Bucăţi dintr-un balcon din centrul Clujului au căzut peste trei copii

Bucăţi dintr-un balcon din centrul Clujului au căzut peste trei copii

Tencuiala s-a mai desprins o dată în acest an, în februarie

Trei copii au fost victimele unui accident produs în această după-masă în centrul Clujului. O bucată din balconul clădirii monument istoric în care se află librăria Universităţii Diverta s-a prăbuşit în stradă. Copiii nu au suferit leziuni majore, însă au fost preluaţi de ambulanţă şi transportaţi la Unitatea de Primire a Urgenţelor Cluj.

Ştiri pe aceeaşi temă

Horia Simu, directorul Ambulanţei Cluj, a declarat că cei trei minori nu au suferit răni grave. „Nu prezentau nicio leziune, însă au fost transportaţi la Pediatrie pentru investigaţii“, a spus medicul. Potrivit acestuia, bucăţi mari de tencuială s-au desprins din balcon şi au căzut în stradă.

Zona a fost închisă de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.

Vom reveni cu amănunte

În luna februarie a anului curent, alte bucăţi de tencuială au căzut în stradă, în aceeaşi zonă.

CITEŞTE AICI ce s-a întâmplat la începutul anului şi cine e de vină.

Primăria, care deţine 5 din cele 20 de apartamente din clădire, a făcut de nenumerate ori apel la ceilalţi proprietari să-şi dea acordul pentru lucrările de revitalizare a faţadei, dar nimeni nu a semnat până acum acordul cadru. Pentru acest motiv, ei chiar au primit amenzi în urma controlului pe care Serviciul Control Urbanism şi Disciplină în Costrucţii l-a făcut ieri în zona de protecţie a monumentelor istorice. „Poate incidentul îi va face pe proprietari să-şi dea seama cât de necesare sunt lucrările de refacere a faţadai“, declara Iulia Maxim, de la Biroul de Presă al Primărie în februarie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: