Arhitectă română considerată un geniu de celebra universitate MIT: „Inovaţia mea va fi folosită la construirea unui pod în Rotterdam“
0
Mariana Popescu, o tânără arhitectă din România, a fost nominalizată, în 2019, în topul celebrei universităţi americane Massachusetts Institute of Technology (MIT) „35 under 35“, dedicat tinerilor geniali, inovatori şi dezvoltatori ai tehnologiei cu vârsta de până în 35 de ani.
Experţii MIT au apreciat în mod deosebit inovaţia Marianei Popescu (35 de ani) în dezvoltarea structurilor cu amprente ecologice minime, construite în timp-record şi la un cost redus. Această nouă tehnică poate fi utilizată cu precădere în infrastructură, urmând a fi aplicată pentru prima dată în construirea unui pod în oraşul olandez Rotterdam, în 2023.
Cercetător la Institute of Technology in Architecture ETH Zürich, românca provine dintr-o familie cu tradiţie în construcţie şi inginerie, atât părinţii, cât şi bunicii activând în aceste domenii. Cu toate că ar fi putut accepta cu uşurinţă un post la MIT, românca spune că se simte prea conectată de cultura europeană pentru a se muta peste Ocean.
„Weekend Adevărul“: Cei de la MIT v-au elogiat şi v-au inclus într-un top al tinerilor inovatori şi dezvoltatori ai tehnologiei cu vârsta de până în 35 de ani. Care a fost inovaţia cu care aţi punctat decisiv?
Mariana Popescu: Am dezvoltat un proces şi o serie de instrumente computaţionale capabile să transforme tricotaje în cofraje sau matriţe complexe pentru realizarea de structuri din beton. Această inovaţie face posibilă realizarea mai rapidă de planuri de construcţie personalizate, cu o amprentă de carbon redusă. Cofraje pentru beton cu textile s-au mai făcut de pe la 1900 încoace, deci nu este o idee nouă, doar că nu au ajuns să fie folosite din varii motive, unele fiind legate de partea de calcul şi de a putea să ştim cum să construim – fiind flexibile, dau o altă complexitate în sistem; dacă ai ceva rigid, ştii că asta construieşti. Aşadar, au fost partea de calcul şi tipul de textile care sunt folosite pentru că, în general, au încercat cu ţesături care vin de obicei în fâşii simple exact precum cele folosite pentru haine.
Ce fel de textile utilizaţi?
Depinde de proiecte. Unele dintre ele sunt din bumbac sau fibre naturale, altele PES, altele sunt fibre tehnice – de exemplu, fibră de sticlă sau aramid. În general, se poate folosi orice fel material care poate trece prin maşina de tricotat.
Mai exact, care este procesul?
Aceste materiale vin pe o rolă, le tai, le coşi, le dai forma care trebuie – aici intervine o altă complexitate, pentru că trebuie să îţi iei anumite geometrii care se pot face din fâşii simple. În ultimii ani, odată cu dezvoltarea puterii de calcul a computerelor, s-a dezvoltat un nou interes pentru folosirea textilelor, s-au putut folosi mai mult pentru că se puteau calcula anumite lucruri sau pentru că în diferite locuri s-au făcut paşi în această direcţie.
Construcţii eficiente, cu materiale puţine
Din tot acest proces, ce vă entuziasmează cel mai mult?
Partea inovatoare din munca mea este că folosesc ţesături tricotate, care pot fi făcute foarte specific, cu nişte proprietăţi foarte specifice, pot fi făcute direct în geometrii tridimensionale, deci nu mai trebuie să vină într-o rolă, şi pot avea destul de multe lucruri integrate în acelaşi proces de fabricaţie. Acest lucru dă o mare flexibilitate în ceea ce înseamnă materialul care este folosit, cum este folosit, unde punem material, cât material.
În ce tipuri de construcţii poate fi utilizată această tehnică?
Cel mai bine se poate folosi pentru geometrii complexe, cele care nu au unghiuri simple. Pentru acelea avem deja tehnologie foarte avansată, care este poate mai eficientă pentru acest tip de construcţii. Doar că noi nu mai putem construi lucruri neapărat simple, întrucât în contextul actual climatic trebuie să folosim mai puţine materiale.
Şi pentru a folosi mai puţine materiale înseamnă că trebuie să proiectăm clădiri care sunt mai eficiente din punct de vedere al materialelor. De obicei, structurile care sunt mai eficiente au geometrii mai complicate. Deci din punctul ăsta de vedere, tehnologia vizează partea de cum se pot construi geometrii mai complexe. S-ar putea folosi şi la o casă, dar mai puţin. Domeniul-ţintă este infrastructura, la poduri mai ales, în locuri unde nu putem să ajungem foarte uşor, unde nu trebuie să oprim circulaţia, pentru că nu are nevoie de un spaţiu întins cu schelă dedesubt.
Marile avantaje ale inovaţiei
Atunci, cum este ideal să se procedeze?
Se pot prefabrica componente, care apoi se pot asambla în mod tradiţional. Depinde de mărimea structurii, dar poate fi nevoie de o macara, nu de o macara mare, pentru că o textilă este uşoară. Dar faţă de restul construcţiilor, avem nevoie de o maşină de tricotat. Ele există, sunt peste tot. Este fix o maşină din fabricile de tricotat care există peste tot în lume. Partea interesantă este că ne-a trebuit o ţeavă, pentru a trece de la o geometrie pe care o avem noi proiectată la cum facem instrucţiunile pentru maşina respectivă să le facă, care să facă acele textile.
Care ar fi marele avantaj, dincolo de faptul că e o tehnică nouă, inovativă, şi că se poate lucra în locuri unde se ajunge mult mai greu?
Se construieşte cu mai puţine materiale, aşadar mai puţine sunt irosite în timpul construcţiei. Ceea ce este interesant, poate, din punct de vedere socio-economic sau al construcţiilor este că pe termen lung asigură siguranţa celor care lucrează în construcţii. Nu trebuie să ridice lucruri foarte grele, se lucrează mult mai uşor.
Ce altceva căutaţi să mai dezvoltaţi la acest proiect?
Acum dorim să vedem dacă se poate folosi şi ca armătură, însă mai colaborăm şi pe partea de automatizare – în sensul că vrem să folosim drone pentru aplicarea unor părţi de beton. E o anumită automatizare în construcţii şi, în acelaşi timp, dacă ajungem iar să vorbim despre geometrii complicate, nu este întotdeauna la fel de uşor să ajungi la ele.
Am lucrat recent la un proiect micuţ care este la Bienala de la Veneţia acum, în care există o textilă funcţională. Nu este un cofrag, este o textilă care filtrează aerul şi are anumite funcţiuni extra. Deci şi pe partea asta se poate merge, despre ce fel de funcţiuni pot fi integrate. Textilele de genul aceasta se folosesc în tot felul de domenii, inclusiv pe partea medicală.
Spuneaţi că inovaţia dumneavoastră e indicată mai cu seamă în lucrările de infrastructură. Ar putea fi utilizată şi în construcţia de clădiri?
Cu cofraje de genul acesta, nu cu cele tricotate însă, s-a construit o casă. Grupul din care fac parte a construit un acoperiş – nu cu textile tricotate, deci nu cu tehnologia mea, ci cu predecesoarea metodă. Tehnologia mea urmează să fie folosită pentru prima dată la podul din Rotterdam. Lucrăm la dezvoltarea lui şi cam în 2023 ar urma să fie gata. Construirea podului nu va dura mult, ci partea de dezvoltare a tehnologiei care va fi aplicată va dura.
„O fiinţă europeană“, premiată de MIT
Revenind la momenul în care aţi fost inclusă de către cei de la MIT în topul tinerilor inovatori şi dezvoltatori ai tehnologiei, cum aţi sărbătorit acest succes?
Ne-au invitat la o conferinţă în Statele Unite ale Americii pe toţi cei 35 din top. Nominalizarea a fost în anul 2019, aşa că am avut norocul să merg chiar cu puţin înainte de începerea pandemiei.
Nu v-au făcut oferta să rămâneţi la ei, la MIT, ca cercetător sau ca profesor?
Nimeni nu este chemat aşa pur şi simplu, există o procedură şi trebuie să aplici la ei ca să fii luat în calcule. Sunt posturi scoase la concurs şi lumea aplică. Dacă îţi depui dosarul şi eşti cel mai bun, ţi se spune să vii. Eu mi-am dorit însă să rămân în Europa. Din punctul meu de vedere, există o diferenţă mare între Europa şi SUA – de cultură, de trai. Eu, ca fiinţă, mă consider europeană, aşa că prefer de departe să trăiesc în Europa.
Nu am aplicat la MIT, mi-am dorit să rămân în Europa. Din punctul meu de vedere, există o diferenţă mare faţă SUA – de cultură, de trai. Eu, ca fiinţă, mă consider europeană, aşa că prefer de departe să trăiesc în Europa. Mariana Popescu - arhitect
„Alegi locul în funcţie de oportunităţi“
De-a lungul timpului aţi ales Olanda şi Elveţia ca să studiaţi şi să munciţi acolo. Unde v-aţi simţit, totuşi, cel mai bine?
Aş spune că în viaţă alegi şansele. Eu sunt plecată din ţară încă de prin anii 2000. Din punctul meu de vedere, Elveţia şi Olanda au fost complementare. Îmi place Elveţia foarte mult, mi-a plăcut şi Olanda foarte mult, iar după ce voi pleca din nou în Olanda cred că m-aş putea întoarce oricând în Elveţia.
Dacă ar fi să comparaţi sistemele de învăţământ din cele două ţări, unde punctează cel mai mult fiecare?
În Olanda este un sistem de învăţământ foarte bun, în care le dau studenţilor foarte multă independenţă, dar au şi un spirit antreprenorial şi foarte tehnic, care este foarte apreciat şi care cred că pe mine m-a ajutat foarte mult în evoluţia mea. Aş putea spune că Olanda întotdeauna a fost foarte deschisă şi foarte inovatoare. Elveţia, pentru licenţă şi master, este foarte tradiţională, totul este foarte bine pus la punct. Partea de doctorat şi cercetare atrage foarte multe talente internaţionale şi foarte multă lume bună – aşadar, se creează un mediu competitiv, în sensul bun. Întotdeauna există un schimb, există lume cu care să poţi crea lucruri şi este bine finanţat.
Posibilitatea întoarcerii acasă
În viitor, v-aţi întoarce în România?
Nu exclud ideea ca pe viitor să mă întorc în România. Pentru mine, depinde foarte mult de oportunităţile pe care le am de a face ceea ce-mi doresc. Din câte am făcut până acum, nu aş spune că am un loc în care să spun că aici sunt şi rămân definitiv. Consider că în viaţă alegi să mergi acolo unde apare oportunitatea care îţi prieşte. Deci nu exclud ideea de România, nu o exclud sub nicio formă, pe viitor.
Consider că depinde foarte mult de ceea ce îşi doreşte fiecare în momentul respectiv, cum îşi imaginează viaţa, care sunt oportunităţile, şansele, resursele. Iar eu nu cred că asta exclude un loc într-un mod anume. Poate aş exclude un loc în sensul că este întuneric şi plouă acolo toată ziua. Sunt mereu o mulţime de factori.
Da, dar şi Elveţia e o ţară cu climă destul de rece şi ploioasă, şi în Olanda plouă des.
Vremea în Elveţia este ca în România. E frig iarna şi foarte cald vara, poate un pic mai frig iarna decât la noi, dar nu este o diferenţă mare.
Nu exclud ideea ca pe viitor să mă întorc în România. Pentru mine, depinde foarte mult de oportunităţile pe care le am de a face ceea ce-mi doresc. Din câte am făcut până acum, nu aş spune că am un loc în care să spun că aici sunt şi rămân definitiv. Mariana Popescu - arhitect
CV
Diplomă de master obţinută Cum Laude
Nume: Mariana Popescu
Anul şi locul naşterii: 1986, Timişoara
Studiile şi cariera:
În 2005 a terminat studiile la Liceul Teoretic „William Shakespeare“ din Timişoara, iar în 2010 a obţinut diploma de licenţă în arhitectură la Universitatea de Tehnologie din Delft, Olanda. Şi-a continuat studiile de master la aceeaşi universitate, iar în 2019 a obţinut titlul de doctor în arhitectură la Universitatea ETH Zürich.
În prezent este cercetător şi lector la Universitatea ETH Zürich.
Locuieşte în: Zürich, Elveţia
Vă mai recomandăm şi:
Cum a ajuns o româncă cea mai bogată femeie din Portugalia
Ce relaţie este între Brexit şi înmulţirea manifestărilor şovine la adresa românilor. Reacţia MAE
Se încarcă comentariile...
