APPC trage un semnal de alarmă. Primăria Cluj-Napoca pune în pericol accesul cetăţenilor la informaţii

APPC trage un semnal de alarmă. Primăria Cluj-Napoca pune în pericol accesul cetăţenilor la informaţii

Primăria condusă de Emil Boc a îndepărat o mare parte din chioşcurile de distribuţie a presei de pe domeniul public, fără a oferi alternative. FOTO: Arhiva Primăriei Cluj-Napoca

Asociaţia Profesioniştilor de Presă din Cluj constată că numărul de puncte de distribuţie a presei locale şi naţionale a scăzut îngrijorător, ca urmare a îndepărtării acestora de pe spaţiul public de către Primăria Cluj-Napoca. Dacă în 2010 numărul chioşcurilor de distribuţie a presei se ridica la 200, la începutul pandemiei de COVID-19, numărul acestora scăzuse deja la 40.

Ştiri pe aceeaşi temă

În prezent, clujenii mai pot achiziţiona publicaţiile locale şi naţionale în format tipărit doar de la 20 de chioşcuri. Dintre acestea, 14 ar urma să fie desfiinţate până la finalul acestei luni, din dispoziţia Primăriei Cluj-Napoca.

 
În aceste condiţii, APPC Cluj atrage atenţia că dezmembrarea reţelei de distribuţie a presei locale şi naţionale în format tipărit afectează accesul cetăţenilor la informaţii de interes public verificate şi documentate, într-o perioadă în care mediul online este asaltat de conţinut fals şi dezinformare.
 
În acelaşi timp, atragem atenţia că măsura va avea ca efect scăderea drastică a veniturilor presei locale în format tipărit - un domeniu şi aşa afectat de pandemia de COVID-19.
 
“Piaţa de publicitate s-a redus cu 39% în aprilie 2020, comparativ cu aceeaşi lună a anului 2019. Presa tipărită şi radioul au fost cele mai lovite, cu pierderi de aproximativ 60%”, notează raportul despre starea presei în 2021, realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent, cu sprijinul Fundaţiei Friedrich Nauman.
 
Dacă în 2010 numărul chioşcurilor de distribuţie a presei se ridica la 200, la începutul pandemiei de COVID-19, numărul acestora scăzuse deja la 40.
 
“Vom fi nevoiţi să reducem salarii sau să renunţăm la o parte dintre angajaţi. Ar trebui ca autorităţile locale din <cel mai inteligent> oraş al României să înţeleagă că presa scrisă este parte din cultura unei comunităţi, în acelaşi timp, presa este esenţială pentru informarea cetăţenilor, asigură pluralitatea opiniilor, ceea ce reprezintă esenţa democraţiei.
 
Totodată, presa scrisă constituie un suport şi pentru realizarea unora dintre actele juridice. Conform codurilor civile, o serie de proceduri juridice si administrative sunt condiţionate de asigurarea publicităţii în presa scrisă. Dacă acest lucru nu va mai putea fi realizat, cu siguranţă va fi imposibil de asigurat legalitatea unora dintre acte”, arată Cosmin Puriş, redactor-şef al cotidianului local Făclia, care apare neîntrerupt sub tipar, ca ziar independent de Cluj, încă din 23 decembrie 1989.
 
APPC Cluj consideră că existenţa produselor media locale în format tipărit este esenţială pentru informarea corectă şi consecventă a cetăţenilor oraşului, într-o perioadă în care ONG-urile naţionale şi internaţionale semnalează un declin al transparenţei publice. Presa locală asigură accesul cetăţenilor la informaţii legate de cheltuirea banilor publici şi activitatea instituţiilor publice, misiunea ei fiind de a servi doar interesul cetăţenilor. Prin dezmembrarea reţelei de distribuţie a presei locale şi naţionale fără a oferi o soluţie alternativă, asistăm, de fapt, la blocarea accesului publicului larg la produsele media în format tipărit.
 
Existenţa publicaţiilor locale este o condiţie necesară pentru conservarea democraţiei şi asigurarea pluralităţii opiniilor.
 
Asociaţia Profesioniştilor din Presa Clujeană (APPC) a luat fiinţă în 2005, ca organizaţie reprezentativă a presei clujene. Ea numără peste 50 de jurnalişti activi şi alte câteva zeci de membri susţinători, majoritatea foşti jurnalişti.
 
De-a lungul acestor 15 ani de activitate, APPC a organizat zeci de dezbateri, training-uri şi manifestări de solidarizare sau protest, şi a luat frecvent poziţie în chestiuni privind derapajele de la deontologie, cu scopul declarat de a creşte gradul de profesionalizare al jurnaliştilor şi de a proteja libertatea presei.
 
De peste 10 ani, APPC editează Anuarul Presei Clujene, care reuneşte cele mai bune articole din presa clujeană, iar din 2015 organizează Gala Presei Clujene, în care premiază cele mai bune articole de presă ale ultimului an, în misiunea de a promova excelenţa în jurnalism.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările