteligenţei artificiale, al interacţiunii dintre om şi maşină, al regăsirii de informaţii, al învăţării automate aplicate.
Ea a participat la dezvoltarea unor proiecte pentru giganţi precum companiile Google ori Microsoft.  Rada Flavia Mihalcea a susţinut un masterat la Southern Methodist University din Dallas şi un doctorat în comunicare la Universitatea Oxford.

În iunie 2009 a fost premiată de preşedintele american, Barack Obama şi a fost inclusă pe lista celor mai buni 100 de tineri cercetători din Statele Unite ale Americii, lista fiind alcătuită de specialişti din nouă agenţii guvernamentale. Rada Flavia Mihalcea a primit distincţia din mâinile preşedintelui american, în cadrul unei fastuoase ceremonii organizate la Casa Albă.

Clujeanca a primit numeroase distincţii pentru munca sa, inclusiv Premiul Grigore Moisil al Academiei Române, acordat pentru lucrări în „domeniul prelucrării limbajului natural în documente nestructurate”.  

Primarul Clujului, Emil Boc, îi va conferi cercetătoarei Rada Flavia Mihalcea titlul de „Cetăţean de Onoare al municipiului Cluj-Napoca” în cadrul unei ceremonii care va avea loc joi, 7 august, de la ora 19.00, în incinta clădirii Casino din Parcul Central.

Mai puteţi citi:

Ultimul discipol al lui Emil Racoviţă este cetăţean de onoare al Clujului
 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite