Care sunt cele două modalităţi prin care se vor face plăţile la Festivalul Untold

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizatorii Untold anunţă că la ediţia din acest an, festivalierii au la dispoziţie două opţiuni pentru plată: cardurile şi brăţările contactless Untold, ambele dotate cu sistem RFID.

Organizatorii festivalului UNTOLD au pregătit 50.000 de carduri contactless şi 15.000 de brăţări contactless. ”În perimetrul festivalului, vor exista 60 de puncte de încărcare a cardurilor şi a brăţărilor, iar pentru a evita cozile şi aglomerările, organizatorii pun la dispoziţia participanţilor 20.000 de carduri preîncărcate cu 100 de lei, în ziua dinaintea începerii festivalului, adică din data de 3 august 2016, de la punctele de preschimbare a brăţărilor de acces în festival”, anunţă organizatorii Untold. 

Potrivit acestora, la ediţia din acest an se va folosi Festipay, cel mai eficient sistem de plată al unui festival, utilizat până acum de peste 1.000.000 de oameni din întreaga lume, Festipay. Sistemul este pus la dispoziţie de Banca Transilvania. ”Participanţii la festivalul UNTOLD au posibilitatea prin aplicaţia Festipay, disponibilă pe Android şi iOS, să îşi înregistreze cardul contactless sau brăţara RFID şi pot vedea toate tranzacţiile operate cu instrumentul lor de plată. În cazul unui furt sau a pierderii cardului sau a brăţării, acesta se poate bloca din aplicaţie, iar ulterior se poate solicita un nou instrument de plată”, mai precizează organizatorii.

În perimetrul fetsivalului vor exista 3 ATM-uri BT. În schimb, festivalierii pot să-şi încarce instrumentele de plată direct cu cardul Visa şi vor fi accesorizaţi automat cu o brăţară de silicon colorată. Totodată toti cei care plătesc cu orice card Visa vor intra automat şi într-un concurs unde pot câştiga abonamente pentru ediţai din 2017 a Untold.

E bine de ştiut că banii de pe instrumentul de plată pot fi recuperaţi pe toată perioada festivalului doar numerar, de la orice Credit Point, până cel târziu luni, 8 august, ora 10.00 a.m. Toate căsuţele Credit Point vor fi deschise în intervalul 12.00 -06.00, iar în zonele cele mai frecventate, acestea vor rămâne deschise non stop.

La Festivalul Untold vor veni peste 150 de artişti care vor urca pe următoarele scene:

URSUS UNTOLD ARENA (Cluj Arena),
GALAXY by TELEKOM (Indoor Polivalentă),
ALCHEMY by ABSOLUT (Outdoor Polivalentă),
FOREST by BT (PARC spre General Access),
DAYDREAMING by KAUFLAND (Parc spre Cluj Arena)
STORMKEEP by RED BULL (Parc spre Hotel Sport),
THE CITADEL (Piaţa Unirii),
THE BALLROOM by GROUPAMA (Zona Foişor, lângă Casino)

Dintre artişti îi amintim pe: DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, AFROJACK, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO, FAITHLESS, PAROV STELAR, Ummet Ozcan, Chase and Status DJ Set, Dannic, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y'akoto.

Mai puteţi citi:

Încă o recunoaştere internaţională pentru Untold: creativitatea românească, premiată cu un Leu de Argint la Cannes

Surprizele festivalului Jazz in the Park 2015: Bookfest Estival la Cluj, expoziţii de artă şi multe, multe concerte

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite