Asasinate celebre în istorie: de la Cezar la Kennedy

Asasinate celebre în istorie: de la Cezar la Kennedy

Pictorul german Karl Theodor von Piloty a redat momentul asasinării lui Cezar. FOTO: it.wikipedia.org

Figuri de marcă din istoria universală şi din cea a României au avut un sfârşit tragic, fiind victime ale unor conspiraţii pe care nu le-au putut contracara.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 15 martie, 44 î.Hr, Iulius Cezar era ucis în urma unui complot pus la cale de o parte a artistocraţiei senatoriale care rămăsese fidelă mai vechilor tradiţii republicane ale Romei.
 
Învingător în campaniile din Galia şi într-un război civil care divizase Cetatea Eternă, Cezar acumulase întreaga putere şi conducea cu mână de fier imperiul pe care tot el îl ridicase. A făcut, însă, o greşeală care avea să-i fie ulterior fatală, subestimând reacţia aristocraţilor care nu vedeau cu ochi buni dictatura instaurată. Potrivit scrierilor lui Seneca, cei mai mulţi dintre complotişti nici măcar nu erau inamici declaraţi ai lui Cezar, ci prieteni şi foşti susţinători de-ai săi, în orice caz oameni apropiaţi.
 
Asasinatul a fost descris de Nicolaus din Damas, care pretinde că ar fi fost martor ocular, iar ulterior numeroşi istorici au studiat cazul şi i-au dedicat volume întregi. Acesta a descris o scenă de coşmar, în care Cezar a fost înconjurat şi lovit cu pumnalul de aristocraţii întărâtaţi. Însuşi Brutus, fiul său vitreg, ar fi luat parte la acest asasinat. Se spune că Cezar ar fi fost înjughiat de 23 de ori, iar trupul său ar fi fost ascuns şi descoperit abia după trei zile de sclavi.
 

Şi Burebista a sfârşit ucis de nobili

 
Mai la est, în aceeaşi perioada, Burebista reuşea să unifice triburile geto-dace şi să ridice un stat puternic, în care puterea era concentrată în mâinile conducătorului. Un conflict între imperiul roman şi statul geto-dac era iminent, în condiţiile în care se pare că Cezar plănuia o campanie în sud-estul continentului. Numai că Cezar şi Burebista nu au mai avut ocazia să se înfrunte pe câmpul de luptă, asta şi pentru că amândoi aveau să moară în condiţii asemănătoare, ucişi de aristocraţii nemulţumiţi. 
 
Burebista şi Cezar ar fi fost asasinaţi cam în aceeaşi perioadă, numai că în cazul primului dintre ei există prea puţine date. Istoricul Hadrian Daicoviciu a prezentat, în „Dacia de la Burebista la cucerirea romană”, motivele pentru care regele daco-geţilor a fost ucis de nobili. 
 
„Unificarea Daciei întregi sub o singură stăpânire nu era pe placul multora dintre nobilii daco-geţi, nevoiţi să se închine lui Burebista şi să renunţe la vechea lor autonomie şi la o parte din privilegiile lor. Această aristocraţie tribală nemulţumită urzeşte un complot. Şi cam în aceeaşi vreme îşi are Caesar căderea în plin Senat, străpuns de loviturile de pumnal ale conjuraţilor. Burebista era şi el ucis de o revoltă a unor nobili.” Opinia sa a fost împărtăşită şi de alţi istorici, printre care şi Radu Vulpe şi Ion Horaţiu Crişan.
 
De altfel, Crişan, la fel ca şi Constantin Daicoviciu, nu au exclus nici varianta unui asasinat comandat chiar de la Roma, variantă susţinută şi de scrierile istoricului-geograf Strabon, care nota că Burebista devenise incomod pentru romani, iar imperiul pregătea ofensivă în această zonă a Europei.
 

Cum a fost ucis Mihai Viteazul

 
Domnitorul de numele căruia se leagă prima unire a Principatelor a fost ucis în anul 1601, lângă Turda, la ordinul generalului Basta. Mihai Viteazul a fost atacat prin surprindere chiar de fostul său aliat, fără ca acesta să-şi fi trădat intenţiile. 
 

 
Nicolae Bălcescu, în „Românii subt Mihai Vodă Viteazul”, s-a folosit de o mai veche cronică în care era descris momentul asasinării voievodului: „Iar când fu într-o dimineaţă, văzu Mihai Vodă oastea nemţească viind către cortul lui, unii călări, alţii pedestri, şi socoti Mihai-vodă că acestea sunt ajutor lui, şi nimic de dânşii nu se temea. Iar ei, procleţii, nu au fost ajutor, ci vrăjmaşi. Şi deaca văzu că sosesc, ieşi Mihai-vodă din cortu-său înaintea lor vesel şi le zise: „Bine-aţi venit voinicilor, vitejilor”. Iar ei se repeziră asupra lui ca nişte dihănii sălbatice, cu săbiile scoase. Ci unul dete cu suliţa şi-l lovi drept în inimă, iar altul degrab îi tăie capul. Şi căzu trupul lui cel frumos ca un copaci, pentru că nu ştiuse, nici să împrilejise sabia lui cea iute în mâna lui cea vitează”.
 
Istoricul Tudor Sălăgean consideră, însă că „Istoria Ţării Româneşti de când au descălecat pravoslavnicii creştini (Letopiseţul cantacuzinesc)”, din care s-au inspirat numeroşi istorici, inclusiv Bălcescu, este plină de inadvertenţe şi omisiuni şi că oferă o relatare îndepărtată de realitate. Sălăgean este de părere că cea mai importantă relatare asupra evenimentelor îi aparţine cavalerului Ciro Spontoni (1552-1610), secretarul personal al lui Basta, una dintre cele mai importante şi mai credibile surse pentru evenimentele epocii. 
 
„Căpitanii au plecat deîndată să îndeplinească ordinul dat de General şi, furişându-se cât mai pe ascuns şi fără zgomot, au ajuns la Pavilionul său, care era, faţă de acela al lui Basta, la o aruncătură de săgeată [cca 200 m]. Acolo, făcând mai multe tăieturi în pânze cu cuţitele, au intrat pe furiş în interior prin mai multe părţi, şi l-au găsit pe Valah discutând cu multă ardoare cu Rákóczi, pe care (aşa cum acesta însuşi a mărturisit ulterior) încerca să îl convingă să plece împreună cu el în ziua următoare; acesta, însă, se opunea, scuzându-se că fără permisiunea lui Basta nu poate face asta. Cel dintâi care s-a apropiat de persoana lui a fost un Locotenent, care, având în mână un Scheltr [varietate de halebardă], îi ceru să se recunoască prizonierul Împăratului. Dar el puse deîndată mâna pe sabia lui încovoiată (Scimitarra), strigând cu putere „Eu, prizonier?” şi dădu înspre acela, cu furie, o lovitură atât de rapidă şi de puternică încât rupse hampa armei sale. Dar, atunci când îşi ridică din nou braţul, unul dintre Muschetari îi prinse sabia de mâner şi se repezi să i-o ia din mână cu dinţii, apoi, cu aceasta, îi tăie deîndată capul; fără să vrea, îl răni în acelaşi timp la faţă pe Rákóczi.
 
Văzând aceasta, soldaţii care erau acolo, lacomi de câştig, se năpustiră să jefuiască Pavilionul, împotriva ordinului pe care li-l dăduse Generalul. Acesta, din dorinţa de a pune mâna pe scrisorile cu care se gândea că va putea justifica hotărârea sa întemeiată, trimise imediat ordin ca acelea să nu fie luate”, scria Spontoni.   
 

Misterul morţii lui Kennedy

 
Moartea preşedintelui american John Fitzgerald Kennedy continuă să dea naştere unor întrebări fără răspuns, iar misterul care o învăluie refuză să se risipească, deşi au trecut deja 65 de ani de la tragicul eveniment. 
 

 
Pe 22 noiembrie 1963, John Fitzgerald Kennedy îşi găsea sfârşitul într-un atentat care a şocat deopotrivă Statele Unite Ale Americii şi întreaga lumea. Cel de-al 35-lea preşedinte al celei mai puternice naţiuni a murit la Dallas, în timp ce traversa oraşul într-o limuzină decapotabilă, alături de soţia sa, Jacqueline, şi de guvernatorul statului Texas. Zecile de mii de oameni care ieşiseră în stradă să-l aclame au amuţit în momentul în care s-au tras trei focuri de armă în direcţia lui Kennedy, iar panica şi revolta a pus stăpânire pe mulţime.
 
Varianta prezentată de autorităţi, care l-au încriminat pe Lee Harwey Oswald, a fost considerată nesatisfăctoare, iar de aici şi până la emiterea unor teorii ale conspiraţiei n-a mai rămas decât un singur pas. Faptul că presupusul ucigaş a fost la rândul său ucis şi nu a mai ajuns în faţa justiţiei n-a făcut decât să sporească misterul. Nu puţini sunt cei care consideră că, în realitate, Oswald ar fi fost nevinovat sau că ar fi fost eliminat tocmai pentru a nu-i da în vileag pe cei care ar fi comandat atentatul. Alte variante „la modă” sunt că preşedintele nu ar fi fost ucis şi că totul nu ar fi fost decât o diversiune sau că acesta ar fi fost omorât la ordinul sovieticilor sau chiar de serviciile secrete americane. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările