Arhivele secrete ale Vaticanului, despre viaţa episcopilor persecutaţi de comunişti ce vor fi beatificaţi de Papa Francisc

Papa Francisc va oficia, pe 2 iunie, la Blaj, slujba de beatificare a celor şapte episcopi greco-catolici persecutaţi şi exterminaţi de regimul comunist. Este un prim pas în procesul de sanctificare a prelaţilor români. Protopopul Cristian Arinel Sabău a cercetat timp de şapte ani viaţa episcopilor, ocazie cu care a analizat din scoarţă în scoarţă toată Arhiva secretă a Vaticanului, dar şi arhiva fostei Securităţi.

GALERIE FOTO

„A venit apoi răspunsul: «Liber!», şi atunci am coborât scările la subsolul uşilor ferecate, şi ele de fier, şi am intrat în celulă. Îndată după intrare, căzând zăvorul, m-am aşezat în genunchi şi, cu fruntea la pământ, am dat mărire Domnului Isus, care m-a învrednicit pe mine nevrednicul de această mare cinste a temniţei pentru credinţă. Mărire Ţie, Doamne, mărire Ţie! am cântat şi o cânt şi astăzi când scriu aceste şire, pentru preamărirea Ta, când peste trei luni de zile se vor împlini 13 ani de atunci“ -  citeşte protopopul de Cluj I, Cristian Arinel Sabău (56 de ani), înghiţindu-şi cu greu lacrimile din glas. 

Este un citat din memoriile cardinalului Iuliu Hossu, unul dintre cei şapte episcopi greco-catolici care au murit între 1950 şi 1970 şi care vor fi beatificaţi de Papa Francisc, cu ocazia vizitei în România, între 31 mai şi 2 iunie. 

Părintele Sabău este, probabil, unul dintre prelaţii care cunosc cel mai bine viaţa celor şapte episcopi care au preferat să-şi piardă libertatea şi chiar să moară în temniţele comuniste decât să se lepede de credinţa lor, având în vedere că timp de şapte ani a coordonat procesul de întocmire a documentelor necesare pentru beatificarea acestora. Protopopul a citit de-a fir a păr toate documentele – disponibile la acea dată – care dau mărturie asupra vieţii celor şapte, incluzând aici faimoasa Arhivă Secretă a Vaticanului şi documentele aflate în rafturile Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

Rezultatul muncii sale şi a echipei de istorici şi teologi implicaţi în „faza locală“ a procesului este un document de 2.700 de pagini care stă la baza procedurii de beatificare.

Din zecile de mii de pagini studiate din arhive printre care şi cele secrete ale Vaticanului şi cele ale fostei Securităţi, echipa coordonată de protopopul Cristian Arinel Sabău a trimis la Roma un dosar de 2.700 de pagini, în care era rezumată viaţa celor 7 episcopi. FOTO: Arhivă Cristian Arinel Sabău.

Dosarul, la care s-a început lucrul în 1994, a fost dus în 2010 la Vatican, unde a parcurs o altă etapă – „etapa romană“ – până în data de 19 martie 2019, când Papa Francisc şi-a pus semnătura pe decretul de beatificare.
În această primăvară, acest imens dosar a fost transpus într-o carte specială, „Martori ai Fericirii. Şapte vieţi de sfinţi români“, semnată de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu la Editura Humanitas, cu o prefaţă semnată de episcopul greco-catolic de Bucureşti, Mihai Frăţilă. 

Citatul din memoriile lui Iuliu Hossu, care a fost închis cinci ani la puşcăria de la Sighet şi apoi ţinut în domiciliu forţat până a încetat din viaţă, este o parte din răspunsul la întrebarea pe care i-am adresat-o părintelui Sabău:

„Care este lecţia pe care ne-au dat-o cei şapte episcopi?“.  

„În ciuda suferinţelor şi a pătimirilor pe care le-a avut de îndurat, din vorbele lui nu transpare niciun cuvânt de ură, de condamnare împotriva asupritorilor. Nu este nicio urmă de ură. În următorul paragraf spune: «Îi iertăm din suflet şi cerşim iertare pentru dânşii şi pentru dreapta pocăinţ㻓. 

Prelatul consideră că o altă lecţie importantă pe care ne-au dat-o cei şapte cardinali este una de rectitudine: „Au fost oameni cu coloană vertebrală, care din pruncie, de pe băncile şcolii, din facultate, au fost formaţi în acest spirit atât ca oameni, cât şi ca intelectuali. Cum spunea Preasfinţitul Aftenie: «credinţa nu este o cămaşă să ţi-o pui dimineaţa şi seara s-o dai jos»“.

Pe de altă parte, în volumul „Martori ai Fericirii. Şapte vieţi de sfinţi români“, semnat de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu se poate citi următorul episod legat de acelaşi Vasile Aftenie, povestit de un colaborator apropiat al episcopului, petrecut cu doar câteva ore înaintea arestării din noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948: „Privitor la arestarea servilor lui Dumnezeu Vasile Aftenie şi Tit Liviu Chinezu, doresc să menţionez un episod plin de mister pe care mi-l amintesc foarte bine. E vorba despre după-amiaza zilei de 28 octombrie 1948.
În curtea bisericii, cea de pe strada Polonă, cred că după ceva rugăciune celebrată în biserică, ne-am oprit la o vorbă, cum se obişnuieşte adesea după ce se iese din biserică. Cei prezenţi erau servii lui Dumnezeu Vasile Aftenie şi Tit Liviu Chinezu, preotul Gheorghe Radu, cantorul Traian Suciu şi eu. A venit la noi o fetiţă de vreo 7-8 ani şi ne-a întrebat «Cine este episcopul?». Iniţial nu am luat-o în seamă, însă aceasta insista, punând aceeaşi întrebare. «Eu sunt», i-a răspuns Vasile Aftenie. Fetiţa a continuat: «Doi nenea au venit pe stradă şi s-au oprit la poartă. Şi unul a zis: La noapte, de aici vom aresta pe episcopul».
 Fetiţa auzise accidental cele relatate, întrucât ea se juca cu alţi copii de pe strada noastră în grămada de nisip ce se afla alături de gardul de la stradă. Toţi am rămas nedumeriţi, neştiind ce să credem şi câtă crezare să dăm acestei informaţii. Puţin tulburaţi, ne-am continuat discuţia despre actualităţile de atunci, deci intervenţia fetiţei s-a încadrat perfect. Tot discutând, tânărul Traian Suciu i-a sugerat să se retragă într-un loc mai sigur, spunându-i: «Preasfinţite, veniţi la noi, la geamgiii din Bucureştii Noi. Acolo vă ascundem şi veţi fi păzit!». Acesta însă, luând în mână crucea pectorală, i-a răspuns: «Această cruce mă opreşte. Dragul meu, tot eu să mă ascund? Ce s-ar întâmpla dacă pe front generalul ar dezerta? Dacă n-ar fi aceasta, aş şti eu ce să fac!». Cuvintele copilei s-au împlinit: în acea noapte, episcopul Vasile Aftenie a fost arestat“. 
 

Protopopul Cristian Arinel Sabău a muncit, alături de echipa pe care a coordonat-o, timp de 7 ani la finalizarea dosarului de beatificare. El a petrecut jumătate de an pentru a studia Arhiva secretă a Vaticanului legată de viaţa celor şapte episcopi. FOTO: Remus Florescu

  ŞAPTE ANI DE MUNCĂ 

Procesul de beatificare a celor şapte episcopi a început practic în 1994, pe 23 februarie, când episcopii greco-catolici s-au întâlnit la Blaj şi l-au numit pe părintele Pantelimon Aştelean ca postulator – un fel de avocat al cauzei, care urma să coordoneze întregul proces birocratic până când dosarul ajungea la Roma. Cel de-al doilea pas decisiv a fost răspunsul „Congregaţiei pentru cauzele sfinţilor“ de la Vatican, care dădea undă verde demarării procesului. 

Procesul a început în mod oficial în 1998, când postulatorul a trimis mitropolitului actul numit „Supplex Libellus“, un fel de cerere prin care se solicita demararea procesului.

A fost numită o comisie de istorici – care urma să cerceteze documentele – şi o comisie de teologi. A fost numit un judecător delegat. Au fost audiaţi cei 12 martori identificaţi. După decesul, în 2001, al postulatorului care a demarat dosarul, s-a căutat un alt „avocat“ al cauzei. 

Preotul Cristian Arinel Sabău, care atunci era şi Vicar al Mitropoliei Blajului,  cu sediul la Bucureşti, a fost numit postulator în 4 martie 2002. Activitatea lui s-a finalizat în 10 martie 2009, după şapte ani, şi a marcat terminarea fazei locale a procesului de beatificare. Ritmul de lucru nu a fost constant deoarece atât postulatorul, cât şi ceilalţi membri ai echipei nu au fost degrevaţi de celelalte sarcini pe care le aveau.  

„O parte din sarcini erau deja făcute, s-a scris Libellus-ul, era deja redactată o scurtă biografie referitoare la virtuţile şi la martiriul lor, începuseră să se adune scrierile publicate, se făcuse lista de martori“, povesteşte Sabău.  

El a preluat din mers această sarcină, concentrându-se pe identificarea documentelor, a arhivelor care puteau face lumină în legătură cu ceea ce s-a întâmplat. „Am făcut asta şi ca să ajut Comisia istorică, deoarece, chiar dacă le-am citit eu, apoi le-am predat comisiei formate din istorici – şeful comisiei era domnul profesor dr. Ioan Bucur. În principal, ne-am focalizat asupra documentelor care se găseau la CNSAS şi în arhivele de la Vatican“, spune postulatorul. 

Piaţa „Cortile Belvedere” unde se află Archivio Segreto Vaticano. Protopopul Cristian Arinel Sabău susţine că teoriile conspiraţiilor sau cărţile lui Dan Brown despre arhivele secrete ale Vaticanului nu au nicio legătură cu realitatea.  ARHIVELE VATICANULUI, CERCETATE DE-A FIR A PĂR

  Părintele Sabău a petrecut şase luni la Roma pentru a cerceta în amănunt arhivele Vaticanului:  „În 2005, am mers la Roma şi am cercetat de-a fir a păr cam toate arhivele de acolo. Din mila Domnului, şi eu consider că acesta a fost un mare har, pentru că am avut în mână documente originale impresionante, am dat şi peste portofelul şi alte acte pe care le avea monseniorul Durcovici când a fost arestat, nu mă întrebaţi cum au ajuns la Vatican. Când ţii aşa ceva începe să-ţi tremure mâna“. 

A cercetat mai multe arhive: Arhiva Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, Arhiva Societăţii lui Isus  –  care aparţinea iezuiţilor, Arhiva pentru Congregaţia Episcopilor, Arhivele de la Colegiul Pio Romeno şi de la Colegiul Grec – unde fuseseră studenţi episcopii, Arhivele Secrete ale Vaticanului şi Arhivele Ministerului de Externe al Vaticanului. 

Deşi există multe teorii ale conspiraţiei privind Arhivele Secrete ale Vaticanului, preotul susţine că cel mai strict control l-a întâmpinat la Arhivele Ministerului de Externe al Vaticanului: „Aveau cel mai strict regim, aflându-se 

într-o clădire separată înăuntru, chiar în «inima» Vaticanului. Acolo am fost şi cel mai percheziţionat, eram şi cei mai puţini în sală“. Arhiva secretă a Vaticanului este amplasată lângă bibliotecă, într-o zonă mult mai accesibilă, unde este farmacia, un magazin, policlinica. La intrare era doar un portar, nu gărzi armate cum este prezentat în anumite filme. În cărţile lui Dan Brown se fabulează, spune, zâmbind, protopopul. 

„Arhiva aşa-zis secretă este deschisă de la început până în 1939 pentru cercetători“, adaugă Sabău. În calitate de postulator, el a beneficiat de acces la toate arhivele secrete ale Vaticanului privitoare la viaţa celor 7 episcopi. El precizează că „arhivele Vaticanului sunt secrete, aşa cum sunt secrete arhivele din toată lumea, de exemplu, la americani sunt parcă 40 de ani. Până sunt în viaţă eventualii protagonişti sigur că accesul este restricţionat. Cei care sunt în viaţă sunt protejaţi“.
 

Protopopul Cristian Arinel Sabău a copiat pe circa 10 CD-uri informaţiile din arhivele Vaticanului legate de cei şapte episcopi români

   

VIAŢA EPISCOPILOR DIN ARHIVELE VATICANULUI 

În arhivele de la Vatican se găseşte întreaga activitate a celor şapte episcopi. Postulatorul Cristian Sabău şi-a făcut o imagine asupra activităţii pastorale şi administrative, fiind detaliate inclusiv toate problemele pe care le-au avut de rezolvat. „Se poate face o imagine completă asupra activităţii, asupra relaţiei cu Sfântul Scaun, asupra modului în care rezolvau problemele. Poţi să-ţi faci o imagine asupra caracterului persoanei din pastoralele trimise, din scrisori, din felul în care scriau sau răspundeau unui preot sau Nunţiului. Sunt multe scrisori originale sau copii. Am ajuns să le recunosc scrisul de mână“, povesteşte preotul.

De asemenea, în dosarul de hirotonire al episcopilor apar relatări ale altor preoţi care îi descriau. „Nu pot să spun că au fost răutăţi gratuite în aceste descrieri. Singurul despre care am găsit răutăţi este Vasile Aftenie, care a fost acuzat că e prea monden, prea de lume, că mergea la zile de naştere“, relatează postulatorul. 

Un fragment care l-a impresionat până la lacrimi a fost scrisoarea preasfinţitului Suciu, care a fost arestat în timp ce se afla pe drum, într-o vizită pastorală, la Făgăraş. „Descrie cum a fost dus în beciurile de la Sibiu, descrie întunericul, şobolanii, apa care zemuia în celula în care a fost închis. Mărturisirea lui te ia cu fiori“, relatează preotul.

În arhivele de la Vatican sunt foarte puţine informaţii despre viaţa celor 7 episcopi după momentul arestării: „De la Sighet nu ieşea niciun document“. 

Nu există în arhivă informaţii privitoare la procesele celor 7 episcopi, pentru simplul fapt că nu au avut parte de proces. „Regimul comunist nu i-a făcut niciunuia vreun proces, n-a existat nicio condamnare scrisă. Au fost pur şi simplu băgaţi la puşcărie. A existat un simulacru de proces al Preasfinţitului Alexandru Rusu, acuzat de trafic de valută, după ce s-a dat o lege privind interzicerea deţinerii de valută. Au găsit valută la el deoarece prin Vatican, prin Nunţiatură, se primeau ajutoare băneşti. S-a încercat compromiterea preasfinţitului Rusu, fiind şi mitropolitul ales, dar nerecunoscut. Tot el a suferit un aşa-zis proces în 1956 şi a fost condamnat la închisoare, unde a şi murit“. ; 
 

O foaie titlu din dosarul de urmărire a cardinalului Iuliu Hossu din arhiva Securităţii. 

Mare parte dintre informatori nu au fost deconspiraţi

CNSAS a desecretizat mai multe dosare cu privire la cei şapte episcopi. „A fost o activitate intensă a Securităţii în ceea ce-i priveşte. Din păcate, nu am avut acces la toate dosarele, o mare parte fiind desecretizate după ce am terminat noi dosarul. O parte dintre acte au fost arse, unele au fost amestecate“, spune Sabău. Cel mai mare dosar l-a avut cardinalul Iuliu Hossu: „circa 1.000 de pagini, adică vreo 10 dosare. La ceilalţi erau un pic mai puţine pagini. Şi ca activitate, Hossu a fost cel mai longeviv, a fost şi senator, a participat la Unire, a supravieţuit puşcăriei“. 

„Sursa era dată cu nume de cod. Cercetătorii doar dacă studiază încrucişat mai multe dosare pot să-şi dea seama cine sunt sursele. Chiar de la început, dosarele erau anonimizate. Doi-trei mai avem idee cine sunt“, explică postulatorul. Informatorii erau de mai multe tipuri: „Unii scriau doar aşa, ca să scape de Securitate, nu voiau să facă rău. Alţii erau mai zeloşi. Astfel, trebuie să fii bun cercetător pentru a vedea care e adevărul din spusele mai multor informatori“. 

Erau informatori, de exemplu, care mergeau regulat la slujbe. „La Episcopul Suciu am găsit informări cu privire la ceea ce spunea în biserică sau în vizitele pastorale. Erau doi-trei informatori care dădeau declaraţii de la aceeaşi predică. Mă şi miram ce memorie bună aveau. Unele predici se găseau în copie şi la CNSAS, bătute la maşină, şi puteai să-ţi dai seama că informatorul a relatat foarte la obiect“, spune postulatorul. Puţine informări proveneau din anturajul episcopilor.

„Am găsit câteva informări din discuţii private, dar nu foarte multe. La Aftenie am găsit şi din anturaj. Am găsit note provenite de la ofiţerii de la Securitate în care dădeau dispoziţii să se intensifice activitatea, «să fie lucrat informativ» asta era expresia, dovadă că nu prea s-a raportat ceea ce voia Securitatea“, explică Sabău. 

Informaţii din închisori nu au existat la CNSAS. După ce s-a terminat dosarul celor 7 episcopi – în faza locală – au fost desecretizate 40.000 de pagini despre Biserica greco-catolică.

În 10 martie 2009, a avut loc sesiunea finală din faza locală şi toată echipa coordonată de Sabău şi-a încetat activitatea. Au rezultat mai multe stive de documente având, în total, 2.700 de pagini: numiri; delegări; interviuri cu martorii; raportul comisiei istorice – care a prezentat şi cadrul general al persecuţiei; comisia teologică care a dat un vot despre scrierile servilor lui Dumnezeu – concluzia fiind că nu sunt articole, expresii contra credinţei; biografia fiecărui serv al lui Dumnezeu – de la actul de botez, studii, numirea, procesul canonic; activitatea pastorală; apoi persecuţia – cum s-a comportat fiecare, cum a parcurs această perioadă de detenţie. 

„Actele găsite la CNSAS au fost mai puţin impresionante. Ceea ce m-a mişcat au fost actele găsite la Arhiva Secretă de la Vatican, hârtiuţe scrise se mână, tot felul de bileţele. La CNSAS erau informaţii operative, eventual din interogatorii, unde se arăta că sunt reacţionari, că nu se supun noii ordini democratice, voinţei poporului“, relatează Sabău. 

Sesiunea de închidere a „fazei locale” la Blaj la aproape 20 de ani de la începerea acesteia. FOTO: Arhivă Cristian Sabău

LUPTA DE ASTĂZI 

Întrebat cum l-a schimbat experienţa muncii la faza locală a procedurii de beatificare a celor şapte episcopi martiri, protopopul de Cluj I – Cristian Arinel Sabău a răspuns: „Nu cred că mi-a schimbat perspectiva, ci mi-a întărit credinţa. M-a făcut să înţeleg că şi acum, sau cu atât mai mult în perioada aceasta de refacere, este nevoie de mai mult sacrificiu şi noi, preoţii, trebuie să ne jertfim mai mult, pentru că avem o moştenire grea. Ei nu au căzut la compromis, puteau foarte uşor «să-şi salveze pielea», acceptând trecerea la Biserica Ortodoxă, spunând că şi ei slăvesc pe Dumnezeu, ritul e acelaşi... Sunt anumite lucruri cu care nu poţi face compromis în viaţă şi trebuie să mărturiseşti şi trebuie să alegi chiar dacă te costă preţul libertăţii sau al vieţii“. ;

Poveştile celor şapte episcopi  care vor fi beatificaţi  de Papă

Papa Francisc va oficia, pe 2 iunie, pe Câmpia Libertăţii din Blaj, Sfânta Liturghie Publică Solemnă de Beatificare a celor şapte episcopi martiri greco-catolici. Este prima etapă în procesul de canonizare, la finalul căruia se va recunoaşte sfinţenia. În această etapă, care a durat circa 25 de ani, pe baza unor canoane cristalizate de-a lungul sutelor de ani, se determină „faima de sfinţi“ a acestora, printr-o cercetare riguroasă a vieţii servilor lui Dumnezeu, care implică existenţa unor comisii de istorici şi de teologi. Aceasta presupune că în comunităţile în care au trăit, aceştia au dus o viaţă exemplară, o viaţă de „sfinţi“. După beatificare, cei şapte episcopi martiri „trec în rândul fericiţilor“ şi se va desemna data din calendarul liturgic al Bisericii Catolice din România la care li se va cinsti memoria. Pentru a ajunge în rândul sfinţilor catolici, aceştia trebuie să mijlocească un miracol, cum ar fi, de exemplu, o vindecare ce nu poate fi explicată ştiinţific. Pentru a se determina existenţa miracolului se apelează la specialişti din diferite domenii care nu au legătură cu Biserica.

EPISCOPUL IOAN SUCIU

S-a născut la Blaj, la 4 decembrie 1907, într-o familie de preoţi. La 6 mai 1940 a fost numit Episcop Auxiliar de Oradea. Consacrarea a avut loc la 22 iulie 1940. În 1947, Episcopul Ioan Suciu a fost numit Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş. La 28 octombrie 1948 a fost arestat şi dus la Dragoslavele, apoi la Mănăstirea Căldăruşani. În mai 1950 a fost dus la Ministerul de Interne. În octombrie, în acelaşi an, a fost dus la Penitenciarul din Sighetul Marmaţiei. Acolo, din cauza regimului de izolare, bolii de stomac, frigului şi foamei, la 27 iunie 1953 s-a stins din viaţă în celula 44, dezlegat de Episcopul Iuliu Hossu.

A fost îngropat în Cimitirul Săracilor, necunoscându-se  locul exact nici azi. Nu a fost judecat şi nu a avut condamnare.

EPISCOPUL  VALERIU TRAIAN FRENŢIU

S-a născut la 25 aprilie 1875 în oraşul Reşiţa, din părinţii Ioachim, preot, şi Rozalia. A studiat Teologia la Budapesta (1894-1898), după care a fost hirotonit preot la 28 septembrie 1898. Pe 4 noiembrie 1912, la vârsta de 37 de ani, a fost numit Episcop al Lugojului. La 25 februarie 1922, Episcopul Frenţiu a fost transferat la Oradea, fiind instalat la 3 mai în acelaşi an. A fost arestat pe 28 octombrie 1948 şi dus în lagărul de la Dragoslavele, apoi, în februarie 1949, la Mănăstirea Căldăruşani. În 1950 a ajuns în Penitenciarul de la Sighet, unde, după doi ani, nemaiputând suporta duritatea regimului de exterminare, a murit la 11 iulie 1952. Asemenea celorlalţi Episcopi morţi la Sighet, a fost înhumat într-o noapte, fără sicriu, într-o groapă comună din Cimitirul Săracilor. Mormântul a fost nivelat pentru a nu se mai cunoaşte locul înhumării şi pentru a se evita pelerinajele la mormintele martirilor ucişi la Sighet. Nu a fost judecat şi nu a avut condamnare.

EPISCOPUL  ALEXANDRU RUSU  

S-a născut la 22 noiembrie 1884 în Şăulia de Câmpie, din părinţii Vasile, preot, şi Rozalia. În 1903 a fost trimis la Budapesta pentru a studia Teologia. În 1910 a fost promovat doctor în Teologie. Pe 20 iulie 1910 a fost hirotonit preot. La 30 ianuarie 1931 a avut loc la Blaj consacrarea lui ca Epis-

cop de Maramureş de către Mitropolitul Vasile Suciu, iar pe 2 februarie, instalarea lui în Baia-Mare. În martie 1946 Sinodul Mitropolitan electoral l-a ales pe Episcopul Alexandru Rusu ca Mitropolit, alegere recunoscută de Sfântul Scaun, dar nerecunoscută de guvernul de atunci. La 28 octombrie 1948 a fost arestat şi dus pe rând la Dragoslavele, Mănăstirea Căldăruşani, apoi Sighetul Marmaţiei. Supravieţuieşte acestui Penitenciar şi astfel a fost mutat la Curtea de Argeş, apoi izolat la Mănăstirea Cocoş. În 1957, Tribunalul Militar l-a condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru instigare şi înaltă trădare, ajungând la Gherla. În primăvara anului 1963 s-a îmbolnăvit grav, la 9 mai acelaşi an trecând la cele veşnice. A fost înmormântat în Cimitirul deţinuţilor din Gherla, fără niciun oficiu religios.

CARDINALUL IULIU HOSSU

S-a născut la 30 ianuarie 1885 în satul Milaş, judeţul Bistriţa-Năsăud din părinţii Ioan, preot, şi Victoria. În 1904 îşi începe studiile teologice, fiind trimis la Colegiul De Propaganda Fide din Roma. În 1906 este promovat doctor în Filosofie, iar în 1910, doctor în Teologie. În ultimul an de studii, la 27 martie 1910, este hirotonit preot de Episcopul Vasile Hossu. La 3 martie 1917 este numit Episcop în scaunul Eparhiei Gherla, rămas vacant, numirea găsindu-l preot militar. La 1 decembrie 1918, Episcopul Iuliu Hossu citeşte Declaraţia Unirii pe Câmpia Blajului.

În 1930, Eparhia de Gherla devine de Cluj-Gherla, mutându-şi centrul în oraşul Cluj, Iuliu Hossu devenind Episcop de Cluj-Gherla. La 28 octombrie 1948 este arestat şi dus la Dragoslavele. Este transferat mai apoi la Mănăstirea Căldăruşani, iar în 1950, la Penitenciarul din Sighetul Marmaţiei. În 1955 ajunge la Curtea de Argeş, în 1956 la Mănăstirea din Ciorogârla, apoi din nou la Căldăruşani, unde stă izolat până la sfârşitul vieţii. La 28 aprilie 1969 este numit cardinal „in pectore“, adică în secret. Hossu nu va afla niciodată despre faptul că fără ştirea sa devenise cel dintâi cardinal al acestui colţ de lume.

Moare la 28 mai 1970 în Spitalul Colentina din Bucureşti, ultimele lui cuvinte fiind: „Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă“.

EPISCOPUL VASILE AFTENIE

S-a născut la 14 iunie 1899, în satul Lodroman, din părinţii Petru şi Agafia. În 1919 s-a înscris la Teologie, fiind trimis mai apoi la Roma, la Colegiul Grec „Sf. Atanasie“. La 1 ianua-

rie 1926 a fost hirotonit preot de către Mitropolitul Vasile Suciu. După o lună a fost numit profesor la Academia de Teologie din Blaj. În aprilie 1940 a fost numit Episcop titular de Ulpiana, auxiliar al Mitropolitului Alexandru Nicolescu. După diferite încercări eşuate ale comuniştilor de a-l compromite, a fost arestat la 28 octombrie 1948. A fost dus, împreună cu ceilalţi cinci Episcopi greco-catolici, la Dragoslavele şi apoi la Mănăstirea ortodoxă Căldăruşani, transformată în lagăr. A refuzat scaunul de Mitropolit oferit de ortodocşi în schimbul trădării credinţei. În mai 1949 a fost transferat şi izolat la Ministerul de Interne. Acolo a fost supus unor torturi oribile, care reclamau o rezistenţă supraomenească. Mutilat de bătăi, a fost depus la închisoarea Văcăreşti, unde la 10 mai 1950 a încetat din viaţă. A fost înhumat la cimitirul Bellu catolic cu serviciul religios celebrat de un preot romano-catolic.

EPISCOPUL IOAN BĂLAN

S-a născut la Teiuş, la 11 februarie 1880. A studiat Teologia la Seminarul Central din Budapesta. În 1903 a fost hirotonit preot. Şi-a continuat apoi studiile la Viena. În 1929 a fost numit delegat în Comisia Vaticanului pentru redactarea Codului Canonic al Bisericilor Răsăritene. În noiembrie 1936 a fost consacrat la Blaj ca şi Episcop al Lugojului, în urma numirii Episcopului Alexandru Nicolescu ca Mitropolit. Refuzând trecerea la Ortodoxie, a împărtăşit soarta celorlalţi Episcopi greco-catolici, fiind arestat pe 28 octombrie 1948. A fost dus la mănăstirea ortodoxă de la Dragoslavele, apoi la Mănăstirea ortodoxă de la Căldăruşani (februarie 1949) şi de acolo, la Penitenciarul din Sighetul Marmaţiei (mai 1950).  A fost mutat cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Curtea de Argeş (1955). În 1956 a fost transferat la Mănăstirea ortodoxă de Maici de la Ciorogârla (lângă Bucureşti), unde a rămas în izolare până la sfârşitul vieţii. Îmbolnăvindu-se grav, a încetat din viaţă într-un spital din Bucureşti, în ziua de 4 august 1959. A fost înmormântat în cimitirul Bellu catolic. Nu a fost judecat şi nu a avut condamnare.

EPISCOPUL  TIT LIVIU CHINEZU

S-a născut în anul 1904 în comuna Huduc, judeţul Mureş, tatăl lui fiind preot greco-catolic. În 1925 a fost trimis la studii teologice la Roma, la Colegiul „Sf. Atanasie“, studiind la universităţile Angelicum şi Propaganda Fide. Obţine doctoratul în Filosofie şi Teologie. La 31 ianuarie 1930 a fost hirotonit preot. În 1937 a fost transferat la Academia Teologică din Blaj, iar în 1947, la Bucureşti, ca protopop. La 28 octombrie 1948 a fost arestat şi dus la Mănăstirea Neamţ, împreună cu alţi 25 de preoţi greco-catolici. A fost transferat apoi la Căldăruşani, unde ulterior au fost aduşi şi Episcopii greco-catolici. Aici, la Căldăruşani, pe 3 decembrie 1949, a fost consacrat ca Episcop de către ceilalţi Epis-

copi. Cu toate precauţiunile luate pentru a nu se divulga acest secret, securitatea a aflat cele întâmplate.

Episcopul Tit Liviu Chinezu a fost transferat mai târziu la Penitenciarul din Sighetul Marmaţiei. Datorită regimului de exterminare, prin corvezi, foame şi frig, Tit Liviu Chinezu s-a îmbolnăvit foarte grav. Sanitarul închisorii, sub pretextul că îl duce la infirmerie, l-a izolat într-o celulă mare, neîncălzită, unde, după două zile, pe 15 ianuarie 1955, a decedat, îngheţat. A fost îngropat fără sicriu, noaptea, în Cimitirul Săracilor, fără a i se cunoaşte locul (sursa e-communio.ro). ;

Moaştele a trei dintre episcopi vor ajunge la Vatican

Papa Francisc se va întoarce la Vatican purtând cu sine o casetă de argint în care vor fi fost puse moaşte ale noilor sfinţi ai Bisericii pe care o conduce din martie 2013. Biserica Greco-Catolică nu are azi însă moaşte de la toţi cei şapte noi sfinţi ai săi, ci doar de la cardinalul Iuliu Hossu şi episcopii Vasile Aftenie şi Ioan Bălan. Soarta a făcut ca aceştia să fie îngropaţi în cimitirul bucureştean Bellu Catolic, iar asta a permis ca mormintele lor să fie cunoscute până azi. Pentru ceilalţi patru, se va lua o mână de pământ din cimitirul închisorii de la Sighet, acolo unde au fost înmormântaţi în ascuns, pierzându-li-se astfel urma pentru totdeauna. Pe de altă parte, ziua de duminică, 2 iunie, va rămâne pentru totdeauna în istoria ţării: pentru prima dată, un papă va sfinţi şapte români chiar pe teritoriul naţional! În fapt, actualul papă e şi cel care ne-a dăruit până acum cei mai mulţi sfinţi locali, nu mai puţin de zece din cei 13 care au fost înscrişi în calendarele catolice.