Dar românii, dintre care 50% suferă de privaţiuni materiale, încă se luptă pentru a dobândi un minim necesar, care este asigurat prin satisfacerea nevoilor de bază: hrană, adăpost, un loc de muncă sigur. Din perspectiva privaţiunilor suntem pe ultimul loc în UE.

Totuşi, în câteva oraşe mari ale României, prin politici publice adecvate, se poate asigura şi o calitate ridicată a vieţii, dincolo de necesităţile de bază şi de privaţiunile materiale de care suferă jumătate din ţară.

Clujul a devenit, în 2018, Oraş European al Sportului, context în care putem recunoaşte trei componente care ajută la creşterea calităţii vieţii: amenajarea de spaţii publice, încurajarea mişcării şi a sportului de masă şi o mobilitate sănătoasă ca alternativă la traficul auto.

Chiar dacă mă voi axa pe Cluj în aceste articol, voi vorbi despre componente care sunt necesare pentru o viaţă plăcută în câteva mari oraşe din România, mai exact în cele care au bogăţia necesară să ofere aceste bunuri publice printr-o distribuire mai echitabilă a resurselor.

„Crearea de spaţii publice este o metodă de a întemeia o societate care nu este doar mai echitabilă, ci şi mai fericită”, afirmă Guillermo Penalosa, comisar pentru parcuri, sport şi recreere, în capitala Columbiei, Bogota. Este fratele primarului Guillermo Penalosa, politicieni recunoscuţi pentru politicile publice prietenoase cu pietonii şi cicliştii. Cel mai bun exemplu este Ciclovia, cu peste 100 de km de străzi închise pentru maşini duminica în favoarea bicicletelor, creării de noi locuri de joacă şi pentru plimbări de care beneficiază peste 1 milion de locuitori ((Meik Wiking, Mica Enciclopedie Lykke. În căutarea celor mai fericiţi oameni din lume, Editura Litera, Bucureşti, pp. 140-141)

Ideile propuse triplează, probabil, cantitatea de spaţii publice din oraş şi asigură infrastructura necesară pentru a ne bucura de viaţă şi pentru a face mişcare în aer liber. În perspectiva propusă aici sportul este definit în sens larg, ca mişcare şi nu strict ca sport de performanţă.

Câştigarea titlului de Oraş European al Sportului are un rol propagandistic. Sunt 19 oraşe care au obţinut distincţia în 2018 ce are un rol simbolic pentru că nu presupune automat căpătarea unor fonduri europene. În anii trecuţi, au obţinut titlul şi alte oraşe româneşti: Piteşti, Iaşi, Constanţa sau Bacău. Totuşi, distincţia se bazează pe câteva merite reale, ce constă în organizarea Campionatului European de Gimnastică, a unor meciuri din cadrul Campionatului European de Baschet, datorită unei infrastructuri superioare altor oraşe, ori din cauza amenajării singurei baze sportive de anvergură din oraş în ultimii 30 de ani. Pe viitor, Clujul poate candida, în eventualitatea trecerii pragului obligatoriu pentru candidatură de 500.000 de locuitori, pentru titlul de Capitală Europeană a Sportului. În momentul de faţă, Clujul este apropiat de acest prag pentru că foarte mulţi locuitori şi persoane care muncesc în oraş nu au buletin de Cluj.

Dar aşa cum s-a văzut la unele meciuri de baschet de la Campionatul European, unde aveam săli pe trei sferturi goale, ori la meciuri de fotbal în care stadionul, administrat de o firmă care a intrat în faliment, este doar în proporţie infimă ocupat (sub o zecime), miza nu este a avea infrastructură pentru sport de performanţă, cât a avea sport de masă care să poată susţine performanţa. În continuare, administraţia Boc susţine evenimente sportive profesioniste şi în 2018, dar fără propuneri pentru sport de masă.

Aici, Clujul, ca şi România, de altfel, stă prost în ultimele decenii. Unul dintre motivele pentru care nu avem sport de masă, este atât lipsa infrastructurii pentru mişcare, dar şi o lipsă crasă de idei de politici publice.

Inexistenţa politicilor publice de valorizare a sportului ca bun public provine din delegitimarea mai generală a bunurilor publice după 1989. Acumularea primitivă de capital s-a realizat şi prin desfiinţarea spaţiilor comune: baze sportive distruse sau privatizate, spaţii verzi retrocedate, parcuri îmbucătăţite de blocuri.

Trendul nu este ireversibil şi am demonstrat-o, la Cluj, dar şi în alte părţi din ţară, activişti pentru dreptul la oraş. Drepturile nu se dau, ci se iau. Istoria ne arată că drepturile nu se acordă, drepturile se revendică. Mă limitez doar la trei exemple. Marşurile bicicliste şi critical mass-urile la care au participat sute de biciclişti, lună de lună, au declanşat măsuri timide, deocamdată, din partea Primăriei în realizarea unei infrastructuri pentru biciclete. Ne-am mobilizat pentru ca al doilea parc al oraşului, Parcul Feroviarilor să nu fie transformat ilegal într-o bază sportivă care să taie accesul clujenilor la acest spaţiu verde. Parcul a fost preluat de primărie anul trecut pentru a fi amenajat în viitorul apropiat. Cei din grupul de iniţiativă civică SOS (Societate Organizată Sustenabil) ne-am mobilizat ca în partea de est a oraşului să fie un parc de proporţii, Parcul Est / Între Lacuri. Deocamdată, autorităţile centrale şi locale s-au mobilizat să realizeze Baza Sportivă Gheorgheni şi am mai obţinut pietonalizarea aleii primului lac de lângă mall.

O butadă sportivă spune că nu contează câştigătorul, ci participanţii. Titlul de Oraş European al Sportului este un prilej pentru dezbateri cu privire la modul în care ne dorim dezvoltarea echilibrată a oraşului. Găzduirea unor spectacole şi sponsorizarea unor evenimente de către municipalitate înseamnă ratarea titlului. În schimb, titlul poate lăsa în urmă mai mulţi amatori de mişcare, plus o infrastructură de idei care să pregătească politici publice pe care le schiţez mai jos, câteva deja prevăzute în Strategia Clujului (2014-2020).

Oraşul are nevoie de noi spaţii publice pentru mişcare şi socializare

Mă refer în special la parcuri, baze sportive, păduri, terenuri de sport, spaţii verzi ori locuri de joacă. Voi da câteva exemple de spaţii publice noi care pot să apară în viitorul apropiat şi care se pot realiza dacă municipalitatea dă drumul la o serie de dezbateri în care capacitează instituţiile oraşului şi societatea civilă. Cum sunt deschise încă propunerile pentru bugetul clujean pe 2018, propun un studiu de fezabilitate privind crearea unui sistem de spaţii verzi la nivelul oraşului care să conducă la creşterea calităţii vieţii în oraş.

Parcul Someşului

Este un parc de câteva sute de hectare, pe care îl propun, de la Podul Garibaldi până în Floreşti. Într-o variantă minimală, Someşul va fi amenajat în viitorul apropiat, doar pe maluri şi în interiorul oraşului. În varianta mai generoasă, ne punem problema să conectăm Clujul de comuna Floreşti, pe malul Someşului. Însă până să ajungem în Floreşti, putem lega Someşul de spaţiile verzi ale oraşului, acum despărţite de râu de gard. Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu” este realizat atât prin donaţii ale institutului agronomic din perioada interbelică şi ale dr. Haţieganu, cât şi prin donaţiile primăriei clujene care a concesionat 10 hectare (din parcul pe care îl avea deja, dinspre Someş) către universitate. Preţul simbolic al concesiunii a fost de 1 leu pe an timp de 50 de ani. Acum cel mai mare parc al oraşului este îngrădit, cu taxă de intrare, fără legături directe cu râul, cartierele şi alte locuri de promenadă, motiv pentru care e gol. Mai mult, împotrivirea că parcul este unul sportiv, nu pentru recreaţie, nu este validă atâta timp cât terenurile de sport reabilitate recent, sunt goale în marea majoritate a timpului. Terenurile pot fi folosite doar de studenţii facultăţii de sport. În schimb, ar trebui să aibă acces la mişcare toţi studenţii oraşului, iar când nu sunt utilizate, porţile să fie lăsate deschise pentru a permite accesul copiilor. În plus, mai toate proiectele care au participat în concursul de amenajare a Someşului au evidenţiat necesitatea de a lega parcul de râu.

Parcul Rozelor din apropiere, din care aproape 2 hectare au mai rămas publice, poate creşte prin adăugarea unui hectar, a versantului de lângă Canalul Morii. Zona poate fi amenajată cu o potecă, podeţe, mobiliar urban, grădini comunitare. În acest sens, a fost făcută o propunere din partea Ioanei Rus, membră a grupului de iniţiativă civică SOS, care a ratat la mustaţă finanţarea. Necesară este şi îndepărtarea gardului care separă parcul de râu dar şi de Canalul Morii. Termenii concesiunii parcului către baza sportivă privată merită verificaţi pentru a stabili dacă există acces pe terenurile de tenis. Trebuie verificat dacă terenurile de sport degradate de lângă baza sportivă privată aparţin primăriei sau au fost retrocedate, iar dacă au fost retrocedate cum pot fi răscumpărate.

Aproape lipit de Parcul Rozelor este un parc mai mare, de dimensiunea Parcului Feroviarilor, Baza Sportivă Transilvania, de peste 5 hectare. Terenul este al primăriei şi este concesionat. În condiţiile penuriei de baze sportive şi a promisiunii de a le realiza în fiecare cartier, este bizar că municipalitatea a renunţat la spaţiu. Chiar şi în cazul unui parteneriat public-privat se poate negocia ca elevii şi copiii să aibă acces gratuit pe unele terenuri ale bazei. Din nou, problema gardului şi a accesului dificil dinspre râu se poate rezolva prin renunţarea la gard sau prin crearea mai multor porţi de-a lungul acestor spaţii verzi.

Ştrandul Sun poate deveni o bază sportivă pentru patru sezoane, nu doar pentru vară. În afara bazinului acoperit, ştrandul este pustiu în afara sezonului estival. Sunt terenuri de sport care pot fi reabilitate, altele noi care pot fi înfiinţate. Merită realizate şi câteva legături pietonale de-a lungul Someşului, atât în dreptul ştrandului, cât şi în dreptul Parcului Rozelor pentru a lega cartierul Grigorescu de celălalt parte a râului. Legătura este prioritară în dreptul plajei din Grigorescu, unde este şi un părculeţ, după cum scrie şi vice-preşedintele Senatului Mihai Goţiu, pe atunci în calitate de jurnalist-activist la România Curată, idei pe care le-a dezvoltat în volumul Fraierilor:

„Nu am auzit de vreun proiect de realizare a unei pasarele pietonale şi pentru biciclete peste Someş, chiar în dreptul Parcului Rozelor, care ar avea o dublă utilitate: să faciliteze traversarea dinspre Grigorescu către Parcul Rozelor, şi dinspre Mănăştur către plaja Grigorescu (pe pasarela din dreptul benzinăriei trebuie să urci sau să cobori cu bicicleta în spate treptele din partea cu Mănăştur, iar pe cea din dreptul terasei Sinaia să ocoleşti aproape doi kilometri ca pieton fie că vrei să ajungi din Mănăştur la plaja Grigorescu, fie din Grigorescu în Parcul Rozelor)”

Totuşi, schimbarea cu cel mai mare potenţial pentru partea de vest a oraşului este accesul în zona protejată a apelor, de peste 260 de hectare, dintre Cluj şi Floreşti. Spaţiul aparţine Companiei de Apă Someş SA, iar legislaţia în vigoare restrânge accesul în astfel de zone. Totuşi, o negociere onestă între companie, Primărie şi Consiliu Judeţean poate să conducă la soluţii de acces parţial în anumite zone, aşa cum acum se poate intra în zona Muzeului Apei. Ori se poate marşa pe o schimbare a legislaţiei prin participarea tuturor parlamentarilor clujeni pentru a facilita accesul şi a proteja strict zonele cu puţuri şi rezervoare. Oricum, în urma unor dezbateri se poate muta cu câteva zeci de metri gardurile astfel încât să fie posibil să legăm Clujul de suburbia sa, lipsită de spaţii verzi, printr-un coridor ciclist şi pietonal, punctat de mici spaţii publice, locuri de observare a avifaunei, de zone de îmbăiere.

Grădina comunitară Palocsay

Mi-am petrecut copilăria la Palocsay. Este o rană a oraşului să vedem degradarea continuă a principalei noastre livezi în urma unor retrocedări nechibzuite şi a unei legislaţii care a facilitat spolierea avutului public. În ciuda retrocedărilor, în Planul Urbanistic General livada apare ca spaţiu în care nu se poate construi. PUG-ul a fost susţinut de o petiţie SOS cu peste 5.000 de semnatari care cerea ca în livezi şi Pădurea Făget să nu se schimbe prevederile ca să permită expansiunea imobiliară în acest oaze verzi ale oraşului. Livada poate fi parţial resuscitată ca grădină comunitară. Cum? Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) are în proprietate din 2015 aprox. 170 de hectare, iar Primăria poate încheia un parteneriat roditor cu universitatea astfel încât terenul, în bună măsură neîngrijit să fie transformat în grădini şi livezi comunitare. Grădina poate fi punctată de locuri de joacă, alei pe care clujenii, în special cei din Bună Ziua, lipsiţi de spaţii publice, fac mişcare. Un astfel de parteneriat s-a mai realizat şi în 2012 când am propus Primăriei realizarea singurului parc pentru cartierul Zorilor, iar municipalitatea a preluat o parte din campusul USAMV, prea puţin folosită, şi a transformat-o în Parcul Iuliu Prodan.

Parcul Est / Între Lacuri

Dezvoltarea urbanistică haotică se întrevede din existenta unor parcuri apropiate, dar fără ca o viziune urbanistică de ansamblu a dezvoltării să prevadă unirea lor. Încă din anii 1960 există o propunere de realizare a Parcului Est, din partea arhitectului Vasile Mitrea, din care înainte de 1989 s-a realizat o parte din viziune, Parcul Tineretului. Acel parc a fost ras de mall, care a promis la schimb o compensaţie palidă, adică amenajarea primului lac din Gheorgheni. Nu au făcut-o decât după ce au undă verde pentru a realiza două clădiri de birouri. O clădire s-a realizat, alta este proiectată pe tăpşanul verde din faţa lacului.

Totuşi, avem amenajate în ultimul deceniu Parcul Iulius, Parcul Tulcea (Între Lacuri), Baza Sportivă Gheorgheni care pot fi unite între ele prin crearea de alei pietonale şi prin intermediul fostei pepiniere Becaş. Dacă adăugăm ultimele lacuri şi stufărişul, care adăpostesc cea mai bogată zonă în păsări a Clujului, avem un parc de dimensiuni majore. O parte a parcului poate fi gândită minim invaziv pentru iubitorii de natură, dar ar fi un parc care ar atrage şi multă lume prin cei doi plămâni verzi, adică părculeţul de lângă mall, în eventualitatea în care se renunţă la a doua clădire de birouri de pe malul primului lac şi baza sportivă. Primăria a promis parcul, a alocat fonduri pentru despăgubiri pentru terenurile private care ocupă o parte a pepinierei, fără ca fondurile să fie utilizate.

Legislaţia de expropriere permite momentan exproprierea în interes de utilitate publică şi a spaţiilor verzi, dar printr-o procedură mai complicată, care poate fi tărăgănată în instanţă mai mulţi ani. Totuşi, exproprierea e realizabilă. Pentru o procedură rapidă de expropriere sunt necesare amendamente la legea exproprierilor pentru a include explicit spaţiile verzi. În sensul acesta, ca deputat propun celorlalţi colegi şi în colaborare cu municipalitatea o iniţiativă legislativă care să ne permită revenirea în domeniul public a unor spaţii verzi necesare în zone dense de locuire.

În plus, un proiect câştigător recent la procesul de bugetare participativă, are şansa să lege Parcul Iulius de lacul 3 şi Parcul Tulcea (denumit Între Lacuri de autorităţi), de zona pepinierei şi a stufărişului. Prin crearea unei alei pentru biciclete pe actualul drum asfaltat folosit de maşini de mare tonaj, care adesea descarcă ilegal deşeuri de la şantierele din jur, se creează o legătură şi cu baza sportivă, prefigurând prin acest proiect mic de bugetare participativă cadrul pentru viitorul Parc Est, cel mai mare din această parte a oraşului.

Grădina Botanică poate deveni un campus?

Grădina Botanică are o suprafaţă similară cu Parcul Central. Este situată în mijlocul unei zone cu zeci de mii de studenţi şi de clujeni. Grădina e situată între două campusuri lipsite de spaţii verzi de proporţii şi în apropierea facultăţilor. De aceea, poate deveni un campus pentru studenţii şi clujenii dornici să facă mişcare şi să citească în aer liber. Sunt destule oraşe în lume care au grădini botanice cu intrare gratuită şi au amenajate mai multe porţi pentru a asigura accesul general. Viziunea patrimonială asupra Grădinii Botanice, ca spaţiu care nu este public, ca areal gândit pentru cercetare, aşa cum aminteşte un panou la intrare, este depăşită de densificarea oraşului şi de evidenţa că Clujul universitar s-a dezvoltat fără un campus de proporţii, unde se pot desfăşura activităţi în aer liber. Prin crearea unui vad în Grădina Botanică, cheltuielile ar creşte, dar activitatea de cercetare nu ar avea de suferit. Dimpotrivă, mai mulţi studenţi şi clujeni s-ar bucura de ce are de oferit grădina. Pentru ca grădina să se transforme într-un campus ar trebui ca toate universităţile să participe la cheltuielile de administrare, la fel cum Primăria ar trebui să contribuie dacă clujenii din cartierul Zorilor ar veni într-un număr mai mare în acest spaţiu superb al oraşului.

Cetăţuia şi bazele sportive din Gruia

Primăria trebuie să arate clar ce este public şi ce este privat din dealul Cetăţuia, dar şi un cadru de negociere cu proprietarii privaţi pentru răscumpărarea unor părţi din deal care au ajuns în patrimoniul hotelului. Deja a anunţat un concurs de proiecte urbanistice pentru Cetăţuie, dar pe un areal limitat. O altă direcţie de acţiune este crearea unei legături pietonale între Cetăţuie şi Pădurea Hoia pe un versant care permite admirarea Clujului de la înălţime. O discuţie care nu a avut loc e legată de un parteneriat public-privat pentru a conecta Cetăţuia de spaţiul verde închis de la Turnul Paraşutiştilor, dar şi de terenurile de sport din jur. Şi proprietarii privaţi ai bazelor sportive care cuprind terenuri de fotbal şi tenis pot fi de acord cu cedarea unor părţi pe unde se pot amenaja alei pietonale unitare, în contrast cu gardurile actuale şi drumul auto lipsit de trotuare, care să constituie un vad pentru iubitorii de mişcare ce ar închiria facilităţile sportive.


Pădurea Hoia

Pădurile Făget şi Hoia

Pentru zona La Terenuri nu există un calendar de negocieri cu proprietarii privaţi pentru răscumpărarea zonelor retrocedate, în ciuda demersurilor civice de apropriere a spaţiului verde ca bun comun, iniţiate de Asociaţia ColectivA. Primăria nu a reuşit nici să cadastreze ce are public. La Terenuri se poate conecta ulterior de partea Pădurii Făget care va fi tăiată de inelul sudic al oraşului astfel încât să devină un parc-pădure cu amenajări minime, dar care să satisfacă pe cei peste 100.000 de mănăştureni.

O tendinţă îngrijorătoare este extinderea ilegală a construcţiilor în zona ariei naturale protejate Făget – Valea Morii de 1.667 de hectare. Din nou, în afara implicării unor activişti ecologişti, nu există un cadru politic coerent de conservare a zonei.

Fiind băiet, păduri cutreieram... Ca junior atlet ajungeam aproape săptămânal în Hoia. În Pădurea Hoia, există deja o propunere de amenajare a spaţiului de lângă muzeul etnografic realizată în urma unui concurs de proiecte organizat de Consiliul Judeţean şi Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Transilvania. În plus, USAMV a propus recent amenajarea unei părţi din Pădurea Hoia, ca parc de biodiversitate cu animale domestice, un tunel cu un acvariu imens în apropierea fermei, pe o suprafaţă de 35 de hectare. Din punctul meu de vedere, unul ecologist, arealul ar trebui să se limiteze la animale domestice şi să nu includă altele sălbatice, aşa cum s-a anunţat. Dintr-o perspectivă socială, merită negociat cu USAMV să nu existe o taxă de intrare care acum e accesată gratuit sau ca taxa să fie cât mai mică, arealul fiind îndeajuns de generos încât prin oferirea anumitor servicii comerciale şi turistice în interior să fie diverse taxe. Între cel două parcuri dintre muzeul etnografic şi ferma USAMV merită să intre în dezbatere un al treilea parc tematic, dar care să nu frizeze kitsch-ul sau să-l stilizeze camp, după formula lui Susan Sontag, un parc care să se lege de fenomenele OZN, care au adus faimă Pădurii Hoia-Baciu.

Pentru a avea păduri de agrement se poate contribui şi legislativ. Destui clujeni au fost supăraţi de tăierile efectuate în Pădurile Hoia şi Făget, uneori la câteva sute de metri de oraş. Sunt tăieri legale, nu doar ilegale, pentru că legea permite tăierile în apropierea oraşului. De aceea, îmi asum iniţierea în 2018 a unor amendamente legislative care propun ca pădurile din marile oraşe să devină păduri de recreere, nu de exploatare.

Să recapitulăm: pentru ca clujenii să se bucure de o calitate ridicată a vieţii în oraş este nevoie de spaţii publice şi verzi, baze sportive, păduri de recreere. Ideile de mai sus ar permite oraşului să devină mai aerisit şi respirabil, un spaţiu plăcut pentru întâlniri, mişcare şi socializare. Într-un articol viitor revin cu câteva idei privind o mobilitate mai sănătoasă, dar şi cum putem folosi mai bine infrastructura şcolilor.