Cel mai mare pelerinaj din ţară ajunge pe 85.000 de scrisori. Romfilatelia va emite o colecţie de timbre dedicată „Icoanei făcătoare de minuni de la Nicula”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mănăstirea Nicula din Cluj, cel mai important loc de pelerinaj din România de sărbătoarea Sfintei Maria, este subiectul unei emisiuni speciale de mărci poştale. Imagini cu „Icoana făcătoare de minuni” de la Nicula, despre care se spune că a lăcrimat timp de 28 de zile, şi cu mănăstirea vor apărea pe 85.000 de timbre.

„Maica Domnului cu pruncul” astfel este intitulat timbrul pe care Romfilatelia îl va scoate pe piaţă pe 15 august şi care înfăţişează „Icoala făcătoare de minuni” de la mănăstirea Nicula, în judeţul Cluj. Aici are loc în fiecare an de Sărbătoarea Sfintei Maria unul dintre cele mai mari pelerinaje din ţară. Romfilatelia a dedicat evenimentului o emisiune specială de mărci poştale. „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2015 drept Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi. Pentru a omagia în mod deosebit acest eveniment, Romfilatelia dedică o emisiune de mărci poştale Mănăstirii Nicula şi pelerinajului la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului aflată în acest sfânt lăcaş”, arată reprezentanţii Romfilatelia. 

„In primul rând, trebuie spus că Romfilatelia este o ambasadă culturală care face cunoscute valorile care definesc poporul român. Ne bucură că în circuitul mare al timbrelor vor fi incluse elemente şi simboluri din Transilvania  şi din Arhiepiscopia noastră”,

Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului.

Timbrele –ambasadori culturali  

„In primul rând, trebuie spus că Romfilatelia este o ambasadă culturală care face cunoscute valorile care definesc poporul român. Ne bucură că în circuitul mare al timbrelor vor fi incluse elemente şi simboluri din Transilvania  şi din Arhiepiscopia noastră”, a declarat pentru „Adevărul”, Bogdan Ivanov (foto dreapta), purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului.

bogdan ivanov

El a susţinut că din câte ştie este prima astfel de emisiune de mărci poştale dedicată pelerinajului de la Nicula. „Timbrele au fost văzute şi de reprezentanţii Mitropoliei, le-am văzut şi eu şi mi se pare că sunt în regulă. Imaginea incoanei a fost luată de echipele de la Romfilatelia care s-au deplasat la mănăstire”, a mai precizat Ivanov. 

Istoria icoanei

„Icoana Maicii Domnului cu Pruncul a fost pictată în anul 1681, de către preotul Luca, din localitatea Iclod. În anul 1694, satul Nicula trece în proprietatea câtorva mici nobili români localnici, printre aceştia aflându-se şi  

Ioan Cupşa, cel care va cumpăra pentru biserica din comunitatea sa icoana Maicii Domnului de la preotul Luca şi pe care o va încredinţa mai apoi mănăstirii din deal. Cinci ani mai târziu avea să ia naştere unul dintre cele mai spectaculoase fenomene ale spiritualităţii şi culturii transilvănene, pelerinajul de la Mănăstirea Nicula, bazat pe o importantă consemnare a vremii:<<icoana Maicii Domnului cu Pruncul, aflată astăzi la Nicula, a lăcrimat în mod continuu, între 15 februarie şi 12 martie 1699>>”, se arată în descrierea emisiunii de timbre dedicată pelerinajului. 

Ce timbre conţine colecţia şi cât costă 

Emisiunea de mărci poştale dedicată pelerinajului de la Nicula conţine două tipuri de timbre. Icoana pe lemn a Maicii Domnului cu Pruncul (sec. XVII), ilustrată pe timbrul emisiunii cu valoarea nominală de 1,00 leu şi imaginea bisericii de lemn de la Mănăstirea Nicula, lăcaş de cult păstrător al minunii lăcrimării Fecioarei - timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei.  

Emisiunea este completată de un plic prima zi şi un set de două maxime, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre, minicoala de 8 timbre + 1 vinietă şi blocul de 2 timbre + 3 viniete (în album filatelic). Vor fi printate 85.000 de timbre, conform informaţiilor tehnice ale emisiunii.

Produse speciale: plicul cu stampilă în folio aur

Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 310 exemplare şi este echipat cu blocul emisiunii şi plicul „prima zi” cu ştampila „prima zi” în clar, în folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 310.

 Blocul emisiunii are o formă specială ce oglindeşte forma solară a iconostasului. Acesta se regăseşte în biserica mare a Mănăstirii Nicula şi este o piesă de o frumuseţe rară, unicat în Răsăritul ortodox. 
Iconostasul care împodobeşte biserica este sculptat în lemn de tei de către meşterul Samuil Keresteşiu, la 1938 şi are în centru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

cluj

Călătorie în Transilvania prin intermediul timbrelor

„Mărcile poştale ale emisiunii invită la o călătorie emoţionantă în zona Transilvaniei, sursă de idealitate şi reculegere, însufleţind privitorul să descopere simbolul sacru al Clujului, Mănăstirea Nicula, străveche vatră de spiritualitate ortodoxă şi românească, cunoscută ca unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din spaţiul românesc”, se arată în descrierea colecţiei. 

„Mănăstirea Nicula este astăzi cel mai mare centru de pelerinaj din România. Spre ea se îndreaptă zi de zi lungi convoaie de credincioşi din toate zonele ţării, în duminici şi în sărbători, dar mai ales la sărbătoarea iubită de poporul român, Adormirea Maicii Domnului, numită şi Sfânta Marie Mare, prăznuită la 15 august (zi recunoscută de statul român ca zi de sărbătoare naţională).       

 În preajma hramului, timp de câteva zile, credincioşii veniţi din toate colţurile ţării, dar şi din afara acesteia, priveghează toată noaptea cu lumânări aprinse, cântând imnuri de laudă, în întâmpinarea zilei celui mai mare praznic al Maicii Domnului, a sărbătorii bisericii şi a icoanei făcătoare de minuni”, mai susţin reprezentanţii Romfilatelia.  

         

De ce este specială icoana de la Nicula

„Toate icoanele sunt făcătoare de minuni şi ajutătoare omului credincios, însă icoana Maicii Domnului de la Nicula i-a apropiat pe oameni în mod deosebit, atât prin nenumăratele minuni şi vindecări care s-au petrecut acolo, cât şi prin lacrimile minunate pe care icoana le-a vărsat în mod miraculos de mai mult ori. 

cluj

Minunile săvârşite de icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula cultivă în sufletele credincioşilor care vin la pelerinaj sentimente de apropiere şi de evlavie faţă de aceasta, dar şi simţământul puternic că toţi oamenii suntem fii ai Maicii Domnului”,  concluzionează reprezentanţii Romfilatelia în descrierea colecţiie. 

Începând cu ziua de sâmbătă, 15 august 2015, emisiunea de mărci poştale Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

Citeşte şi

Mii de pelerini la Nicula. Mitropolitul Clujului: "Toate poruncile le încălcăm. Porunca a şasea spune să nu ucizi şi se fac atâtea avorturi. Maica Domnului e tristă"

Nicula şi poveştile ei. Două Mării, mamă şi fiică, pelerine de-o viaţă, cer Fecioarei Maria un prunc

UPDATE FOTO VIDEO Cel mai mare pelerinaj din Transilvania. Mitropolitul Clujului: "Familia tradiţională se află în criză"

FOTO Nicula lui Bartolomeu Anania. Povestea casei unde fostul mitropolit a terminat de tradus Biblia

Paşte la mănăstirea Nicula, cel mai cunoscut loc de pelerinaj din Transilvania

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite