Cei doi turişti americani, despre ţările din Balcani: în România „oamenii put“, iar în Bulgaria „oamenii sunt frumoşi, litoralul e ca în Caraibe“

Cei doi turişti americani, despre ţările din Balcani: în România „oamenii put“, iar în Bulgaria „oamenii sunt frumoşi, litoralul e ca în Caraibe“

Cei doi americani au ajuns la Plovdiv, în Bulgaria. FOTO: the budgetsavvytravellers

Harry şi Audrey, călătorii americanii care au „enervat” România, au vizitat şi ţările vecine, Bulgaria, Serbia, Croaţia. În Bulgaria au avut cele mai mult aventuri neplăcute, fiind implicaţi chiar şi într-un scandal într-un autocar încins, dar atitudinea lor faţă de ţară a fost surprinzătoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Întrucât filmuleţele despre România postate pe YouTube de Harry şi Audrey, cei doi călători americani care fac turul lumii, au provocat multe comentarii negative la adresa celor doi vloggeri, am vrut să vedem cum prezintă The Budget Savvy Travellers alte ţări din Balcani în care au fost. În ţara pe care au vizitat-o înaint de a venit în România, Bulgaria, au avut parte de destul de multe peripeţii. Primul episod  din ţara vecină este intitulat „În ce ne-am băgat?” şi este filmat în gara din localitatea sârbească Nis, aşteptând trenul spre Sofia, care a întârziat o oră şi jumătate.
 
„Am vorbit cu un localnic despre călătoria cu trenul şi a zis că e de rău. Când un localnic îţi spune asta, înseamnă că asa este”, spune Audrey. După ce în final trenul a pornit, Harry o întreagă, văzând-o agasată: „Câte grade sunt în tren?” „Vreo 110 grade. E foarte cald”, a răspuns ea. Cei doi ajuns seara la Sofia şi concluzionează: „Dacă asta e Bulgaria, wow? A durat opt ore să ajungem, deşi trebuia să dureze cinci ore. Totul a fost în întârziere tot timpul. Trenul nu avea aer condiţionat”.

 

„Ne-am luat la bătaie în autocar”

 
Într-unul dintre episoade, intutulat „Ne-am luat la bătaie în autocar”, americanii povestit despre drumul spre oraşul Veliko Târnovo. Se aflau într-un autobuz fără aer condiţionat, în care ventilaţia se făcea print-o singură trapă deschisă. „E mai cald ca în iad, toată lumea moare de căldură şi doamna aceasta vrea să închidem trapa, dar nu vom face asta”, spune Harry. A urmat o scenă de film de comedie: „doamna nebună închidea geamul, eu îl deschideam, ea îl închidea, eu îl deschideam. Ciudat a fost că toată lumea murea de cald dar numeni nu spunea nimic. Am început să ne certăm. Ea nu înţelegea ce ziceam noi, noi nu o înţelegeam pe ea”. Harry a încarcat s-o intimideze pe „doamna nebun” filmând-o, dar până la urmă s-a găsit soluţia: femeia şi-a schimbat locul. 
 

„O pierdere de timp”

 
O altă aventură au avut în drum spre Kazanlak.  După ce au luat bilete de tren, au aflat că locomotiva era stricată şi au fost îndrumaţi spre autobuz. „A venit un autobuz vechi de vreo 100 de ani”, spune Harry. „Miroase ca un parc de rulote şi arată ca o rulotă veche”, l-a completat Audrey. Ajunşi în Kazanlak, după ce au plătit 3 dolari să vadă mormântul tracic, Harry spune: „Am bătut atâta drum şi am găsit aici... o copie a mormântului tracic, care este fapt destul de mică”. „O pierdere de timp”, a completat Audrey.  Aflaţi într-un apartament închiriat prin AIRBNB pe litoralul Mării Negre, la Varna, cei doi americani au fost nevoiţi să ia apă din piscina de la parter pentru a o folosi la toaletă întrucât instalaţia era temporar stricată. 
 

Bulgaria, oameni frumoşi şi cartofi prăjiţi

 
La fel ca şi în România, au avut şi cuvinte de laudă pentru diferite obiective din Bulgaria, mai ales pentru staţiunile de la litoralul Mării Negre. 
 
În ultima zi în ţara vecină, concluzia a fost: „E ultima noastră zi în Bulgaria, este ultima zi în care să ne putem bucura despre lucrurile pe care le iubim în Bulgaria, oamenii frumoşi, arhitectura, minunaţii cartofi prăjiţi cu brânză, salata şopska”. De asemenea, pe site a apărut un material special de prezentare a staţiunilor de la Marea Negară, în care cei doi recomandau călduros litoralul bulgăresc arătând ca are ceva din Tailanda, iar într-o fotografie se întrebau: "Oare suntem în Caraibe? Nu, suntem în Bulgaria". În schimb, la plecarea din România, mesajul celor doi a fost „Scoateţi-mă din România”, fiind supăraţi pe trenurile care circulă cu 30 de kilometri la oră, despre oamenii din trenuri care put, despre locuinţa închiriată la Cluj, care era murdară, despre faptul că „în România semnele sunt întotdeauna greşite, oamenii greşesc tot timpul, totul este greşit tot timpul în România”.  
 

Despre Croaţia şi Serbia

 
Despre Croaţia, cei doi călători au numai cuvinte de laudă: „Să ştiţi că ţara asta este locul nostru preferat. Munte, ocean, Marea Mediterană, climă meditareaneană. Răspunde tuturor aşteptărilor noastre”. La plecarea din Serbia, Audrey arăta: „Din păcate am ajuns la ultima zi în ţara aceasta. O să sumarizăm Serbia în trei clipuri pentru voi: „muzica şi cultura cafenelelor nonstop. Numărul doi (în filmare sunt prezentate mai multe tinere în fuste mini şi pantaloni scurţi). Şi numărul trei: <<oamenii aceştia nu dorm niciodată>>“. 
 
 
Citeşte şi
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: