Ce pedeapsă a primit românul care şi-a incendiat Mercedesul şi a împărţit bani pe stradă, la Dublin. Explicaţia ilară pe care a dat-o autorităţilor irlandeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Strugurel Lingurar. FOTO: Facebook
Strugurel Lingurar. FOTO: Facebook

Strugurel Lingurar, vloggerul român care a postat un videoclip pe Facebook în care arată cum şi-a incendiat maşina pe o plajă din Irlanda, a apărut în faţa unui tribunal din această ţară.

Românul a recidivat la scurt timp şi a postat un nou clip bizar în care apare în timp ce împarte suma de 5.000 de euro trecătorilor, pe o stradă din Dublin. Gesturile sale deplasate nu au rămas fără urmări. Clipurile sale au fost urmărite atunci de sute de mii de oameni şi a primit zeci de share-uri. Însă i-au adus şi probleme, recent.

Dublin Live scrie că Strugurel Lingurar a fost amendat de Tribunalul Drogheda cu 400 de euro, iar în plus va trebui să plătească şi costurile ridicării resturilor maşinii, 160 de euro. Asta după ce o femeie l-a reclamat după ce l-a văzut când şi-a incendiat maşina, un Mercedes E 220.

Strugurel, care şi-a recunoscut vina, a încercat să-l înduplece totuşi pe judecător. Prin vocea avocatului a transmis că şi-a distrus maşina după ce a fost surprins de soţia sa cu o amantă şi că a făcut acest gest pentru a-i arăta soţiei că regretă ceea ce a făcut. Explicaţiile nu au avut darul să-l convingă prea mult pe judecător. Acesta din urmă  a calificat gestul românului drept „incredibil de prostesc”şi i-a explicat că lucrurile s-ar fi putut termina şi mai prost dacă ar fi explodat rezervorul maşinii, iar trecătorii ar fi riscat să fie răniţi. 

Citeşte şi

VIDEO Un român s-a filmat împărţind 5.000 de euro pe străzile din Dublin

VIDEO Cum îşi explică gestul românul care a aruncat cu mii de euro pe stradă, după ce şi-a incendiat în prealabil maşina

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite