Bani europeni pentru noul spital regional de la Cluj. Comisia Europeană alocă 47 de milioane de euro din cei peste 500 de milioane necesari proiectului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană a aprobat o investiţie de 47 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională pentru construirea şi echiparea unui spital de urgenţă în Cluj, România. Contractul de finanţare pentru Spitalul Regional Cluj-Napoca a fost semnat încă de joi, 2 aprilie de Ion Ştefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

Valoarea totală a investiţiei va depăşi 500 de milioane de euro, iar spitalul va fi construit în imediata vecinătate a Clujului, în comuna Floreşti. Noul spital va avea 849 de paturi. De această invetiţie vor beneficia cetăţenii din regiunea Nord-Vest, predominant rurală, se arată într-un comunicat publicat luni de Executivul comunitar, relatează Agerpres.

Poiectul are ca principale obiective specifice construcţia şi dotarea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, crearea unei reţele de spitale regionale de urgenţă integrate fizic şi funcţional către pacienţi şi restructurarea spitalelor regionale de urgenţă din România, astfel încât acestea să trateze cele mai complexe cazuri într-o abordare multidisciplinară, eficientă şi sigură din punct de vedere clinic.

Se are în vedere, de asemenea, reducerea inegalităţilor în starea de sănătate a populaţiei, în special în zonele rurale şi în zonele izolate sau defavorizate din punct de vedere economic (de exemplu, Regiunea Nord-Vest şi Cluj), prin diagnosticarea precoce şi tratarea cu succes a condiţiilor mai puţin grave.

Proiectul ar urma să devină operaţional în 2026, informează Comisia Europeană.

„O calitate mai bună a vieţii cetăţenilor, indiferent unde locuiesc ei, este prioritatea de bază a politicii de coeziune a UE. Permiţând asigurarea de servicii adecvate tuturor pacienţilor, inclusiv a celor care locuiesc în zone rurale izolate, acest proiect contribuie la obiectivul de a nu lăsa pe nimeni în urmă în domeniul sănătăţii, ceea ce este important în special în timpul unei pandemii globale", a afirmat comisarul european pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.

Citeşte şi

Ludovic Orban: S-a semnat contractul pentru construirea Spitalului Regional Cluj

A fost semnat contractul de finanţare pentru Spitalul Regional Cluj-Napoca, un proiect în valoare de peste 500 de milioane de euro

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite