Ce efecte are combinarea sportului cu consumul de marijuana. „Există date şi ipoteze interesante, dar nu multe au fost testate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Combinaţia canabis - sport a fost analizată de către cercetători. FOTO: Shutterstock
Combinaţia canabis - sport a fost analizată de către cercetători. FOTO: Shutterstock

Opt din zece utilizatori de marijuana din statele americane unde consumul de canabis este legal spun că obişnuiesc să consume drogul cu puţin timp înainte sau după exerciţiile fizice, arată un studiu al cercetătorilor Universităţii Colorado.

Cei mai mulţi dintre participanţii la studiu spun că acest obicei îi motivează să facă mişcare, îi ajută să se bucure mai mult de exerciţiile fizice practicate, iar recuperarea după efort se face mai uşor, rezultă din cercetarea specialiştilor de la Universitatea Colorado din Boulder, arată Science Daily. Lucrarea, publicată zilele trecute în revista „Frontiers in Health Public”, este printre primele de acest gen care explorează legătura complicată între consumul de canabis şi activitatea fizică. În timp ce mulţi presupun că prima activitate menţionată o împiedică pe cea din urmă, datele sugerează altceva.

„Există un stereotip conform căruia consumul de canabis îi determină pe oameni să fie leneşi şi inactivi din punct de vedere fizic, dar aceste date sugerează că nu este cazul”, a declarat autorul principal, Angela Bryan, profesor la Departamentul de Psihologie şi Neuroştiinţe la Institutul de Ştiinţe Cognitive.

Ea subliniază că nu recomandă în niciun caz utilizarea canabisului ca adjuvant pentru exerciţiile fizice. „Dovezile nu sunt încă acolo", a spus ea. „Dar, pe de altă parte, nu sunt convinsă că un astfel de obicei poate să dăuneze.”

Provoacă canabisul sedentarism?

Marijuana este acum legală pentru utilizarea în scopuri recreative în 10 state şi poate fi utilizată în scop medical în alte câteva zeci de state. Cu toate acestea, se ştie puţin despre modul în care legalizarea ar putea influenţa măsurile de sănătate publică, cum ar fi activitatea fizică şi obezitatea. Unii au speculat că utilizarea crescută ar putea agrava epidemia de obezitate alimentând un stil de viaţă sedentar. Pe de altă parte, notează autorii, Agenţia Mondială Anti-Doping interzice utilizarea canabisului în competiţiile sportive datorită potenţialului său de a îmbunătăţi performanţa. Alergătorii de ultra-maratoane folosesc uneori marijuana pentru a lupta cu greaţa şi cu plictiseală la cursele foarte lungi. Studiile epidemiologice arată că cei care consumă canabis tind să fie mai slabi, mai puţin predispuşi la diabet şi să aibă niveluri mai scăzute de zahăr din sânge.

„Există o mulţime de date şi ipoteze interesante, dar nu multe dintre ele au fost testate”, spune Bryan.

Studiu cu 600 de utilizatori: 82% au spus „da” 

Într-un prim pas spre umplerea decalajului de cercetare, ea şi colegii ei au intervievat 600 de utilizatori adulţi de marijuana în California, Colorado, Nevada, Oregon şi Washington. Printre întrbări s-a numărat „Aţi consumat canabis cu o oră înainte sau la patru ore după ce aţi făcut exerciţii fizice”. Optzeci şi două procente au spus "da".

O întrebare ulterioară pentru cei  345 de „co-utilizatori” (oameni care combină canabisul cu exerciţii fizice) a constatat că este mai probabil ca drogul să fie folosit după sesiunea de exerciţii. 67% au spus că au consumat marijuana şi după, şi înainte de sport. Dintre cei care au combinat canabisul cu sportul, 70% au spus că astfel a crescut plăcerea asociată cu exerciţiile fizice, 78% au declarat că recuperarea a fost stimulată, iar 52% au declarat că li s-a intensificat motivaţia. Doar 38% dintre participanţi au spus că le-a sporit performanţa. Unele studii anterioare de mici dimensiuni au sugerat că drogul ar putea să le dăuneze performanţei. În mod deosebit, cei care au combinat canabisul cu exerciţiile fizice au reuşit să practice cu aproximativ 43 de minute mai mult sport decât cei care nu au făcut-o.

Cum ar putea canabisul să influenţeze fiziologic activitatea fizică?

„Există dovezi care sugerează că anumite canabinoide diminuează percepţia durerii şi ştim, de asemenea, că receptorii de canabis se leagă în creier sunt foarte asemănători cu receptorii care sunt activi în mod natural în timpul alergării”, a declarat co-autorul Arielle Gillman, doctorand în laboratorul lui Bryan. „Teoretic, ţi-ai putea imagina că, dacă ar putea diminua durerea şi ar induce un nivel ridicat al „euforiei alergătorului” aceste lucruri ar putea menţine motivaţi de a practica sport”, adaugă specialistul. Cannabisul este, de asemenea, antiinflamator, care ar putea ajuta la recuperare. Studiul nu a detaliat informaţii cu privire la tipul de canabis  (comestibil, flori afumate, etc.) pe oamenii îl folosesc în paralel cu exerciţiile fizice. Autorii remarcă faptul că studiul are limitări, deoarece se referă numai la persoanele care consumă regulat canabis şi se concentrează asupra statelor în care drogul este legal.

Mai mult sport cu canabis

Mai multe studii sunt în derulare la Universitatea Boulder, în care sunt comparate nivelurile de activitate ale adulţilor în vârstă care consumă canabis cu cele ale celor care nu consumă. 

Rezultatele preliminare ale acestui studiu separat arată că, după ce au început un program de exerciţii de 16 săptămâni, utilizatorii de canabis au făcut mai mult sport decât cei care nu au beneficiat de acest program.

„Pe măsură ce îmbătrânim, exerciţiile fizice încep să doară, acesta fiind motivul pentru care adulţii mai în vârstă nu fac prea mult sport”, a spus Bryan. „Dacă canabisul ar putea uşura durerea şi inflamaţia, ajutând adulţii mai în vârstă să fie mai activi, acesta ar putea fi un alt beneficiu”, arată cercetătorii. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite