Cărturarul maghiar care a condus Transilvania, iubit de români şi de unguri: „Căutaţi mereu acei tineri care ştiu să respecte la toţi valorile”

Cărturarul maghiar care a condus Transilvania, iubit de români şi de unguri: „Căutaţi mereu acei
tineri care ştiu să respecte la toţi valorile”

Miko Imre FOTO: eme.ro

”Români, maghiari, germani, evrei, armeni sunt lumile transilvane paralele care, prin eroii lor, au scris istoria unei provincii de-a lungul secolelor”, spune istoricul clujean Attila Varga. Plecând de la această idee, ”Adevărul” vă prezintă, sub forma unui serial, personalităţi uitate din mai multe etnii şi rituri, care, prin ideile şi munca lor, pot fi considerate modele de echilibru şi toleranţă prin moştenirea lăsată Transilvaniei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Punţi de legătură între culturile transilvane (I). Prima personalitate pe care o vom prezenta cu ajutorul istoricului clujean Varga Attila, avid cercetător al francmasoneriei din Transilvania şi Banat, este Miko Imre (n. 4 septembrie 1805, Zăbala, judeţul Covasna - 16 septembrie 1876, Cluj). Acesta a fost guvernatorul Transilvaniei, în 1849 şi între anii 1860-1861, şi a înfiinţat o societate culturală unde a unit toate etniile din Ardeal.

”Într-un secol în care tehnologia de înalt nivel are puterea de a schimba lumea, iar identităţile naţionale, sub cupola globalizării, par să fie supuse unor provocări fără precedent, figurile din vremurile de altădată reprezintă încă veritabile ancore pentru suflet de care ne aducem aminte cu plăcere. Aşa ar trebui, măcar uneori.
Dincolo de bariere etnice sau confesionale, povestea lor elevată, între altele, ne reaminteşte acel adevăr de care, acum, parcă avem mai multă nevoie ca oricând: vom fi mai bogaţi şi mai puternici, dacă rămânem împreună şi învăţăm unii de la alţii, iar punţile de legătură dintre culturile noastre le vom face trainice. Sau cel puţin cam aşa sună mesajul unui vizionar din elita culturii maghiare de odinioară care i-a sprijinit pe români şi cultura lor deopotrivă...”, mărturiseşte istoricul Varga Attila (foto mai sus, credit foto: arhivă personală).

Cine a fost Mikó Imre?


Contele Mikó Imre, la fel ca şi alţi întemeiatori ai instituţiilor de cultură din spaţiul românesc, a dovedit prin tot ceea ce a întreprins că este un reper atât pentru comunităţile din care făceau parte, cât şi pentru posteritate. Contele Mikó Imre, pentru contemporanii săi, s-a impus ca un veritabil vizionar care, similar lui Széchenyi István - „cel mai mare dintre maghiari”, renumitul reformator al Ungariei din prima jumătate a veacului al XIX-lea -, a susţinut şi el, în mod intens, complicatul proces de modernizare a societăţii transilvane.

El a fost, totodată, şi unul din pionierii promovării culturii în limba naţională ca mod de conservare a identităţii în faţa politicii de germanizare impusă de habsburgi, în perioada neoabsolutistă de după momentul 1848-1849. Cei de azi, care îi analizează activitatea, văd în Mikó Imre un simbol. Este acel simbol al echilibrului, al moderaţiei, al erudiţiei şi al eleganţei lăuntrice ce ajută orice minte luminată să înţeleagă faptul că, într-un spaţiu în care convieţuiesc mai multe culturi, cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să oferi din prisosul tău şi să respecţi pentru a fi respectat.

Mikó Imre a ştiut să respecte, motiv pentru care a fost unul din cei mai renumiţi cărturari ai Transilvaniei şi ai Ungariei deopotrivă, pe care românii şi învăţaţii lor l-au respectat cel mai mult. În consecinţă, ca să ne întoarcem la imaginea care i s-ar contura, cred că ea se poate creiona în doar câteva cuvinte: Omul care chiar a ştiut să zidească punţi de legătură între culturi pentru a se îmbogăţi lăuntric, păşind pe ele cu cea mai mare deschidere...      

În ce constă moştenirea lăsată de el Transilvaniei? Dar Clujului?


Aceasta se poate vedea din activitatea sa. Între anii 1841-1843, contele Mikó Imre (foto mai jos, credit foto: wikipedia.org), la încredinţarea Dietei transilvane, s-a ocupat de direcţiunea Teatrului Naţional din Cluj, iar apoi, după încheierea revoluţiei paşoptiste a devenit guvernator al Transilvaniei în locul lui Teleki József. După încheierea dualismului austro-ungar, a fost ales deputat în Dieta de la Pesta, ocupând portofoliul comunicaţiilor.
Şi-a dedicat întreaga activitate diverselor aspecte sociale: a avut în vedere buna administrare a Teatrului Naţional din Cluj căruia a decis să-i lărgească incinta, a deschis Societatea de Binefacere şi Cultură, a sprijnit şcolile din Orăştie, Cluj şi Sf. Gheorghe, ceea din urmă purtându-i numele chiar şi în ziua de azi. În anul 1859, a înfiinţat Societatea Muzeului Ardelean, prima societate cu caracter academic din Transilvania în cadrul căreia a fondat o bibliotecă impresionantă de peste 70.000 de volume provenite din donaţiile conţilor Kemény József şi Kemény Sámuel.

La acestea s-au mai adăugat şi peste 100.000 de obiecte de colecţie din sfera antichităţilor, a botanicii, zoologiei, mineralogiei şi petrografiei. În anul 1872, tot la iniţiativa sa, s-a înfiinţat Universitatea Regală de Ştiinţe din Cluj. În paralel, începând cu anul 1867, el a deţinut funcţia de Preşedinte al Societăţii Istorice, sprijinind şi Societatea Economică Ardeleană pe care a reorganizat-o în anul 1854. A manifesta interes pentru cercetarea istoriei, petrecând mult timp pentru cercetarea manuscriselor din diverse bilioteci şi arhive maghiare şi nu numai. Recunoscându-i-se meritele, Academia Maghiară de Ştiinţe i-a oferit titlul de membru de onoare. Cele mai importante contribuţii ale sale se leagă însă de înfiinţarea Universităţii din Cluj şi a Societăţii Muzeului Ardelean.

Ce este Societatea Muzeului Ardelean şi ce rol a jucat în viaţa culturală a Transilvaniei?


După Revoluţia de la 1848-1849, în condiţiile în care violenţa evenimentelor nu a făcut decât să distrugă o serie de biblioteci şi arhive, s-a impus cu necesitate crearea unei instituţii academice de înalt nivel care, pe de-o parte, să aducă laolaltă, pentru o mai bună conservare, diverse colecţii private sau publice. Pe de altă parte, s-a mai intenţionat şi promovarea ştiinţelor prin susţinerea de prelegeri, prin publicarea rezultatelor ştiinţifice remarcabile, organizarea de expoziţii sau facilitarea accesului publicului la informaţii de primă mână prin editarea unui anuar.

După Muzeul Bruckenthal din Sibiu, înfiinţat în anul 1817 de către guvernatorul de atunci, Samuel Bruckenthal, Societatea Muzeului Ardelean a fost a doua instituţie de acest gen care a contribuit decisiv la culturalizarea opiniei publice ardelene.

Nu lipsit de semnificaţie este şi aceea că, la şedinţa de constituire a societăţii, contele Mikó Imre a ţinut ca aceasta să reprezinte, din punct de vedere cultural, toate etniile care trăiau în provincie.

Din atare motiv, printre membrii fondatori, s-au aflat şi nume de mare rezonanţă din cultura românească: viitorii mitropoliţi Andrei Şaguna şi Alexandru Şterca Şuluţiu, respectiv marele cărturar Timotei Cipariu.
În anul 1861, când s-a înfiinţat, la Sibiu, Asociaţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român (ASTRA), contele Mikó Imre a fost invitat să se alăture. El s-a numărat printre membrii marcanţi ai ASTREI, susţinând, astfel, şi cauza culturii româneşti.

Bustul său aproape că a devenit invizibil printre boscheţii care tronează în parcul de lângă clădirea actualei Facultăţi de Geografie din Cluj-Napoca. Terenul parcului a reprezentat donaţia sa către Societatea Muzeului Ardelean, la fel ca şi reşedinţa de vară construită în anul 1840 de către contele Bethlen Lajos. Mai sus amintita societate a transformat terenul primit într-o grădină botanică minunată care a suferit transformări în timp din cauza noilor edificii care s-au ridicat, însă ceea ce avem acum, ca o mândrie a „Clujului Verde”, se datorează în bună măsură demersurilor pe care le-a întreprins acest cărturar din epoca romantică. 

În dreapta: Miko Imre şi soţia sa, Maria Rhedey, considerată una dintre cele mai frumoase femei ale Clujului FOTO: 100hires.hu

Cum a rămas el în memoria Clujului? Există vreo stradă cu numele său, de exemplu?

Nu ştiu să existe acum în Cluj vreo stradă cu numele său, după cum, tot la fel, nici arhitectul Clujului din a doua parte a epocii romantice, Pákei Lajos, nu are aşa ceva. În trecut a existat în Cluj o stradă Mikó (actula stradă a Clinicilor), dar tradiţia s-a întrerupt în acest sens cu foarte mult timp în urmă. Există, în schimb, la Biblioteca Centrală Universitară o sală celebră care îi poarte numele.
 
Aici obişnuiesc să vină cercetătorii din diferite generaţii şi din diverse domenii, români şi maghiari deopotrivă. În fapt sunt cei care, similar renumitului cărturar, păstrează încă în ei pasiunea pentru ceea ce este nou şi poate fi descoperit în sursele de altădată. Prin urmare aş spune faptul că celebrul cărturar a mai rămas azi doar în memoria celor erudiţi, cei similar lui, aceia care, având lumina cărţii, înţeleg foarte bine mesajul moştenirii sale lăsat posterităţii: folosind împreună comorile culturilor noastre, vom fi în măsură tot timpul să descoperim lucruri fascinante...

 
Ce amintiri există în legătură cu perioadele în care fost el preşedintele guvernator al Transilvaniei? Ce fel de om era? 

Există foarte multe documente din perioada în care contele Mikó Imre a fost guvernator al Transilvaniei. Pot să spun aceea că, în ciuda erudiţiei şi a reuşitelor sale din sfera culturală, el a fost adesea foarte criticat, mai ales de către aripa radicală a revoluţiei maghiare de la 1848-1849. Mulţi dintre aceştia i-au reproşat atitudinea sa mult prea retrasă, moderată şi conciliantă, mergând până acolo că au văzut în toate acestea nimic altceva decât laşitate sau chiar trădare a cauzei maghiare.

În realitate, Mikó Imre n-a avut vreodată vocaţie de luptător pe baricadele violente ale revoluţiei. El a ales să fie tot timpul acel om cult, pasionat de istorie şi de valori spirituale în care şi-a găsit mereu liniştea şi împlinirea. Acest fel de a fi l-a ajutat să vadă lumea cu alţi ochi.

Poate şi de aceea, nu o dată, a fost printre puţinii care a găsit resorturile interioare de a dărâma bariere pentru a se apropia de cultura celor de altă etnie şi altă confesiune. Este motivul pentru care el a fost, cu siguranţă, un om bogat sufleteşte într-o perioadă în care violenţa luptelor a făcut muzele să tacă.

A fost francmason? 


Istoria francmasoneriei maghiare din Transilvania şi Ungaria, în perioada Revoluţiei de la 1848 şi a celei care a urmat, este una foarte tulbure. Activitatea lojilor a fost una secretă, iar documentele din acest interval de timp s-au pierdut în bună măsură. În consecinţă este foarte greu de oferit un răspuns ferm în această privinţă. Pe de altă parte însă, este cert faptul că anturajul elitist în care a activat contele Mikó Imre era format din personalităţi care, după încheierea revoluţiei, au excelat ca şi francmasoni: Kossuth Lajos, Türr István, Vukovics Sebő (n. r. paşoptişti care au emigrat în SUA, Franţa, Anglia şi de acolo au luptat – strângere de fonduri şi soldaţi – pentru recâştigarea independenţei Ungariei) etc.

Să nu uităm nici aceea că profilul său de erudit, ideile pe care le urma, dorinţa de a lumina opinia publică prin educaţie în folosul căreia a acţionat ca şi creator de şcoală sau de alte instituţii de cultură, toate acestea le-au apropiat de personalităţi care s-au afirmat în mod asemănător, dar care au făcut parte din masonerie: Samuel Bruckenthal sau contele Széchenyi. În realitate, contele Mikó Imre, prin tot ceea ce a întreprins, a şi fost considerat un veritabil „ István Széchenyi al Transilvaniei” (n.r. un reformator). Cunoscându-i viaţa şi ideile, pot deci să spun aceea că, şi dacă nu am găsit încă hârtia care să ateste apartenenţa sa la masonerie, vocaţie de mason a avut cu siguranţă! 

Prin ce poarte fi considerat Mikó Imre un model?

Cred că lecţia echilibrului lăuntric... acel fundament care ne ajută pe fiecare dintre noi să înţelegem - mai ales acum, când aniversăm 210 ani de la naşterea sa - că, acceptându-ne reciproc şi învăţând unii de la alţii, ne vom înţelege mai bine menirea noastră în această parte de lume. Sau aşa cum îi plăcea si lui Mikó Imre să spună: Căutaţi mereu tinerii, pe aceia care ştiu să ne respecte la toţi valorile, întărind, astfel, forţa moralei şi a spiritului.

Mai puteţi citi:

Istoricul care studiază tainele vechilor masoni: „E mai fascinant să-l savurezi pe Dan Brown decât să-ţi toceşti nervii decriptând documente“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: