Când şi din ce bani ar urma să fie făcut metroul din Cluj. Boc susţine că a găsit soluţii pentru finanţarea proiectului

Când şi din ce bani ar urma să fie făcut metroul din Cluj. Boc susţine că a găsit soluţii pentru finanţarea proiectului

Emil Boc. FOTO Facebook

Acuzat de adversarii săi politici că nu se implică suficient pentru a realiza un metrou la Cluj şi că ridică această problemă doar în scop electoral, primarul Clujului, Emil Boc, dă asigurări că proiectul său este unul serios. Şi pentru a da mai multă greutate spuselor sale, Boc a venit cu informaţii noi, vorbind inclusiv despre modalităţile de finanţare ale proiectului.

Potrivit spuselor sale, proiectul va fi realizat în două etape. Mai întâi, metroul va conecta comuna Floreşti cu Clujul, urmând să ajungă la Podul Ira. Ulterior, în cea de-a doua etapă, metroul va ajunge până în comuna Gilău. 
 
Emil Boc a vorbit despre finanţarea acestui proiect, care ar putea să ajungă la un miliard de euro şi a avansat în premieră şi termene. Invitat la postul de radio Napoca FM, fostul premier a afirmat că metroul va beneficia de finanţare privată, printr-un parteneriat public-privat, dar şi de fonduri europene. Nu în ultimul rând, Boc ia în calcule şi accesarea unui credit bancar, pentru asigurarea întregii finanţări  proiectului.
 
Emil Boc nu a avanasat sume şi nici o dată limită până la care ar trebui realizat metroul. În schimb, a afirmat că banii ar urma să vină însă abia începând cu 2020, din exerciţiul financiar 2020-2024. Până atunci, Primăria Cluj-Napoca are în vedere obţinerea unei finanţări pentru celălalt proiect de mobilitate urbană, trenul metropolitan, care ar urma să lege oraşul de mai multe localităţi limitrofe.
 
„Din actualul exerciţiu financiar vom putea finanţa partea de tren metropolitan, din următorul exerciţiu financiar, 2020 - 2024, parte de metrou. Nu în totalitate pentru că este un proiect mai mare de un miliard de euro. Vom asigura finanţare inclusiv privată, inclusiv din fonduri europene, inclusiv dintr-un parteneriat public-privat, inclusiv dintr-un credit, deci un pachet financiar care să aibă forţă şi să dea sustenabilitate proiectului”, a spus Boc, la Napoca FM.
 
Citeşte şi
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: