Ce mâncau ţăranii români în secolul XIX: „Preferă să le moară copiii decât să-i spurce în post cu lapte sau ouă. Moartea e mai miloasă decât dogmele bisericeşti”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ţăranul român din secolul XIX ţinea post mai bine de jumtătate din an, hrănindu-se cu mămăligă în toate combinaţiile posibile: cu ceapă, cu praz, cu murături, cu varză acră, cu usturoi, cu prune. Regimul vegetarian, complet inadecvat, era şi mai sever din cauza „dogmelor religioase nemiloase“, susţin medicii citaţi în lucrarea „România Medicilor“, a istoricului clujean Constantin Bărbulescu.

„Hrana ţăranilor este sobră, neîngrijită şi neregulată, căci constă mai mult în mămăligă făcută din făină de porumb, pe care o întrebuinţează ca pâine, iar în zilele de post, numai cu sare, cu ceapă sau cu usturoi. Uneori gătesc şi bucate făcute cu diverse ierburi, numai cu apă şi puţină făină sau din ciuperci şi fructe sălbatice adunate din vreme şi uscate; mai rar gătesc fasole bob sau varză acră.


Cu acest sobru şi sărăcăcios nutriment trăiesc două din trei părţi ale anului, încât trupurile lor robuste slăbesc, iar cele debile şi copiii cad la boale gastrice. În restul timpului, numai trei luni de dulce mănâncă ceva mai mult: lapte acru, brânză vârtoase, ouă şi peşte, mai ales sărat, care le place mult; foarte rar carne, pe care o gătesc simplu de tot, numai cu apă şi puţină ceapă ori friptă. Băutura lor la masă este numai apa curată, dar pe când se duc la câmp sau alte lucrări unii beau puţină ţuică”, scrie la 1830 medicul Constantin Caracaş, primul care a sintetizat obiceiurile alimentare ale ţăranilor din secolul al XIX-lea.

Este unul dintre textele despre viaţa ţăranului român apărute în cartea istoricului şi etnografului clujean Constantin Bărbulescu -  “România Medicilor. Medici, ţărani şi igienă rurală în România de la 1860 la 1910”, apărută la Editura Humanitas. Cartea cuprinde mărturiile unor medici despre mai multe aspecte ale vieţii ţăranilor: iginenă, locuinţă, nutriţie, alcool. 

„Mai jumătate din zilele anului, românul posteşte; Şi ce post? Legumi fierte şi mămăligă: un regim vegetal în adins comendat pentru a slăbi puternile, amortifica corpul! Cîţi inşi postesc mâncând numai mămăligă cu ceapă sau oţet sau mujdei, adică oţet în care s-a pisat usturoi! Castraveţii acri şi varza murată în sare joacă un rol însemnat în mâncarea de post a omului muncitor”

Ion Ionescu de la Brad, medic român din secolul XIX

calarasi mamaliga

Ceapă cu mămăligă, praz cu mămăligă, usturoi cu mămăligă...

Doctorul Manolescu susţine, în 1895: „A mânca ceapă cu mămăligă, sau praz cu mămăligă, sau murături cu mămăligă, sau varză acră cu mămăligă, sau usturoi cu mămăligă, sau terci cu mămăligă, sau castravete verde cu mămăligă, sau prune (chiseliţă) cu mămăligă, sau lăstari de viţă şi aguridă cu mămăligă etc. Exemple ce se văd des şi în toate regiunile ţării este a mânca după un sistem vegetarian sărac şi prin urmare a se asemăna cu un ierbivor ce se hrăneşte cu vegetale tocate, măcinate sau fierte”.  
 

„Din cauza regimului ce duce acum, unit abuzului ce fac de ierburi şi poame necoapte şi de rea calitate rezultă o influenţă tristă asupra fizicului şi moralului său precum şi asupra progeniturii sale. Aceasta dar este cauza slăbiciunei, moribidităţii, mortalităţii şi mai ales a puţinei rezistenţe la muncă şi chiar a lenei sale involuntare”, scrie C.I. Istrati în 1880. 
 

Medicul Ion Ionescu de la Brad se îngrozeşte când pune în balanţă munca şi mâncarea ţăranului. „Mai jumătate din zilele anului, românul posteşte; Şi ce post? Legumi fierte şi mămăligă: un regim vegetal în adins comendat pentru a slăbi puternile, a mortifica corpul! Cîţi inşi postesc mâncând numai mămăligă cu ceapă sau oţet sau mujdei, adică oţet în care s-a pisat usturoi! Castraveţii acri şi varza murată în sare joacă un rol însemnat în mâncarea de post a omului muncitor. Dar şi când mănâncă de dulce, el tot mai mult posteşte în înţelesul popoarelor occidentale; căci el mănâncă ouă, lapte şi brânză. Cu un ou muncitorul nostru face un prânz! Carne mănâncă rar şi când mănâncă atunci primăvara este de miel, toamna de vacă şi iarna de porc. Obişnuit, carnea o mănâncă sub formă de pastramă, adică zvântată de toate sucurile ei şi uscată” (1868).

image

De Crăciun, familia Crivei a mâncat hrana păsărilor de curte

Principala cauză a alimentaţiei deficitare era sărăcia cruntă în care trăiau ţăranii. Subinspectoru Ch. Laugier raportează, în 1905, o intoxicaţie alimentară colectivă din comuna Popeşti, judeţul Iaşi: „În comuna Popeşti, la extremitatea satului dinspre răsărit, în o mizerabilă cocioabă trăieşte un sărman sătean în vârstă de 40 de ani, Vasile Crivei împreună cu nevasta sa şi patru copii – Maria, 8 ani, Sultana – 10 ani, Gheorghe – 5 ani, Dimitrie – 2 ani”. Familia Crivei este atât de săracă încât nu are nici după ce bea apă. A doua zi de Crăciun rezerva de porumb a familiei este terminată şi tradiţionalul porc nu există. După două zile de post negru, „nenorocita mamă“ recurge la transformarea hranei păsărilor de curte în hrană umană: macină „nişte rămăşiţe de orz, ovăz şi grâu amestecate şi rămase de pe urma maşinii de treierat pe care le păstra pentru a le da la păsări”. Obţine din acest amestec o făină „murdară, negricioasă, grosieră din care face mămăligă” (Laugier 1905). În scurt timp, cu toţii se îmbolnăvesc şi-şi pierd cunoştinţa. Povestea se termină la spitalul rural din Podul Iloaiei, unde pacienţii după îngrijiri medicale îşi revin în simţiri şi, în câteva zile, sunt complet restabiliţi. 
 

Medicul Nicolae Lupu a calculat, într-o lucrare publicată în preajma Răscoalei de la 1907, raţia zilnică a materiilor alimentare consumate de un eşantion de 150 de ţărani dintr-un sat din judeţul Fălciu: „1000 grame de făină de păpuşoi; 50 grame făină de orz; 20 grame grâu sub diferite forme; 40 grame de carne; 20 grame lapte (o lingură); 5 grame de ouă (la 10 zile un nou); 115 grame curechi (zamă de varză); 800 grame borş”. 

„Intrând după aceea în alt sat – alt arendaş evreu- (...) văd o harabă ce ducea un mare bolovan de mămăligă tare ca piatra şi o putină de castraveţi muraţi; era hrana pentru oamenii de la maşină în zi mare de vară şi zi de dulce”

Nicolae Lupu, medic român din secolul XIX.

Exploataţi de proprietari şi arendaşi

Alimentaţia oferită ţăranilor de proprietari şi arendaşi în timpul muncilor agricole era şi mai catastrofală. „Intrând după aceea în alt sat – alt arendaş evreu - (...) văd o harabă ce ducea un mare bolovan de mămăligă tare ca piatra şi o putină de castraveţi muraţi; era hrana pentru oamenii de la maşină în zi mare de vară şi zi de dulce. Flăcăoanul de la boi îmi spuse-n taină: <<să vii domnule, sara, că pentru seară are mămăligă amară ca fierea şi neagră ca pământu, de-i e şi lui ruşine să ne-o deie ziua>>”, relatează doctorul Nicolae Lupu în 1906. El îi critică dur pe medicii care susţin că ţăranii sunt leneşi. „Leneşi, domnule, zici. D-apoi cine ară, cine calcă ogoarele de mii şi mii de ori, cine seceră, trecând prin mâni toate firele grâului aceste lanuri cât le cuprinzi cu ochii? Noi doară, nu Dumnealor!”. 
 

Se pare totuşi că unele schimbări pozitive s-au făcut în alimentaţia ţăranilor la începutul secolului XX. Radu Chernbah, medic la spitalul comunal din Huşi, desfiinţează întregul discurs medical despre alimentaţia ţărănească de la doctorul Constantin Caracaş până în momentul în care scrie: „Este o idee greşită că hrana ţăranului nostru, se înţelege a celui gospodar, nu chiar fruntaş- ar fi indigestă, rea, proastă şi negustoasă. (...) Sătenii au feluri de mâncare foarte hrănitoare şi de n-ar fi aşa cum de s-ar explica atunci, la majoritatea dintre ei, sănătatea exuberantă a trupului lor, puterea de rezistenţă la muncă, unită cu acea solidă a minţii”, Chernbah, 1905.

Ţăranii posteau mai bine de jumătate de an

Medicii susţin că postul are efecte profund negative asupra sănătăţii ţăranilor. Perioadele de post sunt prea numeroase: postul Crăciunului, postul Paştilor, postul Sfântului Petru, postul Sfintei Marii, la care se adaugă toate miercurile şi vinerile, iar uneori şi fiecare zi de luni a săptămânii. Numărul zilelor de post ajunge până la 225, conform doctorului A. Urbeanu. De asemenea, perioadele în care se ţine post nu sunt corelate cu muncile agricole. „În loc ca primăvara, când, slăbit din iarnă, trebuie să înceapă o muncă excesivă de şepte-opt luni de zile, în loc de a căuta să-şi aleagă în alimentaţie substanţe echivalente fânului sau orzului ce îl dă calului său, el din contră se supune unui regim de paie, de substanţe cu totul nehrănitoare, în timp de 7 săptămâni!”, spune medicul C.I.  Istrati în 1880. În schimb, în perioada Crăciunului, când ţăranul nu munceşte, se bucură de cel mai bogat regim în substanţe hrănitoare. 

„Locuitorii din Gheboaia şi Finta ţin cu mare sfinţenie la posturi. Am găsit aici ţărani şi ţărance care mi-au spus că mai bine preferă să le moară copiii decât să-i spurce în post cu lapte sau ouă”

C.I.  Istrati, medic de secol XIX.

„Şi moartea e mai miloasă decât dogmele bisericeşti”

Ţăranii respectă postul cu sfinţeniei şi îl impun şi copiilor de la vârste fragede. „Locuitorii din Gheboaia şi Finta ţin cu mare sfinţenie la posturi. Am găsit aici ţărani şi ţărance care mi-au spus că mai bine preferă să le moară copiii decât să-i spurce în post cu lapte sau ouă”, scrie Istrati. Relatările lui sunt confirmate şi de doctorul I.S. Mendonini în 1892: „la consultaţiunile gratuite ale Spitalului Brâncovenesc, nenumărate ţăronci al cărăra lapte înţărcase din cauza insuficienţei nutriţiunei şi care veneau cu copii bolnavi, 90% de boli ale aparatului digestiv erau provocate de postul cu care chinuiau acesste nenorocite fiinţe. Majoritatea acestor copii marasmatici sucomba în urma acestor maladii”. 

Şi doctorul A Urbeanu critică, în 1901, dogmele religioase pe care ţăranii le respectau cu sfinţenie: „E un chin să urmez mai departe pe această temă şi să arăt cu cifre summumul mizeriei ce trebuie să îndure copiii de ţărani, aceste fiinţe nevinovate în adăstare ca moartea să se milostivească şi să-i ierte. Şi moartea e mai miloasă decât dogmele bisericeşti, decât legile noastre, decât dragostea celor tari pentru sclavul umil”. Doctorul Nicolae Lupu a realizat şi o statistică din care rezulta că în intervalul 1870-1897, vârful mortalităţii a fost atins în luna martie, lună care în cei mai mulţi ani coincinde cu Postul Paştelui. 

Ce spune nutriţionistul

Profesorul Nicolae Hâncu (foto dreapta), medic primar diabet nutriţie şi boli metabolice, specialist în nutriţie şi Preşedintele de Onoare al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, a susţinut că alimentaţia ţăranilor din secolul XIX era deficitară şi nu este recomandabilă astăzi. „Nu aş recomanda un asemenea regim astăzi. Erau două extreme, cei care nu aveau o condiţie economică bună se denutreau din cauza sărăciei, iar cei care aveau o condiţie economică bună mâncau nesănătos făcând abuz”, susţine nutriţionistul. 

„Sărăcia întreţine ignoranţa, iar ignoranţa – practicile religioase”

Concluzia lui Constantin Bărbulescu, autorul cărţii „România medicilor”, este că cei trei piloni ai alimentaţiei deficitare sunt sărăcia - care-l împiedică pe ţăran să-şi procure alimente de origine animală, ignoranţa- care se opune îmbunătăţirii regimului său, chiar şi atunci când acest lucru ar fi posibil şi religia – care îl condamnă prin post la mai mult de o jumătate de an la un regim strict vegetal. „Sărăcia întreţine ignoranţa, iar ignoranţa – practicile religioase. Din acest cerc vicios se iese greu”, conchide Bărbulescu.
 

Autorul susţine că cei mai mulţi dintre medicii citaţi priveau ţăranii din perspectia „sălbaticului” care trebuie schimbat. Bărbulescu identifică două motive pentru care medicii au zugrăvit această imagine negativă a ţăranului român. Pe de o parte „medicii creează o imagine cu un scop precis, una pentru uzul elitei politice; ei atrag atenţia asupra marilor probleme sociale, transformate în probleme igienice şi sanitare, din lumea ţărănească, pentru a sensibiliza clasa politică faţă de nevoile acestei imense şi copleşitoare mase rurale”.

Pe de altă parte, din ironia din textele medicilor reiese dispreţul acestora pentru ţărani: „medicul, ca şi o bună parte a elitei de altfel, îi consideră pe ţărani o specie inferioară de fiinţe inculte, îndărătnice, leneşe, răuvoitoare, care, din păcate, constituie 80% din populaţia României şi care trebuie deci transformată, modernizată şi, în cele din urmă, civilizată”. 

Citeşte şi

Ţăranii români din secolul al XIX-lea: violul şi incestul erau foarte dese, iar casele erau doar nişte găuri în pământ, unde familia stătea înghesuită

Ţăranul român din secolul al XIX-lea, văzut de medicii vremii: „Nu face baie niciodată. Un strat gros de murdărie stă întodeauna pe piele. Miroase greu“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite