Au furat două tobe ale suporterilor CFR Cluj, iar după o lună s-au întors după mascota clubului. Acum au dosare penale

Au furat două tobe ale suporterilor CFR Cluj, iar
după o lună s-au întors după mascota clubului. Acum au dosare penale

Mascota CFR Cluj FOTO: IPJ Cluj

„Cefi“, mascota echipei de fotbal CFR 1907 Cluj, şi două tobe ale galeriei au fost furate de doi tineri din Cluj-Napoca. Cei doi au fost prinşi de poliţişti, au acum dosare penale, iar bunurile au fost recuperate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţiştii spun că, la sfârşitul lunii martie, doi tineri în vârstă de 26, respectiv 29 de ani, amândoi din Cluj-Napoca, au intrat în baza sportivă din cartierul Gruia şi au furat două tobe aparţinând asociaţiei de suporteri a echipei CFR 1907 Cluj.
La mijlocul lui aprilie, tinerii, care s-au dat drept membri ai asociaţiei de suporteri, s-au întors ca să fure şi mascota echipei de fotbal, poreclită de fani “Cefi”.

„În fapt, în perioada 23.03.2014-11.04.2014,cei doi bărbaţi ar fi pătruns fără drept în incinta unei baze sportive de pe strada Romulus Vuia din municipiul Cluj-Napoca, de unde ar fi sustras componente (două tobe) aparţinând asociaţiei de suporteri a unei echipe de fotbal. Mai mult, la data de 11 aprilie a.c., aceştia s-ar fi deplasat din nou la acea locaţie şi ar fi sustras mascota reprezentativă a echipei respective.  Bărbaţii au reuşit să pătrundă în incinta bazei sportive sub pretextul că sunt membri ai asociaţiei de suporteri“, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Simona Vîrci.

Mascota şi tobele, în valoare de aproximativ 5.000 de lei, au fost recuperate de către poliţişti.

Mai puteţi citi:

Ce se mai fură la Cluj? Răspuns: 10 pizze

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările