Baritonul şcolit de Ileana Cotrubaş şi Viorica Cortez

Baritonul şcolit de Ileana Cotrubaş şi Viorica Cortez

Florin Estefan

Florin Estefan poate fi văzut mâine, la Opera Română, în rolul titular din „Don Giovanni", de Mozart, ca artist invitat.

Ştiri pe aceeaşi temă

La numai 29 de ani, cartea de vizită a baritonului Florin Estefan este una plină de rolurile pe care le-a interpretat până acum. De altfel, fiind liber profesionist, faima şi talentul îi duc numele de pe o scenă pe alta. A început să cânte la 13 ani, în corul bisericii, dar şi ca solist. Talentul său l-a recomandat pentru a face studii muzicale complete. Astfel că după ce a terminat Facultatea de Muzică a Universităţii Oradea, la clasa de canto şi artă scenică, clasă condusă de baritonul Gheorghe Mogoşan şi de Alexandru Fărcaş, a ajuns drect pe scena Operei Române din Cluj. Între 2002 şi 2006, baritonul Florin Estefan a interpetat nenumărate roluri pe scena clujeană, după care s-a hotărât să îşi completeze studiile, cu un masterat, la Cardiff, la International Academy of  Voice. „Acolo am lucrat cu tenorul Dennis O'Neil, care a fost profesorul meu de voce, Pentru mine, a fost ca un fel de «cantonament» de un an", spune Florin Estefan. A participat la master-class-uri ţinute de Ileana Cotrubaş şi mulţi alţi artişti, printre care Sherrill Milnes, Dame Ann Murray, Rolando Panerai sau Corneliu Murgu.

Elevul Vioricăi Cortez

După întoarcearea de la Cardiff, Florin Estefan a devenit artist liber-profesionist. Asta a însemnat mai multă muncă pentru el, pentru că a trebuit să dovedească faptul că e mai bun decât alţi artişti, deşi nu aparţine de vreo instituţie anume. Din 2008 încoace, a reînceput colaborarea cu teatrele şi operele din România, a cântat pe scene din Bucureşti, Timişoara, Craiova, Galaţi, a colaborat cu toate filarmonicile din ţară. „Profesoarea mea de canto acum este Viorica Cortez, cu care mă întâlnesc, periodic, la Paris", spune baritonul.  

Concerte gospel şi operă privată

Cât timp a stat la Oradea, artistul a făcut parte din două organizaţii care se ocupă cu organizarea de spectacole muzicale. Cu „Te Deum Adoramus Philharmonic", un ansamblu vocal-simfonic de 150 de oameni, a susţinut concerte gospel. De asemenea, cu „Varadinum Opera Centre", în 2009, a cântat Boema, în regia Inei Gudea, într-o distribuţie de excepţie. Florin Estefan este de părere că un artist este recomandat de valoarea sa implicită, nu neapărat de un CV.

Ce-i place

Îi plac marea, muntele, plimbările pe malul mării. Îi placeşi pescuitul şi vânătoarea, dar, totodată, şi poezia şi filosofia.

Ce nu-i place

Urăşte iprocrizia, minciuna, detestă cabotinismul şi penibilul. Încercă pe cât posibil să se ferească de ele, dar şi de cei care au aceste „calităţi".

Întrebări şi răspunsuri

Ce înseamnă să fii artist în România?

F.E.: În România, nu eşti retribuit la adevărata valoare dar, din alte puncte de vedere, e ca oriunde altundeva în lume: trebuie să îţi cauţi singur de lucru. E ca o junglă: dacă eşti puternic, trăieşti, dacă nu, mori. Important este să îţi faci meseria cum trebuie, să transmiţi publicului, să îţi asumi un personaj.

Ce personaj preferaţi?

F.E.: Pe Don Giovanni îl iubesc, deşi nu sunt un  Don Juan în civilie, e un rol ca un drog. Miercuri sunt Don Giovanni la Opera Română, în regia lui Tompa Gabor. Până acum am cântat în acest rol în patru regii diferite, toate montate la Cluj.

Profil

Născut: 10 aprilie 1989, Oradea
Studii: Facultatea de Muzică a Univerităţii Oradea, masterat la Cardiff International Academy of  Voice
Familie: Necăsătorit




Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările